Criza spiritului european

Ieri am fost la o lansare, ultima carte a Terezei Brandusa Palade, Castelul libertăţii interioare. Persoana în filozofia lui Edith Stein. Vreau sa va semnalez aceasta carte. Deocamdata nu pot sa spun prea multe despre ea, dar voi profita de ocazie pentru a posta o alta recenzie, a penultimei carti a autoarei. Fragilitatea Europei, recenzia a aparut acum cateva luni in revista Verso din Cluj.

Criza spiritului european

Cartea Terezei Brânduşa Palade Fragilitatea Europei, apărută săptămâna trecută la tărgul de carte la editura Galaxia Guttenberg, se vrea un fel de replică europeană şi creştină a cărţii lui Alain Bloom, Criza spiritului american. Ambele cărţi pleacă de sesizarea unei situaţii de criză a culturii, ce se citeşte concret în criza din educaţia de tip universitar, nenumeroasele tentative de reformă ce au sfârşit în politizarea, tehnicizarea şi scurtarea studiilor universiatre. Asemănarea nu este întămplătoare pentru că, aşa cum observă autoarea, modelul american a inspirat neinspiratul sistem Bolognia european. Învăţământul bazat pe competenţe a devenit un învăţământ dedicat producerii de specialişti în domenii foarte înguste, fără o cultură umanistă solidă şi de aceea totdeauna gata să se muleze după ideologiile la modă.
Dar cartea nu sesizează doar criza sistemului educativ, aceasta este analizată în detaliu ca o mostră a crizei generale a Europei, criză datorată uitării fundamentelor construcţiei Europene: „universalitatea lui Dumnezeu” şi „universalitatea raţiunii”, aşa cum apar ele descrise în discursul Papei Benedict al XVI lea către lumea culturii, rostit la College de Bernardins, din Paris şi reprodus la finalul cărţii.
Potrivit autoarei, criza este cauzată de o dublă uitare a rădăcinilor creştine ale Europei şi ale rădăcinilor filosofice ale Europei. Prin urmare, soluţia nu poate să consiste decât în revenirea la aceste surse: cunoaşterea bazată pe revelaţia Biblică şi cunoaşterea dezinteresată a universului, filosofică. Cele două nu se contrazic aşa cum susţin ideologiile ieftine, ci se completează reciproc. Locul credinţei a fost luat, uneori chiar şi în cazul Bisericii, de o iubire idealistă blândă către întrega umanitate, un fideism bazat pe cultivarea sentimentalismului şi în separare de dogme. Locul raţiunii a fost luat de relativism, de credinţa că nu mai poţi convinge pe nimeni de nimic prin calea raţiunii pentru că fiecare opţiune este la fel de bună ca oricare alta, că nu există nici un criteriu relevant care să facă diferenţa, exceptând arbitrariul voinţei fiecăruia. Nihilismul, relativismul şi subiectivismul sunt tendinţele noiilor ideologii. Spun ideologii pentru că un sistem filosofic nu poate fi construit în condiţiile de dictatură a contingenţei, a arbitrarului şi a lipsei regulilor raţionale.
Europa este o construcţie „vulnerabilă” aşa cum spune profesorul Sorin Vieru la lansare, pentru că nu mai are curajul să îşi afirme propria identitate. Construită ca un proiect în primul rând cultural cu rădăcini ce merg până la filosofia primă aristotelică, Europa de azi organizată adminstrativ, politic şi economic riscă să fie un colos cu picioarele de lut tocmai pentru că de dragul neutralităţii şi al corectitudinii politice nu are curajul să îşi asume tradiţia iudeo-creştină. Asumând o obiectivitate pur formală ce presupune egalitatea tutor fără distincţii, construcţia europeană pierde din vedere sensul excelenţei şi al valorii.
Pentru că, nici un sistem fără fundamente nu are şanse să fie altceva decât o efemerită a istoriei, şansele Europei depind de capacitatea sa de a adopta un sistem metafizic. Până în epoca contemporană, condusă de relativismul postmodern, Europa a avut cele puţin câte un sistem filosofic serios în fiecare epocă, până la Heidegger gândirea europeană a căutat Fiinţa şi manifestările ei în imanet. Tereza Brandusa Palade propune o revenire la sistemul filosofic realist aristotelico-tomist ce pretinde căutarea cauzelor finale şi crede în capacitatea omului de a atinge adevărul. De fapt, definiţia adevărului din această paradigmă, adecvarea dintre intelect şi lucruri, face următoarele asumţii: faptul că există o realitate, faptul că omul o poate cunoaşte prin intelect şi faptul că există o stare de graţie în care cunoaşterea făcută de intelect este identică cu ceea care există în realitate, iar această corespondenţă dintre realitate şi