Protestantii americani din Paris

Am avut azi o experienta interesanta, am ajuns intamplator la Biserica Americana din Paris. Aceasta biserica stie despre ea insasi ca e crestina si ca nu e catolica, in rest se aduna tot felul de culte protestante si neoprotestante. Nu au o dogma si nu au un criteriu clar de excludere. Nu fac celebrarea euharistica in fiecare duminica, unele biserici o fac o data pe luna, altele de 4 ori pe an. Pentru mine ceea ce se petrecea acolo putea sa semene cu un program cultural artistic dar nu cu o slujba: cantece rock, o citire din Vechiul Testament( sau sa spun mai repede interpretare pt ca am avut realmente impresia unei piese de teatru) una din Noul, o predica si evident alte cantece.
Si totusi m-am simtit umilita! Eu, cea care tocmai venise de la litrughia ei traditionala ortodoxa, care suna la fel cu cea din secolul IV si care tine cont de mii de reguli de comportament, m-am simtit totusi smerita de sinceritatea acestor oamenii, care nu doar ca se aduna in fiecare duminica impreuna ( asta nu e prea greu si poate fi chiar placut) ci care incerca sa traiasca raportandu-se la Dumnezeu in fiecare zi. E adevarat ca dupa ce au eliminat tainele si au suprimat slujirea liturgica ce le mai poate ramane decat raportarea sincera si zilnica la Dumnezeu?
Pentru oamenii astia lucrurile par simple, nu e nevoie sa intram in tot felul de nuante dogmatice, pentru ei pare importanta transformarea pe care Dumnezeu o poate aduce concret in vietiile noastre de zi cu zi. Nu am avut pentru nici un moment impresia de sacru, pe care o am la slujbele ortodoxe si catolice dar am avut senzatia ca oamenii astia chiar sunt uniti in jurul dragostei lui Hristos. Evident e vorba doar de impresiile mele dar e interesant ca ele pot sa fie structurate in functie de criterii confesionale.
Pentru mine, teologic vorbind, oamenii astia gresesc pentru ca atunci cand invoca prezenta lui Dumnezeu printre ei nu fac si gestul frangerii painii si al transformarii vinului. Pot intelege rational faptul ca exista confesiuni care nu impartasesc credinta ortodocsilor si a catolicilor ca Hristos este prezent in chip real si total ca sange si trup in euharistie (recunosc ca e o nebunie si un scandal sa crezi in transubstantiere) dar nu pot intelege faptul ca ei se lipsesc si de amintirea sacrificiului lui Hristos facuta prin anamneza provocata de cina euharistica. Si totusi, ei imi apar a fi mai religiosi decat noi catolici sau ortodocsi de duminica care ne credem mai buni doar pentru ca suntem pastratorii adevarului. Spun mai religiosi in sensul in care ei se raporteaza parca mai viu si mai din inima la Hristos, in sensul in care ei stiu sa isi traiasca credinta. O avea dreptate Soloviov care in Povestire despre Antihrist spune ca la finalul lumii vor mai ramane 3 crestini: un protestant, un catolic si un ortodox.
Ceva imi spune ca cele 3 confesiuni se pot completa una pe cealalta privind la stilul de viata neoprotestant, la liturghia ortodoxa si la structura dogmatica catolica. E adevarat ca nu este vorba nici macar de 3 confesiuni unitare, ca neo protestantii sunt f diferiti si ca nu au nici macar unitate dogmatica, ca romano catolicii difera de greco catolici sau de alte rituri orientale si ca nici biserica greaca nu seamana totdeauna in practici cu cea rusa, deci nu poti simplica totul la 3 confesiuni crestine, dar cred ca exista totusi aseamanari de familie destul de puternice in cadrul celor trei diviziuni.
Nu cred in ecumenism, dar cred ca am ce invata de apropele meu, mai ales cand el se reclama de la aceeasi iubire a lui Dumnezeu ca si mine!