Drumul crucii se termina cu Învierea.

Invierea

 Mai întăi cu coborărea la Iad şi cu salvarea de acolo al lui Adam şi al Evei, apoi cu deschiderea paradisului şi apoi cu manifestarea Invierii in dimineaţa de duminică. Hristos intră în Iad, intră în iad pentru că toţi cei morţi doar acolo puteau intra. Apoi îi scoate din Iad pe toţi oamenii care erau acolo şi scoţându-i îi duce în Rai. Iadul e gol de oameni. Hristos îi Mântuieşte pe cei ce erau în Iad. Pentru discipoli şi cei de pe Pamânt învierea Sa e suprema confirmare a Dumnezeirii sale. Dumnezeirea lui Hristos şi împărtăşirea oamenilor cu trupul lui Hristos  Dumnezeu le oferă acestora promisiunea concretă a Împărăţiei viitoare, a paradisului. Pentru cei ce au trăit pe timpul Vechiului Testament era nevoie de prezenţa reală a lui Hristos ca să se poată salva, dar cum nu au apucat-o pe pamânt, Dumnezeu nu îi lasă şi vine după ei. Asta ne arată că fără prezenţa reală al lui Dumnezeu într-o formă sau alta ( Dumnezeu întrupat, Dumnezeu în iad sau Dumnezeu în euharistie) nu ne putem mântui. Contactul cu Hristos aceasta e calea mântuirii, pentru noi prin euharistie, pentru cei din Vechiul Testament prin venirea sa în iad. Cheia învierii este proximitatea lui Hristos. Marea minune este aplicarea pentru cei din Vechiul Testament retrospectiv morţii acestei proximităţi. Dar pe noi cei de aici, Hristos ne precede cronologic( ontologic ne precede pe toţi) deci trebuie să mergem noi să îl căutăm în euharistie. Hristos se dă pe sine ca noi să ne putem împărtăşi cu El şi intra în comuniune cu Dumnezeu. Învierea lui Hristos nu este doar învierea lui Iisus ci şi a noastră a tuturor, a celor ce erau déjà morţi în momentul învierii dar ea este şi promisiunea învierii celor ce încă nu se născuseră, dar care se vor naşte, se vor boteza şi se vor împărtăşi cu Hristos !