Fantasmele culturii

E o mare diferenţă între a trăi cultural si a cauta adevarul. A trai cultural e o forma de civilizaţie, este diferenta între a fi îmbracat elegant si a fi neglijent in ale spiritului. Dar cultura e doar haina spiritului si nu spiritul inususi. A spune anectode despre viata lui Kant sau a cita apoftegme din Pateric, a ştii câteva dintre povestile din 1001 de nopti e o forma de a te bucura de viata, de a face conversaţie placută la cafea, dar nu are nimic de-a face cu încercarea de a înţelege lumea si adevărul. Sunt placute si in mode evident preferabile realităţii brute din viata politică sa zicem. Dar aceste poveşti nu sunt decât forma modernă a unor mituri laice. Claude Levi Struss povesteste despre credinta primitivilor că stramosii lui erau căsătoriţi cu animale. Nici un primitiv normal la cap nu credea literar în acest mit, dar el era o bună metaforă pentru a sugera un tip de relaţie între om şi natură. De asemenea prin astfel de povestioare mesajul poate trece mai uşor decât prin un tratat sistematic despre condiţiile de posibilitate ale cunoaşterii. În plus aceste poveşti fac diferenţa între cel care se prezintă în spaţiul public cu cerinţe brute şi la obiect şi cel care şi le învăluie în zece straturi de mătase. Cultura în această formă este o fantasmă, un văl interpretativ asupra realităţii. Evident, o mediere între noi şi real există totdeauna, chiar şi pentru oamenii care nu şi-au pus vreodată problema că ar exista vreo formă de mediere între ei şi real. Doar că uneori medierea ia forma unor scheme conceptuale şi alteori ale poveştilor. Si totuşi de fiecare dată când suntem în cultură suntem în loisir şi în hobby şi nu în căutarea unui sens sau a adevărului. Evident poveştile pot fi folosite pentru a transmite o idee, dar este diferenţa între mitul peşterii şi Republica lui Platon, între metaforă şi concept.

Si totuşi pe ogorul Spiritului se cere şi o formă de performanţă pe care nu o poţi obţine niciodată atunci când tu guşti un pic de artă, un pic de filosofie şi un pic de literatură. Nici un iubitor de operă nu ar accepta ca tenorul să cânte fals. De ce în spaţiul culturii cei care cantă fals pot fi acceptaţi, mult mai uşor decât în orice alt domeniu?

Si pentru umanişti, ca şi pentru fizicieni performanţa poate fi obţinută doar în urma unei asceze, a unei limitări a pretenţiilor cunoaşterii şi a unei munci susţinute care n-are nimic de a face cu parfumul de Heidegger invocat la o masă cu prietenii. Poţi să îţi dai cu un pic de parfum de Heidegger, dar doar atunci când crezi că asta îi va motiva pe ceilalţi să ajungă la o lectură serioasă din acest autor. Occidentul, în ciuda tuturor bolilor spiritului de care suferă ştie să facă lucurile serios şi în domeniul acesta.  La noi panâ şi gândirea pare că n-a ajuns decât până la nivelul sufleţelului, sau asta cel puţin în spaţiul public. Pe ici pe colo, prin colţuri pierdute de lume, mai există câte unul pentru care cuvântul Spirit are şi alt înţeles decât cel spirit al timpului.