Drumul crucii

Via crucis
Aceasta este o meditatie asupra drumului crucii facuta impreuna cu prietenii mei: Diana Milos, Oana Calen, Ioana Iancu, Elena Ghizdareanu, Petronela Panait, Adriana Bunea, Bogdan Duca, Catalin Sturza, Sorin Lavric, Alexandrina Tomoiaga
1. Agonia lui Hristos in Gradina Ghetzimani

Diana

„Aici, în POTIRUL de TAINĂ,/ Iată, eu ca Suflet mă Nasc,/ COPIL Nou Născt la Viaţă,
Ce Înfricoşător, port TRUPUL Lui HRISTOS/ DEODATĂ cu EL ce poartă Trupul meu…
Ca o ÎNTRUPARE UNUL în ALTUL,/ DEODATĂ Doi ce se Împletesc…” (Ierom. Ghelasie)

Gradina Ghetsimani a fost ajuns pana la noi “toposul” asumarii depline a umanitatii de catre Hristos dar au fost facute cateva distinctii cu referire la umanitatea hristica… folosesc acest prilej pentru a sublinia ceva ce papa Onorius I al Romei subliniaza si anume distinctia intre problema dublei naturi divin-umane (pozitie ce ar risca sa ofere o perspectiva empatica a trairii ca si (con-)fuziune dintre divin si uman) respectiv faptul ca cele doua naturi nu sunt in contrast intre ele dar nu sunt “impreuna” sau mai precis sunt impreuna in sens distinct (vointa umana se aliniaza constient vointei divine).
In perspectiva acestei din urma afirmatii Hristos a luat trairile omenesti, teama de moarte a fiecarui om nu pentru a “intelege” mai bine ce simte omul, nu din empatie fuzionala, din necesitate e experierii, ci din comuniune de taina, Parintele Ghelasie de la Frasinei vorbea de “potirul de taina” … totul pleaca de la faptul ca Hristos este Dumnezeu Fiul si Acesta traieste ca om, cu inima perfecta si adevarata de om.
De aceea in Gradina Ghetsimani Hristos este omul Hristos dar este si Hristos Omul in dialog-rugaciune El insusi cu Dumnezeu … este impresionant sa vezi o icoana inchinandu-se ea insasi, un potir impartasindu-se El insusi doar in acest fel “moartea calcand peste moarte” catre Viata …

2. Iisus tradat de Iuda

Oana

Noaptea şi obscuritatea vin peste păcătos, care neagă posibilitatea de a îşi îndrepta paşii către Hristos, cel care cu câteva momente înaite tocmai inaugurase cea mai sfântă dintre taine : Euharistia, care este uniune cu Hristos, vindecare de maladiile spirituale, bucurie şi pace. Acestea însă pot fi gustate doar atunci când am luat asupra noastră penitenţa şi am primit iertarea. Iuda ar fi putut cunoaşte bucuria Învierii, a triumfului asupra morţii. Dar el singur a optat pentru trădare, moartea, solitudinea şi suferinţa eternă de a fi fără Dumnezeu, un Dumnezeu care îl iubea.
Iuda suntem noi, fiecare dintre noi care refuză darul vieţii eterne cu fiecare dintre păcatele pe care le facem dar mai ales cu refuzul de a recunoaşte starea noastră căzută dar restaurată de către Hristos, om şi Dumnezeu, care a îmbrăţisat întreaga lume prin răstignirea lui. Omul liber poate alege, Iuda, unul dintre aleşii lui Hristos avea libertatea de a îşi alege destinul. La fel noi, oameni liberi putem să îş alegem pe Dumnezeu sau să îi ignorăm chemarea. Dumnezeu poate totul, dar nu să forţeze omul să îl iubească la rândul său. În cadrul acestei libertăţi Iuda a ales trădarea, dar nu doar trădarea lui Dumnezeu ci şi refuzul iertării, care ar fi putut repara această eroare, care l-ar fi putut reconcilia cu Stapânul şi Creatorul său. Sinuciderea nu este decât hula împotriva Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Aceast act este singurul care nu se poate ierta
Să ne gândim un moment la imensa libertate pe care Dumnezeu ne-a dat-o, de a ne elibera de păcatul original, de a ne mântui, de a obţine fericirea eternă. Să ne gândim la această fericire, dar să nu o separăm de povara Crucii : nu există fericire şi mântuire fără Cruce.
A îl urma pe Hristos înseamnă a se lăsa răstignit şi înviat cu El, înseamnă să ne aşezăm la masa lui din Împărăţia lui Dumnezeu, a Tatălui Lui, a Tatălui nostru. Exemplul lui Iuda, cel ce trădează cu un sărut, trebuie să arate umanităţii că nu putem suporta o viaţă fără Dumnezeu, cu atât mai mult o viaţă în refuzul lui Dumnezeu. Şi să ne gândim şi la durerea lui Dumnezeu, simţită în momentul trădării. Un prieten, un prieten pentru care se lasă omorât, îl trădează pentru bani. Să fugim de tot ce ne poate separa de Dumnezeu, de pacea sa, să avem speranţa mântuirii. Să ne rugăm pentru ceilalţi. Amin