capacitatea mea de înţelege este adevărul. Cunoaşterea de tip ştiinţific este posibilă doar într-o cultură ce face aceste asumpţii, pentru că ştiinţa pleacă de la raţionalitatea omului şi a universului, garantate de faptul că ambele au unul şi aceleaşi creator, responsabil pentru armonia prestabilită dintre minte şi realitate. Arta, ca altceva decât ceea ce este real, presupune la rândul ei o stare de realitate la care să se poată raporta în actul transcenderii. Chiar dacă putem să nu împărtăşim neapărat opţiunea filosofică a autoarei pentru aristotelo-tomism, cred că orice sistem filosofic consistent, din lunga tradiţie europeană a filosofie, este mai bun decât multiculturalismul construit pe diferenţierea arbitrară a indivizilor, pe izolarea lor radicală şi pe acceptarea necritică şi egalitaristă a tuturor tradiţiilor.
Ce are de făcut generaţia nostră ce trăieşte după eşecul sistemelor totalitare? Este o întrebare de o importanţă radicală pe care autoarea o ridică. Evitarea sistemelor totalitare se poate face doar în condiţiile în care nu aveam de a face cu o societate atomizată, ci cu o comunitate de persoane, ce trăiesc în adevăr şi în caritate. Europa poate rezista doar daca se va defini ca o comunitate a spiritului fundamentată pe valorile filosofiei antice şi ale creştinismului.
Un lucru demn de luat în seamă este curajul cu care autoarea asumă valorile creştine scriind o carte de filosofie, şi nu una de teologie. Ea nu se sfieşte să afirme bucuria de a fii copii a lui Dumnezeu şi să nu dea Diavolului doar un rol metaforic, făcându-l responsabil de proliferarea ideologiilor pomo. După 5 ani petrecuţi într-o facultate de filosofie în care Dumnezeu nu este invocat, nici măcar ca principiu ordonator al universului, nu pot să nu admir curajul de a îl mărturisi pe Hristos şi în lumea ideilor, şi nu doar în Biserică, unde deja eşti în familie. Evident, acest lucru poate reduce drastic numărului cititorilor deranjaţi de astfel de asumpţii teologice şi prin urmare cartea nu poate visa la o un accord universal bazat doar pe raţiunea filosofică. Ceea ce încearcă însă autoarea să arate este că raţiunea filosofică şi credinţa creştină se presun reciproc, că raţiunea are nevoie de credinţă pentru a îşi conştientiza limitele, iar credinţa are nevoie de raţiune pentru a nu pica într-un sentimentalism de tip fideist. Un bun creştin este cel care îşi cultivă darul natural al inteligenţei, practicând mirarea şi chestionarea universului în care trăieşte.
S-ar putea obiecta că dacă vorbim de Europa Christiana vom exclude din proiectul european pe toţi cei ce nu sunt creştini, ceea ce nu poate fi acceptat într-o lume a drepturilor omului şi a libertăţii de conştiinţă religioasă. Faptul de a aparţine UE nu te poate obliga să aderi la valorile creştine. Europa este şi construcţia lui Marx, Freud, Voltaire şi Rousseau, nu doar a universităţilor medievale. Da, dar creştinismul în libertatea nemărginită oferită omului, a făcut posibil secularismul lumii moderne. Într-un sistem cum este cel islamic, în care politicul nu este despărţit de social şi de religios, laicizarea nu este conceptibilă. Oricât de paradoxal ar suna, o Europă creştină este condiţia de posibilitate a libertăţii de a nega creştinismul. Dumnezeul creştin nu obligă la supunere, lasă libertatea omului de a îl iubi sau nu. Potrivit concepţiei islamice sau chiar şi celei iudaice, omul este obligat să se supună Dumnezeului său. Sistemul politic european face posibilă convieţuirea dintre creştini şi necreştini tocmai pentru că la origini este un sistem bazat pe libertate.
Şi că tot veni vorba de Europa, în tumultul politic românesc a trecut neobservat faptul că de la 1 decembrie am devenit membrii unui alt stat: Uniunea Europeană a devenit în mod oficial stat, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Marea istorie se face în altă parte decât la Bucureşti, iar noi luăm politica externă foarte firesc. Acest firest presupune că nu am avem nici un dubiu în apartenenţa noastră la UE. Evident acest lucru nu este unul condamnabil, dar pentru coerenţă politică suntem datori să facem ceva pentru această Europă, ori cea mai bună idee este să o fundamentăm pentru a nu ne trezi cu o Europă de carton sau cu o Europă în care birocraţia ia locul valorilor comune. De aceea culegerea de eseuri a Terezei Brânduşa Palade este bine venită ca o invitaţie la refundamentare.

