Archives de Tag: Rabinul Rivon Krygier

Scandal la Catedrala Notre Dame Sau Utilitatea marginală a cântecului de orgă

Azi, 21 martie, Catedrala Notre Dame, în cadrul ciclului de conferinţe pregătitoare pentru Paşte, l-a invitat pe Rabinul Rivon Krygier. Este pentru prima oară în istoria catedralei, când un rabin este invitat. Mgr André Vingt-Trois riscă şi obţine un rezultat ce nu mi-l puteam imaginam în această ţară desacralizată. Conferinţa rabinului este întreruptă de revoltele sălii- de cântecele şi de strigătele unei părţi a auditorului, venită din timp, să ocupe primele rânduri ale sălii, pentru asigura vizibilitatea protestului . Mouvement de la Jeunesse Catholique de France este împotriva acestei invitaţii. Imaginile care se derulează sunt şocante. Tinerii urlă împotriva „predicii” rabinului, un episcopul foarte enervat, încercă să îi dea afară, cheamă gardienii, tinerii o iau către uşă cântând. Totul este acoperit de orgă. Cântecul încearcă să mascheze conflictul pentru vizitatorii care continuă să facă poze în catedrală. După evacuarea integriştilor, conferinaţa continuă, dar nu din mijlocul bisericii, ci dintr-o sală laterală, fiind filmată şi difuzată pe ecrane. E adevărat, la final, la partea de întrebări rabinul are curajul să se reîntorcă în mijlocul mulţimii.
Avem 4 tipuri de atitudini care se desfăşoară în faţa ochilor, sub forţa muzicală absolută a cântecului de orgă.
1. Tinerii catolici revoltaţi ce nu vor să aibă conferenţiar în postul Paştelui un evreu, un rabin, un om dintr-o altă religie.
2. Arhiepiscopul, organizatorul evenimentului, ce încearcă să îi aşeze şi să îi calmeze pe revoltaţi şi cum nu reuşeste îi dau afară cu paza.
3. Catolicii veniţi să asculte conferinţa ce comentează pe margini, acuzându-i pe tineri de integrism.
4. Turiştii care continuă să facă turul catedralei şi să contemple vitralii, aproape ca într-un film absurd
Să le analizăm pe rând:
1. Mouvement de la Jeunesse Catholique de France (probabil un fel de ASCOR al lor). Putem să spunem câte ceva despre motivaţiile lor pentru că aruncă prin sală, fluturaşi cu criticile. Sunt supăraţi pe Arhiepiscopul Parisului „pentru că în timp ce el îşi face dialogurile interreligioase Franţa îşi pierde sufletul” . Susţin că invitarea rabinului este un semn al decreştinării continue făcute după Vatican II. Se bazează pe o enciclică a lui Pius al XI lea împotriva dialogului interreligios. Pot fi acuzaţi de antisemitism ? Da, evident, dar ar fi o explicaţie prea simplistă. Trebuie să conştientizăm un pic situaţia, este vorba de un set de conferinţe tradiţionale ce ţin de pregătirea pentru Paşte, Paştele ce anunţă învierea lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, nerecunoscut de evrei. Probabil, ar fi fost la fel de enervaţi, dacă oricare altă personalitate ne-creştină ar fi fost invitată.
În plus, a fi tănăr creştin în Parisul secolului XXI nu este un lucru deloc simplu, ceea ce poate duce foarte uşor la integrism. Integrismul este expresia academică pentru a desemna talibanismului de tip catolic. Dacă eşti atacat des sau dacă alegerile tale sunt ignorate de restul societăţii este aproape natural să ajungi extremist. Sunt sincer mirată că un asfel de grup există şi că el nu a fost sufocat de raţionalismul francez tipic sau de relativismul mai nou postmodern.