3. Iisus condamnat de Sanhedrin

Ana

Cel mai trist lucru este ca de fapt ii inteleg perfect pe evreii care l-au judecat. Pentru religia iudaica este o blasfemie sa spui ca esti Fiul lui Dumnezeu sa pretinzi ca esti Mesia. Preotii sunt buni cunoscatori ai Legii si nu pot percepe un Mesia care nu vine in glorie, care nu e imaginea lui Dumnezeu creatorul. Si eu as mi-as apara credinta in Dumnezeul lui Abraham, daca ar veni cineva de nicaieri sa pretinda ca e fiul lui ! Problema este însă că nu au avut ochi sa vada ca cel care are era in fata lor nu era un oricine, nu au auvut capacitatea sa il recunoasca pe Dumnezeu, faţă către faţă, pentru că au preferat propriile lor imagini despre Dumnezeu decat realitatea prezentei sale.

4. Iisus renegat de Petru

Ioana
Episodul lepadarii lui Petru
“Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”(Matei 26,75)
Episodul lepadarii lui Petru, petrecut in curtea arhiereilor Anna si Caiafa dupa arestarea Domnului din gradina Ghetsimani, este relatat de toti cei patru evanghelisti spre amintirea implinirii profetiei facute de Mantuitor lui Petru.
Atunci, dupa Cina cea de Taina, Domnul le descopera ucenicilor ca toti se vor sminti (nu vor putea intelege) ce se va petrece cu El incepand din acea noapte. Petru, un apostol inflacarat al iubirii pentru invatatorul Sau, “garanteaza” ca va ramane alaturi de El “chiar de-ar trebui sa moara impreuna cu El”. Hristos ii face o profetie ce poate parea de-a dreptul socanta pentru aceasta marturisire de credinta ardenta: nu doar ca nu va ramane cu El pana la sfarsit , ci chiar in noaptea aceea, mai inainte de a canta cocosul, de trei ori se va lepada de Dansul.
Spre dimineata, in curtea arhiereilor, aceasta profetie se adevereste: recunoscut de o slujnica si numit de aceasta in mod repetat ca ucenic a lui Hristos, Petru se leapada de trei ori de Hristos.
Petru este unul dintre ucenicii apropiati ai lui Hristos, martor direct la cele mai mari minuni facute de Mantuitor. Printre altele, Petru este martor la Schimbarea la Fata a Domnului din Muntele Taborului, atunci cand Hristos isi arata dumnezeirea Sa, cand Sfanta Treime se arata ucenicilor. Poate parea socant cum in aceste conditii, Petru se rusineaza de Hristos in fata oamenilor.
Totusi, acest lucru se intampla, pentru a arata inca odata cat de coruptibila este firea umana cat de usor poate fi ea atrasa spre pacat. Petru se leapada de frica oamenilor desi vazute fata lui Hristos Dumnezeu, se leapada pentru ca nesocotise cuvantul Mantuitorului “va veti sminti intru Mine” adica nu veti intelege inca Marea Taina a Patimirii si a Invierii prin care s-a lucrat Mantuirea oamenilor.
Singur, Hristos luandu-si Crucea Sa, va lua de fapt crucea firii umane cu vulnerabilitatea sa, cruce pe care o va purta pana la Rastignire si Moarte. Apoi , prin Invierea Sa o va reda oamenilor indumnezeita, redandu-le speranta si demnitatea de a devenii “fii ai Imparatiei pregatite lor inca de la inceputul veacurilor”.
Interesant este ca trei din cei patru evanghelisti (Matei, Marcu si Luca) subliniaza ca Petru “si-a amintit” de cuvantul lui Hristos auzind cocosul cantand si nu spun simplu, “si-a dat seama ca s-a lepadat de Hristos”, acest lucru pare subinteles. De fapt, prin aceasta “se cartografiaza” subtil dinamica prin care omul cade in pacat: uitam cuvintele Domnului si prin aceasta ne indepartam de El si devenim vulnerabili pacatului. Tot asa, Adam si Eva si-au dat seama ca sunt goi, ca au savarsit pacatul, atunci cand au auzit “glasul Domnului plimbandu-se prin Gradinile Raiului.”. Uitam pentru ca ne despartim de Dumnezeu si ne despartim de el pentru ca nu-L iubim suficient.

