Şase personaje şi găsirea unui autor : Povara Libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne.

Cum am vazut ca recenziile sunt apreciate, m-am gandit sa mai postez una, aceasta a aparut in martie in revista Verso.

Şase personaje şi găsirea unui autor : Povara Libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne.

John Rawls în articolul său „The Ideea of Public Reason Revisited[1] se întreabă cum anume cei care se revendică de la tradiţii religioase clare şi bine delimitate pot să convieţuiască cu cei care nu se revendică, cum trebuie să procedeze pentru ca argumentele lor, motivate de valori fundamentale, să pătrundă în spaţiul public, fără a face transparente aceste motivaţii, cu care, cel mai probabil, ceilalţi nu ar fi de accord. Răspunsul lui Rawls este că ei trebuie să apeleze la justificări publice, adică să găsească un limbaj neutru şi fără implicaţii ontologice pentru a îi face pe cei ce nu au aceeaşi părere despre valorile fundamentale să vadă utilitatea publică a concepţiilor celorlalţi. Un exemplu simplu ar fi prezentarea cazului bunului samaritean ca o instituţie ce aduce beneficii oricui s-ar afla într-o situaţie asemănătoare, fără a aduce justificări religioase gestului de a îi ajuta pe cei în nevoie.

Ultima carte a lui Mihai Neamţu „Povara Libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne”[2] vrea să fie un răspuns de alt tip la această problemă a participării la viaţa publică a celor ce îşi asumă o tradiţie iudeo-creştină. Ea este construită în jurul a şase personaje unite de un anumit spirit al căutării continue a echilibrului între transcendent şi imanent : Baruch Spinoza, Carl Schmitt, Mircea Eliade,  William Buckley Jr, Jaroslav Pelikan, Andrei Pleşu. Dincolo de interesul strict academic pe care îl stărnesc cele 6 personaje ele sunt şi purtătoarele unor biografii demne de luat în seamă. Adică, avem de a face cu propunerea unor modele a unor personaje ce îşi aduc contribuţia la istoria culturii dar şi la istoria lumii în condiţiile asumării unei viziuni religioase.

În centrul cărţii avem un capitol ce nu este dedicat nici unui personaj intitulat „Visul Libertăţii şi preţul utopiei”. Cred că acesta este punctul de la care putem încerca o interpretare a cărţii. Plecând de separaţia dintre utopia metafizică, utopia mistică şi utopia totalitară, autorul descrie raportarea oamenilor la diverse proiecte utopice. Cetatea ideală născută din tentaţia platonismului i se opune cetatea interioară construită în jurul vocaţie monahismului, din pustia Egiptului. În mod extrem, acestora li se opune radicalismul politic din secolul XX, concretizat în regimurile nazist şi comunist.

De ce spun că acesta ar putea să constitue cheia de interpretare a cărţii? Pentru că întrega dezbatere dintre teologie şi politică se joacă în încercarea de realizare a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Monahii încearcă să o realizeze în ei înşişi. Comuniştii încearcă să propună varianta desacralizată a acestei Împărăţii, societatea fără clase. Filosofii propun modele, „cetăţi imaginare”, aşa cum descrie A. Bloom republica platoniciană,  norme ideale pentru definirea principiilor cetăţii concrete. Politicul, filosoficul şi teologicul se întălnesc în constituirea cetăţii ideale.

Să vedem cum se reflectă această tematică pentru fiecare dintre autorii aduşi în discuţie. Spinoza, autorul Tratatului de Teologie Politică, încearcă să ofere un răspuns teoriilor politice ale lui Hobbes, el pune bazele democraţie, printr-un proces de desacralizare a Vechiului Testament ce ajunge până la fixarea toleranţei religioase. Carl Schmitt, dincolo de simpatiile naziste, propune o viziune a politicului, ca fiind una a conceptelor teologice secularizate, potrivit căreia ordinea politică îşi are sursele în ordinea religioasă. Eliade, în virtutea înclinaţiei sale teologice de a vedea omul ca fiinţă ce se raportează la sacru, este apriori antimarxist, un antimarxist bazat pe antimaterialism şi pe o viziune religioasă asupra lumii. William Buckley Jr a ştiut să îmbine credinţa creştină cu un activism civic, acesta este spiritul conservator, de tip american. Fără să fie doar un teoretician al problemei despre cum trebuie să se comporte un creştin în viaţa politică de zi cu zi, Buckley Jr este un bun practician al relaţiei dintre creştinism şi politică. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Andrei Pleşu, contextul l-a aruncat în situaţii în care a trebui să îmbine virtuţiile politice cu virtuţiile creştine, etica prezentată în Minima Moralia, l-a ajutat să păstreze totdeauna justa măsură. Jaroslav Pelikan, spre deosebire de ceilalţi, nu se implică şi nici nu teoretizează politicul, ceea ce el face este însă o istorie a bisericii universale ce ia în calcul relaţiile şi presiunile bilaterale dintre creştinism şi politică.