2. Arhiepiscopul şi echipa lui ce susţine dialogul interreligios. Poziţia lor este justificată, în contextul studierii consecinţelor Conciliului Vatican II, căci una dintre urmări este exact dialogul cu cei din afara creştinismului ( fie că este vorba de atei sau de alte religii) iar o alta este ridicarea anatemelor împotriva evreilor. Deci, un punct ce merită subliniat în descrierea Conciliului, este deschiderea faţă de lume, faţă de altceva decât propria parohie. În plus, după Auschwitz este dificil să nu vrei să discuţi cu evreii, adică văzând la ce duce lipsa dialogului, nu ai cum ai altă alternativă decât promovarea dialogului, pentru a evita un rău viitor. Nu vreau doar să spun că eşti taxat imediat drept antisemit, ci că este firesc să deschidem dialogului, pentru a ne înţelege trecutul şi a construi un viitor. Nu vreau să spun nici că tinerii au mai multă dreptate decât Arhiepiscopul, doar că poate ar fi fost util, ca dialogul interreligios să se facă cu altă ocazie, decât cea a pregătirii Paştelui, cu toate că Paştele este în primul rând o sărbătoare evreiască, care celebrează ieşirea din Egipt, eliberarea poporului evreu.
3. Restul catolicilor din sală ascultă de Arhiepiscop, nu protestează, nu critică, ba chiar aplaudă şi susţin invitatul evreu. Una din doamnele din spatele meu încearcă să lovească un tănăr ce distribuia fluturaşi în drum spre ieşire. Deci să fim clari, catolici integrişti îi enervează pe catolicii progresişti, iar aceştia, reacţionează violent. Înţeleg atitutudinea gazdei: după ce l-am invitat de bietul om, nu o să îl lăsăm să fie linşat, protejarea lui apare firească, indiferent de opţiunile metafizice ce îi stau în spate.
4. Turiştii, ca într-un film suprarealist, continuă să se plimbe, să admire vitraliile, orga şi statuetele din catedrală. Nu ştiu dacă conştietizează că ceva nefiresc se întâmplă, dar nu sunt dispuşi să îşi întrerupă traseul turistic sau pur şi simplu nu sunt interesaţi pentru că ei sunt separaţi de restul, de credincioşii ce asistă la slujbă. De fapt, dacă te uiţi de undeva de sus, ai impresia că credincioşii sunt închişi într-o celulă, prin jurul căreia mărşăluiesc turiştii. Într-o altă ţară civilizată ( Germania) bisericiile nu se vizitează în timpul slujbei, ba uneori chiar întreaga duminică. Este straniu să încerci să te rogi şi unii să facă poze pe margine şi să filmeze cum se ridică tămaia la vecernie, după vorba rugăciunii. Probabil că se joacă de-a antropologii, urmărind comportamentul ultimilor băştinaşi închişi, pentru a nu influenţa restul comunităţii.
Conflictul este unul real şi serios şi nu este vorba despre un conflict dintre catolici şi evrei, ci unul în interiorul catolicismului despre cum să tratăm alteritatea în general şi alteritatea iudaică în special. Trebuie să introducem o diferenţă în cadrul dialogului interreligios pe care filosoful Dominique Folscheid, al doilea conferenţiar din această seară o face: termenul interreligios este prea vag şi trebuie să se facă distincţii între o dezbatere cu iudaismul ce are un statut special şi o dezbatere cu budismul, care este mai repede structurat ca o formă de înţelepciune şi nu ca o religie. Iudaismul are comun cu creştinismul mai mult decât faptul de a fi o religie a cărţii şi o religie monoteistă.