5. Iisus judecat de Pilat

Ana
Judecata lui Pilat este judecata acestei lumi. Nici favorabila, nici deforbaila, nu gaseste în el nici o vina, dar il trimite la flagelat, incercă sa il inteleaga dar e clar că nu are aceleaşi repere ca şi El. Pilat poate fi tipul draguţ, care spre deosebire de evrei, decalară nevinovăţia lui Hristos, dar el este în acelaşi timp şi omul de treabă care nu intervine când răul se produce în faţa sa. Se poate spune şi că Pilat joacă rolul înţeleptului antic în faţa lui Dumnezeu, a celui care fără să fie insensibil la transcendent nu construieşte o relaţie directă cu El.
Două atitudini fundamentale structurează raportarea la Hristos : a evreului şi a pagânului, creştinul trebuie să ştie să medieze între cele două, să evite fariseismul Sinagogii, prea sigură de starea ei de aleasă a lui Dumnezeu, şi starea pagânului care este moralmente şi juridic în ordine dar fară acceptarea lui Dumnezeu.

6. Iisus este flagelat si i se pune o coroana cu spini

Elena

Flagelarea și încoronarea batjocoritoare a Domnului nostru Iisus Hristos are loc înainte de condamnarea Sa definitivă la moarte. Se pare că în speranța că acest gest îi va îmblânzi pe cei ce Îi cereau moartea, Pillat ordonă biciuirea lui Iisus. Mulțimea însetată de sânge nu se mulțumește, însă, cu atât, așa că urmează un moment sfâșietor, în care Iisus, împreună cu rolul său de Rege al iudeilor este luat în derâdere. Coroana de spini poate fi considerată un simbol al suferințelor pe care Iisus a fost dispus să le îndure pentru ispășirea păcatelor omenirii; sceptrul din trestie pe care agresorii Săi nemiloși I-l înmânează și mantia purpurie vroiau să creeze imaginea hilară a unui rege nebun. Dar dincolo de aceste intenții pline de cruzime, reușește să răzbată un sentiment ce depășește furia și revolta noastră, a celor ce rememorăm acele clipe. Este un sentiment de milă față de cei ce au avut în față Regele așteptat și au fost prea orbi să Îl vadă; milă față de niște creaturi slabe, care ar fi putut fi sfărâmate de puterea Celui pe care Îl batjocoreau.