Publicités

12 Commentaires

Classé dans recenzii

12 réponses à “Criza spiritului european

  1. paul

    Din pacate, Sorin Vieru are dreptate. Nu se vede cum se poate iesi nepedepsit din democratie. Birocratiei i-a urmat intotdeauna barbaria. Ne-am pierdut identitatea, adica sufletul. Adu-ti aminte de viata care pulsa in romanele balzaciene. Sau in egotismul lui Beyle. Oamenii aceia nu mai erau crestini dar aveau inca sfintenia inceputului. Erau la fel de vii ca si predicatorii medievali, aveau suflet. Uneori imi spun ca daca vreau sa nu ma smintesc trebuie sa ma intorc in secolul XIX. E ultimul care mai poate fi inteles pentru ca e ultimul care a conservat speranta. Dupa Napoleon, Europa nu mai poate fi crestina. Kaiserul si Hitler au ucis ratiunea. Democratia de-acum e fructul televziunii. Internetul pare debutul simbolic al noii barbarii. Cred ca voi apuca sa traiesc sa citesc romanul « Ultimul intelectual ». Nu-i iubesc pe intelectuali pentru ca nu am intilnit niciunul. Ei sunt ultima iluzie europeana, suficient de puternica sa ne prelungeasca agonia cu un secol. Dar se va termina in curind. Asta e! Iti propun o solutie: ziua mergi la slujba, seara citesti Jane Eyre. Ce zici?

  2. anapetrache

    Este foarte frumos comentariul tau, insa exista inca prea multa viata in mine ca sa pot sa iti dau dreptatate. Daca spatiul european e in disolutie si daca nu exista intelectuali eu ce fac? Prives apusul unei lumi, imi vei raspunde, sunt inca prea tanara pentru asta… Asa ca voi incerca sa fac tot ce imi sta in putinta pentru recrearea acestui spatiu rarefiat european, nu pentru ca sunt idealista, ci pentru ca este singurul respirabil pentru mine.

  3. paul

    Raspunsul e corect. Mai mult: am invatat ca intr-o lume care se destrama, salvarea individuala e intotdeauna posibila. Trebuie doar sa-ti urmaresti vocatia. Sa o descoperi si sa o cultivi. Vorbesti de tinerete. As putea sa-ti raspund ca un bancher: tineretea e un capital care merita investit, altfel se erodeaza cu timpul, prin inflatie. Eu cred insa ca tineretea e integral conștiență. Adica individualism sulfurat, arde tot ce-atinge. Din pacate, se consuma prin ardere. Curgerea anilor n-are nicio legatura. Numai intensitatea combustiei. De aceea tineretea doare. Ca frigul, ca foamea, ca luciditatea…Poti sa te aperi de tinerete mincind bine si dormind intr-un pat cald. Sa dormi…. (eu asa am facut)…. Ma intorc la vocatie. E singura care conteaza pentru ca e substitutul perfect al tineretii, un drog la fel de puternic. Diferenta e ca exercitiul vocatiei incalzeste, satura si produce placere pura. Imi spui ca vei face tot ce-ti sta in putinta sa recreezi spatiul european pentru ca pentru tine e singurul respirabil. Draga mea stiutoare de Noica, s-au scris carti si la lumina luminarii! Spatiul european sunt bibliotecile pline de indieni, de care-mi vorbeai, bisericile goale. E o gaura in stomac pe care citiva tineri intelectuali se caznesc s-o umple cu setea lor de universal. Europa europeana e un pamint crapat, stors de orice vlaga. Europa e batrina iar batrinetea doare, ca frigul , ca foamea, ca luciditatea…Gaseste-ti vocatia! Si iarta-mi diletantismul, singurul in care cred!

  4. Cristiana

    Intrebarea mea este ce faci tu pentru aceasta Europa? Si pentru Romania si ce planuri ai pt a-i face si pe romani/ pe o parte din ei sa faca ceva? De vorbit este foarte simplu si usor..ideea este sa si pui in aplicare si in acelasi timp sa gasesti cativa oameni care sa creada aceleasi lucruri ca si tine. Oricum este foarte frumos ca impartasesti cu ceilalti recenziile cartilor;)

  5. paul

    Cristiana, eu cred ca e destul de clar. Ana scrie despre Europa. Despre ce-a vazut, ce-a trait, ce-a citit. Nu vorbeste, scrie! E mai mult decit suficient…

  6. paul

    Cit despre Romania…scrie despre Europa.

  7. Cristiana

    Este de apreciat ce face Ana..eu nu am acuzat-o de nimic!

  8. paul

    Te rog sa ma scuzi…

  9. Pingback: Editura Galaxia Gutenberg » Blog Archive » Criza spiritului european

  10. Nu as fi de acord cu idee ca scurtatea invatamantului reprezinta o tehnicizare a sa. Luati exemplu liceele industriale de pe vremea lui Ceausescu ce durau 5 ani spre deosebire de liceele de cultura generala de 4 ani. Cred ca doreati sa afirmati ca un intelectual este mai invatat, a petrecut mai multi ani in facultate.
    Invatamantul din Romania este copiat dupa model american. Insa acesta este o copie a celui prusac. Eu cred ca noi ne-am indepartat de modelul propriu de invatamant romanesc care este unul clasic, scolastic.

    • anapetrache

      Scurtarea invatamantului reprezenta o tehnicizare a sa in masura in care atunci cand nu ai prea mult timp de ragaz pentru gandire esti obligat sa afli doar ca 2 ori 2 fac 4 sau ca exista o lege a gravitatiei. Pentru marile idei ai nevoie de timp de ganidire si scurtarea scolii nu ajuta!

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s