Dacă ar fi să sesizez câte un element pentru modul în care este tratat fiecare personaj m-aş opri asupra următoarelor elemente: Eliade este tratat în mod inedit, de obicei suntem obişnuiţi să îl identificăm ca literat,  ca istoric al religiilor sau ca legionar. Aici el este încadrat într-un anticomunism motivat intelectual, ocazie cu care autorul se opreşte asupra mai multor incompatibilităţi de natură dintre comunism şi creştinism. Prezentarea lui Andrei Pleşu este una bazată mai mult pe fapte biografice. În contextul românesc, în care A. Pleşu este cunoscut, ca personalitate, ar fi poate fost mai potrivită o analiză a ideilor sale filosofice a sistemului etic dezvoltat în Minima Moralia, cu o eventuală punere în legătură cu Aristotel. Carl Schimitt este foarte bine încadrat în contextul cultural al epocii sale, apoi sunt prezentate şi şcolile născute în urma proiectului său. Ideile sale sunt clare şi prezentate independent de opţiunile politice, de aceea eseul poate fi o bună introducere în gânditorul german, ce nu este încă suficient de prezent în cultura română. J. Pelikan, prezent deja cu traducerile din „Tradiţia creştină”,Hristos, de a lungul secolelor”şi „Fecioara Maria de a lungul secolelor” este mai cunoscut. Elementele din biografie ne întregesc însă imagina asupra sa. Interesantă este comparaţia dezvoltă de acesta între Biblie şi Constituţie, luând în considerare locul acelor texte fundamentale în definirea unei culturi dar şi a unor practici. Chiar dacă democraţia şi creştinismul au conţinuturi diferite, tipul de raportare la o scriere şi dezvoltarea hermeneuticii în jurul acestor texte, definesc o practică comună. Cât despre promovarea lui William Buckley Jr în cultura română, este un gest binevenit ce poate oferi modelul concret al acţiunii sale civice.

Cu ce rămânem în urma acestei lecturi dincolo de informaţia brută? Cu nişte exemple, cu nişte modele a unor personaje ce au trăit tensiunea între imanent şi transcendent, între istorie şi revelaţie, între politic şi teologic. Prin urmare nu aş greşi, în mod fundamental, dacă aş spune că aceasta este şi o carte despre educaţie, despre un proiect educaţional, reflectat în nişte modele paideice şi de aceea, articolul dedicat lui Noica şi-ar fi găsit locul şi dacă A.Pleşu nu l-ar fi cunoscut.

În final, mai trebuie adăugat că „Povara libertăţii” ascunde, pe lângă această poveste a celor şase personaje şi a destinelor lor, o altă carte, prezentă în notele de subsol, suficient de dezvoltate pentru a se putea constitui ca repere pe drumul culturii autorului şi ca indicatoare demne de urmat pentru cititor.

Această recenzie, în contextul aşa zisei „dezbateri culturale” din momentul prezent despre diverse institute, se doreşte a fi o invitaţie de a ne apleca asupra ideilor, de a construi o cultură a dezbaterii plecând de la texte. Să ne păstrăm în spaţiul raţiunii şi al conceptelor, politicul îşi are propria arenă pe care e bine să nu urcăm, dacă mai vrem să prezentăm vreo idee cu pretenţie de universalitate.


[1] John Rawls, „The Ideea of Public Reason Revisited” The University of Chicago Law Review, vol 64, no 3, 1997, 765-807

[2] Mihai Neamtu, Povara Libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne, Polirom, 2009

Publicités

4 Commentaires

Classé dans recenzii

4 réponses à “Şase personaje şi găsirea unui autor : Povara Libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne.

  1. G.Alex

    Superb titlu!L-ar fi facut invidios si pe Luigi Pirandello

  2. alex

    Inteligent titlu!

  3. sturza

    Inteligent titlu!

  4. Pingback: Ana Petrache: Şase personaje şi găsirea unui autor « ANTITEZE

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s