De fiecare dată când mă gândesc la acest moment din șirul pătimirilor lui Iisus, trăiesc o senzație de revoltă și de rușine. Pentru mine, acest episod ilustrează momentul în care omenirea a fost pusă în fața Salvatorului ei și nu a știut să Îl recunoască, nicidecum să Îi fie recunoscătoare. Iar eu, acum, la mai bine de 2000 de ani distanță, mă simt îndurerată și vinovată pentru că aș fi putut fi una dintre ei; aș fi putut fi una dintre vocile care îl batjocoreau, mâinile mele ar fi putut împleti cununa de spini, palmele mele ar fi putut lovi Chipul Sfânt. Și nu, nu este un sentiment de vinovăție tardiv și gratuit; pentru că de fiecare dată când întorc privirea de la bătrânul care întinde mâna la colț de stradă, de fiecare dată când mi se pare prea greu să țin postul, sau să mulțumesc pentru binele primit, nu doar să cer, de fiecare dată când îi rănesc pe cei din jurul meu adaug o batjocură, o lovitură și un spin chinului îndurat atunci de Iisus. Și dacă El a îndurat toate acestea din poruncă divină și pentru a ne mântui pe noi, puținul pe care îl putem noi face este să oblojim rănile Sale și să Îi alinăm durerea prin gândurile noastre curate și prin faptele noastre bune îndreptate către semenii noștrii, pentru care El S-a jertfit .

7. Iisus isi poarta crucea
Bogdan

„El a purtat suferintele noastre si cu durerile noastre s-a impovarat.” (Is 53,4)
“Ca un miel a fost dus la junghiere; ca o oaie fara de glas in fata celui care o tunde, asa nu si-a deschis gura sa.” (Is 53,7)

Acum, în această zi neagră de Vineri din istoria omenirii, crucea de lemn de pe urmerii Săi nu este decât semnul vizibil al poverii pe care Hristos a purtat-o tot timpul vieţii Sale pământeşti. Încă de la conceperea Sa în pântecele Fecioarei Maria, Domnul a trebuit să poarte suferinţele noastre şi să se împovăreze cu durerile noastre, caracteristicile firii omeneşti cele căzute.
Ce este Crucea? Este Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului prin fructele căruia a intrat păcatul în lume. Este Pomul Vieţii, prin roadele căruia suntem înviaţi din moartea păcatului. Dar crucea este şi firea omenească cu toate ale sale pe care, asumându-şi-o Hristos, o transformă în punte între planul creat şi Dumnezeu.
De aceea, luând crucea pe umerii Săi, Hristos recapitulează şi repară într-un singur şi simplu gest o istorie a căderii. Cunoaşterea Binelui şi Răului nu se mai poate face decât prin intermediul Crucii (care de atunci alungă diavoli şi îndreptează pe cei credincioşi). Viaţa cea adevărată nu se mai dobândeşte decât tot datorită Crucii Domnului şi tot Crucea devine sfinţitoare, aducătoarea harului dumnezeiesc în om şi în creaţie.