Ceea ce am observat este dorinţa rabinului de a pune discuţia în termenii diferenţei radicale, în acelaşi stil în care s-ar pune şi cu islamul. Poziţia este stranie în primul moment, de ce să plecăm în dialog de la cel mai îndepărtat punct comun? Această decizie este una strategică şi are două motive fundamental politice: 1. A pleca de la poziţia formală „o altă religie monoteistă” nu riscă să producă confuzii, intercalări, şi permite o mai bună diferenţiere, ce nu este tentată de asimilare, din nici o parte. 2. Aşa cum, rabinul lasă să se înţeleagă din discursul său şi cum declară oficial în interviul din La Croix, desenul celor trei monoteisme şi desfăşurarea dialogului interreligios în triunghi, permite creştinismului o poziţie intermediară în situaţii de conflict ca cel din Palestina. Evreii vor medierea creştinilor în dialogul lor cu islamul. Nu vreau să generalizez, este poziţia rabinului Rivon Krygier, un rabin ce îşi are sinagoga în centrul Parisului şi nu la Ierusalim, deci politic poată să nu reprezinte o majoritate. Vreau doar să subliniez că probabil acestă opţiune se bazează pe ceea ce am fost obişnuiţi să numim „bazele iudeo-creştine ale Europei” . O poziţie coerentă a creştinismului, ce se poate naşte de aici, ar fi privilegierea iudaismul în faţa islamului. Diferenţierea nu ţine de o concepţie metafizică, ci de una socială. Dacă metafizica din spate diferă, comportamentul socio-economico-politic al unui evreu nu se poate distinge de comportamentul socio-economico-politic al unei creştin. Cu islamul lucrurile diferă şi cultura lor este de un alt tip. Pentru a ne face o imagine asupra diferenţei, putem să luăm un singur exemplu: poziţia femei.
Trebuie să spun câte ceva şi despre Rabinul care a vorbit, Rivon Krygier este doctor în ştiinţe religioase şi trăieşte într-o Franţa laică. A predat cursuri despre iudaism în facultăţi catolice, deci nu a devenit un adept al dialogului peste noapte. În plus, are un avantaj foarte mare, tactic, faţă de fraţii musulmani şi creştini. Nu încearcă să facă convertiri, iudaismul nu este o religie ce vrea să facă prozeliţi . Deci, dacă nu încearcă să facă convertiri, dacă nu vrea să îi convingă pe ceilalţi, dialogul pentru el nu poate decât să aducă avantaje: îi lasă pe ceilalţi să îl cunoască şi cunoscându-l să îl respecte. De aceea, el are curajul de a spune „ tradiţia mea, care este şi a voastră”. El îşi cunoaşte prioritatea cronologică şi ontologică de popor ales, pe care creştinii i-o recunosc şi nu spune, de dragul apropierii, „ tradiţia noastră” ci tradiţia mea pe care şi voi o preluaţi. Finalul conferinţei este de asemenea interesant. Popoarelor ce construiau turnul Babel li s-au încurcat limbile, la sfârşitul istoriei toate popoarele vor munci pentru a înalţa un templu şi atunci, toate limbile vor fi unite într-una singură, limba ideală. Un pic de atenţie vă rog, popoarele nu construiesc un turn, sau o biserică sau un parlament european, ci un templu, locaşul alianţei din Vechiul Testament între Dumnezeu şi popor.
În final, aş vrea să îmi definesc poziţia pentru a nu fi interpretată greşit. Cred că fără promisiunea făcută în Vechiul Testament evreilor, venirea lui Hristos nu ar fi avut acelaşi sens al promisiunii împlinite a lui Dumnezeu . Cred că nu putem gândi creştinismul dincolo de cultura iudaică în care el apare, fie că este vorba de descifrarea parabolelor din Biblie fie pentru a înţelege miza teologică a venirii lui Mesia. Cred că poporul evreu a suferit foarte mult în istorie şi că trebuie să acordăm o atenţie specială culturii iudaice. Dar, nu cred că dialogul trebuie făcut în treimea: creştinism, islamism, iudaism. Relaţia dintre creştinism şi iudaism este mult mai bogată decât cea dintre două religii monoteiste. Creştinii ar trebui să se raporteze la iudaism ca la surse şi iudaismul la creştinism ca la completare, iar, dacă evrei vor refuza să vadă în creştinism o completare, mă bazez pe faptul că Dumnezeu are nişte planuri speciale cu poporul ales.

28 Commentaires

Classé dans Jurnal Parizian