Mama a fost în Colectiv. Nu, nu în seara cu incediu, dar am aflat uimită că până și mama fusese în acel club. Dacă și mama, o doamna pensionară, bună gospodină și pe care nu o bănuiesc de forme avansate de progresism și alianțe anarhice, a fost în Colectiv, atunci oricare dintre voi, ar fi putut ajunge acolo în seara incendiului.
Soarta tinerilor din club, la fel ca și numele melodiei „The day we die” reprezintă un Memento mori pentru noi toți. E un accident oribil, cauzată de incompetența și neglijența unora, dar care se bazează pe un lucru simplu pe care nimeni nu vrea să îl audă: nu suntem stapânii vieților noastre. Viitorul pe care îl pregătim cu atenție și căruia îi dedicăm energiile și strategiile noastre nu este al nostru. Oricât de tânăr ai fi și oricât de precaută ar fi viața ta, e posibil ca ea să se termine brusc și tragic. Ceea ce face, ca ceva să fie o tragedie e absurdul situației, nebunia ei, care o face de neacceptat pentru orice minte rațională. Cu toții ne dorim să evităm tragediile să nu avem de-a face cu ele, nici noi, nici cei dragi nouă, și putem organiza spațiul astfel încât să prevenim accidentele absurde, dar niciodată organizarea noastră și raționalizarea noastră nu sunt suficiente. Există un grad de risc și de pericol de moarte în tot ceea ce facem fiecare din noi zilnic.
Chiar dacă există o cauză eficientă care a produs incediu, o cauză formală care a dus la imposibilitatea de a fugi din calea lui și o cauză materială care a făcut ca la incendiu să nu fi venit suficiente ambulațe, toate aceste cauze pot fi totdeauna minimizate, dar nu aneantizate în orice lume civilizată. Într-o țară civilizată există mai multe ieșiri cu siguranță, dar și în alte părți ale lumii mor oamenii în incendii. Oricât de eficientă ar fi infrastructura, nu se pot evita accidentele cu desăvărșire. Da, cei care au dat aprobare pentru funcționarea clublui trebuie trași la răspundere, pentru ca pe viitoar să nu se mai permită alte săli cu o singură ieșire. Dar, aceasta tragere la răspundere este una preventivă pentru viitor și nu pentru trecut, viețile unor tineri s-au dus, ale altora s-au schimonosit fizici și psihic.
Cei credincioși, se pot ruga lui Dumnezeu să ii ferească de moarte năpraznică, cei ce nu cred în divinitate, pot să își pună speranța în noroc, dar nimeni nu poate scăpa de această fragilitate a existenței cotidiene, pe care ne este mult mai ușor să o ignorăm, crezându-ne stapânii universului. Pentru fiecare dintre noi va veni o zi când vom muri, mai devreme sau mai tărziu, așteptat sau neașteptat, nici o autorizație și nici o precauție nu ne poate face să evităm moartea. Singura atitudine cu adevărat rezonabilă este ca acest moment să te găsească împăcat, în sens religios, pentru credincioși sau doar uman, pentru restul. Evident, gândul la moarte provoacă suferință și pentru cei mai credincioși dintre oameni, e neplăcut, e dureros, trebuie să renunțăm la tot ce ne-a fost drag. Adevărul este că nu există alternativă și că fiecare trebuie să se confrunte cu sine, în vederea zilei când vom muri.
Nu cred că participarea la un concert rock sau o petrecere de Halloween sunt o ocazie care poate să te apropie de moarte mai mult decât altele. Nu cred că Dumnezeu i-a pedepsit de unii pentru că se distrau, cred însă, că acea seara a fost pentru unii ocazie de mântuire, am citit povești despre tineri care odată ieșiti s-au întors să își salveze prietenii și au murit salvându-i pe alții. Și pentru cei din jur care au participat la salvarea celor răniți,medici, asistente sau trecători care s-au implicat, evenimentul tragic e ocazie de mântuire. Tragediile nu pot fi cu adevărat evitate, contează însă ce poți face atunci când ele apar.
Ganduri firesti 