8. Iisus este ajutat de Simon din Cirene sa poarte crucea

Catalin
Iisus este ajutat de Simon din Cirene sa poarte crucea
Dacă ne luăm după filmul lui Mel Gibson, „Patimile lui Christos”, Simon din Cirene este obligat de romani să-l ajute pe Isus să-și poarte crucea. Mântuitorul cade, a treia oară, sub greutatea crucii și nu se mai poate ridica; Simon este luat cu forța de soldații romani din mulțime, la întâmplare, și parcurge o bucată de drum alături de Isus. Aceasta e o interpretare foarte apropiată de cele trei evanghelii care îl pomenesc pe Simon – după Marcu, Luca și Matei:
„Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus.” (Marcu, 15:21)
„Pe când îl duceau să-l răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp; si i-au pus crucea în spate ca s-o ducă după Isus:”(Luca, 23: 26)
“Pe când ieșeau afară din cetate, au întâlnit un om din Cirene numit Simon, și l-au silit să ducă crucea lui Isus.”(Matei, 27: 32)
Simon este, așadar, „constrâns” (Marcu), „prins” (Luca) și „silit” (Matei) să-l ajute pe Hristos.
Evanghelia după Ioan nu-l pomenește deloc:
„…Au luat deci pe Isus, si L-au dus să-L răstigneascã. Isus ducându-si crucea, a ajuns la locul, zis al Căpățânii, care pe evreiește înseamnă Golgota.” (Ioan, 18: 16-17).
Acest Simon nu e un binevoitor, gata să sară în ajutorul unui om aflat la nevoie; este un țăran care vine, se pare, ostenit de la munca câmpului, întâlnește, accidental, un cortegiu cu condamnați la crucificare și e nevoit de niște soldați romani să facă o nouă muncă, deopotrivă grea (crucea avea, conform unor istorici biblici, în jur de 70 kg, și trebuia urcată câteva sute de metri pe un povârniș abrupt) și umilitoare – are, altfel zis, o zi cum nu se poate mai proastă!
Niciuna din datele lui Simon nu-l predispun să se transforme în omul săritor, gata să-și ajute aproapele: e un țăran, venetic (din Cirene, o colonie greacă din nordul Africii), și asistă la un spectacol care face parte, se pare, din peisajul său cotidian, pe drumul său obișnuit spre casă – toți deținuții condamnați la crucificare de romani sunt obligați să-și poarte crucea în spinare, în timp ce sunt supuși la felurite batjocori; în plus, el este obligat (romanii „pun mâna” pe el; crucea i se pune în spate) să acorde ajutorul lui Isus, fiind batjocorit, la rândul său, de romani.
În filmul lui Mel Gibson, Simon e cucerit de Isus, în timp ce merge alături de acesta, sau își arată, cel puțin, simpatia față de suferința lui. E o interpretare plauzibilă, în contextul influenței pe care o are Isus asupra inimilor simple. Nu ar fi primul om cucerit imediat de Isus, înainte de crucificare – ultimul fiind „tâlharul cel bun”, de pe cruce.
Totuși, nu există nici o dovadă despre faptul că Simon ar fi fost cucerit de Isus sau că povara crucii lui Isus ar fi avut, ulterior, vreo consecință în viața lui Simon din Cirene. Dimpotrivă, o legendă populară îl transformă pe Simon în Ahasverus, „jidovul rătăcitor”. Conform acestei legende, văzându-i reticența, Isus îl blestemă pe Simon să rătăcească pe un drum fără oprire, făcându-l nemuritor și proorocindu-i că nu-și va găsi liniștea, până la sfârșitul lumii.
Dacă Simon ar fi devenit victima unui astfel de blestem, pedeapsa ar fi una extrem de drastică. Iisus nu blestemă pe nimeni de-a lungul calvarului său, nu răspunde injuriilor și dovedește, dimpotrivă, înțelegere față de cei care-l batjocoresc. Care ar fi fost greșeala lui Simon? E omenește să ne oprim și să acordăm ajutorul atunci când vedem un om în dificultate – ce facem însă când vedem sute de oameni în dificultate, în jurul nostru, zi de zi, așa cum vedea Simon din Cirene condamnații la crucificare, în drumul său către casă? Calvarul lui Iisus nu era, prin nimic, unul ieșit din comun, la vremea aceea.
Cum să-l alegi pe omul căruia vrei să-i acorzi ajutorul, dintre atâția oameni care suferă? Ca să nu mai vorbim că, dintre crucificați, unii își meritau soarta, conform justiției vremii, fiind criminali de drept comun – la fel ca Barabas sau ca cei doi tâlhari, crucificați alături de Isus. A-l alege pe Isus, din cortegiul nesfârșit de condamnați, ar fi fost, pur și simplu, o loterie. Pentru ca Simon să-l recunoască pe Isus, să vadă Dumnezeul din carnea omului, Isus ar fi trebuit să înfăptuiască, pe drept cuvânt, o minune – iar Evangheliile nu relatează nimic despre o astfel de minune.
Mitul lui Ahasverus e unul popular. Își găsește reflecția și în basmele românești – fata cea bună și frumoasă ajută albina cu aripa ruptă, curăță părul de omizi și spală fântâna de nori, în vreme ce fata cea rea și urâtă trece nepăsătoare pe lângă albină, păr și fântână. Pentru faptele ei bune, fata cea frumoasă e răsplătită, în timp ce, pentru răutatea ei, fata cea urâtă este aspru pedepsită – rătăcind singură și părăsită până la sfârșitul vieții. În legende, lucrurile sunt simple, iar aceste legende e foarte probabil să se inspire din mitul lui Ahasverus. Cum recunoști însă, atunci când suferința este generalizată, omul sau ființa care merită, cu adevărat, ajutorul tău? Și există, de fapt, un om sau o ființă care să „merite” ajutorul, în timp ce alții nu-l „merită” deloc?
Episodul lui Simon din Cirene, un țăran obligat să-l ajute pe Isus să-și poarte crucea, ne arată slăbiciunea lui Isus-omul, ajuns la capătul puterilor, în calvarul său; important e, în acest episod, faptul că Isus cade de trei ori, iar a treia oară nu se mai poate ridica, prin forțele proprii. E un moment când carnea cedează; pentru a ajunge în vârful Golgotei, Iisus este sprijinit – chiar de călăii săi. De ce nu este ajutat de unul dintre soldații romani? Simplu: pentru un roman, ar fi fost înjositor să poarte crucea unui condamnat, de aceea este ales, la întâmplare, un evreu din mulțime. Alegerea lui Simon poate fi interpretat ca un gest abuziv și, indirect, ca o nouă batjocură (e o demonstrație de putere a romanilor); în același timp, e un gest fără de care Iisus-omul nu ar fi putut să-și ducă patimile la bun sfârșit.
Dacă vedem în patimi cea mai importantă profeție a lui Iisus, și în moartea pe cruce, urmată de Înviere, împlinirea ei, atunci putem sta cu sufletul la gură, ca într-un film de acțiune, la fiecare „stație” a calvarului: da, dacă Isus ar fi căzut și ar fi murit în mijlocul drumului la „stația” 5 (după alte surse, Simon din Cirene e „stația” șapte), și nu în vârful Golgotei, pe cruce, sacrificiul său n-ar mai fi avut sens. Totul atârnă, în aceste momente dramatice, de un fir de păr.

9. Iisus se intalneste cu femeile din Ierusalim

Adriana

“Si acolo l-aurmat o mare multime de oameni, si de femei care il plangeau. Dar Isus s-a intors spre aceastea si le-a zis: “Fiice ale Ierusalimului, nu plangeti pentru mine, ci plangeti pentru voi si pentru copiii vostri. Pentru ca veti vedea, acele zile vor veni cand ei vor zice. “Binecuvantate sunt femeile sterpe, si pantecele care nu au nascut niciodata si sanii care nu au alaptat niciodata! Apoi ei vor incepe sa spuna muntiilor: Cadeti spre noi, iar dealurilor: Acoperiti-ne. Pentru ca daca ei fac asta cand lemnul este verde, ce se va intampla cand acesta e uscat? (Luca 23; 27-31).
Meditatie
“O Ierusalim, Ierusalim, cel care ucizi profetii si arunci cu pietre in care care sunt trimisi la tine! De cate ori ti-am strans copiii impreuna asa cum o gaina isi aduna puii sub aripi, dar tu nu! (Luca 13, 34).
“Chiar si azi ai putea sa stii lucrurile care aduc pacea. Dar acum ele sunt ascunse ochilor tai. Iar acele zile vor veni in viata ta, cand dusmanii tai vor ridica un zid importiva ta, te vor inconjura, vor trage de tine in toate partile, te vor arunca la pamant, pe tine si pe copiii tai nenascuti, si nu vor lasa nici o piatra din tine la locul ei; pentru ca tu nu ai stiut sa-l primesti pe Dumnezeu”. (Luca 19, 41)
“Toata ziua mi-am tinut mainle intinse spre un popor necredincios si nesupus”.
Ierusalim! Ierusalim! Tu cel care m-ai primit cu flori si frunze de palmier; acum iti bati pieptul si ma trimiti la moartea mea. Binecuvantati sunt cei care jelesc, care plang asupra propriilor pacate si asupra celor ale umanitatii. Binecuvantati sunt si cei care sunt in durere pentru vina de a fi refuzat dragostea Tatalui prin nesupunerea lor. Plangi la vederea suferintei mele insa aceste lacrimi ignora cauza agoniei mele.
Nu plange pentru mine. Indeplinesc pocainta ta.
Acum Fiul Omului e glorificat!

10. Iisus este crucificat

Ana

Ce poate fi mai violent decât crucificarea lui Dumnezeu ? Ce gest este mai dur şi mai lipsit de compasiune ? Omul îl crucifică pe Dumnezeu care se lasă ucis. Ce relaţie de putere este aceasta în care Stapânul universului şi al Istoriei este victima creaţiilor sale ? Dar moartea lui Dumnezeu permite învingerea morţii. Câtă umilinţă pe Dumnezeu ca să se lase crucificat, să lase să i se bată cuie în mâini şi în picioare, să aleagă moartea ca oamenii să trăiască ! Planul divin este pus în aplicare prin acest sacrificiu suprem. Fară moartea lui Hristos nimeni nu ar fi avut acces la Paradis, cei drepţi ar fi rămas în Iad, datorită pacatului. Un gest de un rău suprem, uciderea lui Hristos are consecinţe mântuitoare pentru întreaga lume ! Paradox, scandal, durere.

11. Iisus promite imparatia Cerurilor talharului

Petronela

Cum sa ne mantuim, se intreaba crestinii de veacuri, intrebare cu mii de raspunsuri si milioane de exemple in vietile sfintilor. Dintre toate modelele crestine, talharul pare a fi un exemplu atipic. Cine s-ar astepta ca cel care a furat o viata intreaga sa primeasca mantuirea printr-un cuvant spus la sfarsitul vietii? El este asemenea lucratorului din ceasul al 11-lea care nu a lucrat in arsita zilei, ci a lucrat abia o ora; putem spune ca talharul nostru a lucrat chiar mai putin de o ora , anume 5 miunte cat i-a trebuit sa rosteasca cuvantul de recunoasterea a nevinovatiei lui Iisus si de cerere a de a fi pomenit in Imparatie. Sa castigi imparatia prin 3 cuvinte si a fi printre primii cu mantuitorul in Rai e ceva de negandit. Asta este dreptatea divina, dreptate a milei, a iubirii, care nu contabilizeaza ce ai facut o viata intreaga, dar care pune pret pe starea spirituala la care ajungi in ultima clipa. In asta sta secretul mantuirii sa fi mereu pregatit ca si cand ar fi ultima clipa. In sensul asta se poate spune ca exista si un traieste clipa crestin: cu gandul la moarte valorifici la maxim prezentul.
Oare celalalt talhar nu voia si el sa fie mantuit? Problema era ca el vedea mantuirea ca pe o izbavire de chinul pamantesc, el voia sa se dea jos de pe cruce, pe cand talharul cel bun isi constientizeaza greseala isi primeste crucea ca pedeapsa-indreptare pentru ce facuse.
De-asta talharul se mantuieste pentru ca se pocaieste si pentru ca la pocainta adauga marturisirea de credinta in dumnezeirea lui Hrisos prin faptul ca-i cere sa fie pomenit in imparatia lui.

12. Iisus pe cruce, Maica Domnului si discipolulul sau Sorin

Împrejurările umilitoare sunt mai uşor de suportat cînd ştii că nu eşti văzut de cei dragi. În schimb cînd eşti supus batjocorii sub ochii mamei, durerea pe care o resimţi e îndoită, fiindcă te doare şi durerea ei. În măsura în care a fost om pe de-a-ntregul (şi deopotrivă Dumnezeu pe de-a-ntregul) Hristos, purtînd crucea, a simţit ruşinea de a fi chinuit sub ochii mamei. Şi în acelaşi timp se gîndea la amintirile cu care va rămîne ucenicul său iubit, văzînd spectacolul degradării maestrului. Ce te leagă de un învăţător sînt clipele de cădere urmînd celor de exaltare, cînd îţi dai seama că, deşi aflat în aceeaşi condiţie ca a ta, de fiinţă efemeră şi slabă, recunoştinţa pe care i-o porţi trebuie să vină din momentele de înălţare pe care ţi le-a prilejuit, nu din cele de cădere.
Ucenicul rămîne cu mersul lui Hristos pe marea în furtună, nu cu poticnirile lui pe drumul Golgotei. Mama rămîne cu suferinţa martorului care asistă empatic la schingiuirea odraslei, în vreme ce Hristos rămîne cu umilinţa a se vedea linşat sub ochii mamei şi totodată sub cei ai ucenicului. Dar la capăt ştie că va urma învierea… Şi atunci şi mama şi ucenicul, aflaţi în posesia acestei mari şi unice amintiri, vor simţi că celelalte dureri au fost paşii preliminari ai saltului din urmă.

13. Iisus moare pe cruce

Sanda

Unul dintre lucrurile de care mă tem atunci când vorbesc despre răstignirea lui Hristos este să nu cad în erezie. Tocmai pentru a evita erezia preiau cuvintele lui Steinhardt, care vorbeşte despre strigătul lui Iisus de pe cruce: „Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări“. Răstignirea a fost suportată de Iisus-omul, nu de Iisus-Dumnezeu şi a fost trăită cu adevărat, trupeşte, aşa cum ar resimţi-o orice fiinţă umană. Jertfa Lui a fost deplină, nu a făcut minuni, pentru a se salva, deşi a fost ispitit să le facă! S-a răstignit ca om şi a înviat ca Dumnezeu, iar Minunea constă în Înviere, ceea ce pentru creştini trebuie să fie Călăuza întregii călătorii efemere într-o viaţă limitată de o succesiune de ani. Tocmai această viaţă ar trebui să fie pregătirea pentru viaţa de dincolo de moarte, viaţa veşnică alături de Cel ce s-a sacrificat pe cruce şi apoi le-a dăruit tuturor Învierea.

14. Iisus este pus in mormant

Bogdan

“In mormant cu trupul si in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatal si cu Duhul Sfant, toate umplandu-le Cela ce esti necuprins ». (Cântare liturgică bizantină)

Trupul lui Hristos este în mormânt dar această aparentă înfrângere a lui Dumnezeu nu mai contează. Mormântul acela este deja locul biruinţei.
Hristos , după cum arată Scriptura, este în acest moment nu doar în mormânt. El este deja în Împărăţia Cerurilor, alături de tâlharul pocăit, aşa cum îi promisese acestuia. Dar este şi în Iad, zdrobindu-i porţile, eliberându-i pe cei aflaţi sub stăpânirea diavolului.
Mormântul în care este pus trupul Domnului nu mai este altceva decât o antecameră a Învierii.
Nu mai e nimic altceva de făcut decât să aşteptăm,în liniştită pregătire, anunţul Învierii Domnului.

Publicités

Poster un commentaire

Classé dans Non classé

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s