Democraţia se învaţă în stradă sau cum se vede revoluţia din Paris?

 

 

15 ianuarie

 

Sunt speriată, nu îmi vine să cred, cum să se bată oamenii in stradă? Chiar în Bucureşti, prin Universitate, pe unde treceam zilnic să ajung la şcoală şi la bibliotecă? Ce naiba se întâmplă în ţara asta? Unde o să ajungă? Doar nu se cred la primăvara arabă? Doar nu îşi imaginează că schimbă guvernul în felul ăsta?

 

16 ianuarie

 

Am prieteni care ies în stradă, sunt profund îngrijorată pentru ei! Doamne, ai grijă de ei! Sper doar să nu o încaseze, nici ei, nici alţii asemenea, sunt totuşi nişte bieţi oamenii amărâţi!

 

17 ianuarie

 

Protestele continuă, dar e ok, fără violenţe, pot să îmi văd de viaţa mea!

 

18 ianuarie

 

Băi, ăştia chiar continuă? Deja nu mai e vorba doar despre guvern şi preşedinte, nici despre legea Sănătăţii, oamenii chiar sunt motivaţi, chiar au idei, cu toate că sunt foarte diferite! Hmm, dacă vorbeşti despre mase, pare că sunt proaste, fără scop, orientare, dar dacă vezi chipurile, sloganurile, ideile diferite parcă nu mai poţi să rămâi cinic.

 

20 ianuarie

 

Sunt profund impresionată de ce se întâmplă în ţară. În ultima săptămână nu am avut timp să scriu pentru că în Paris fiind încerc să îmi găsesc o locuinţă; chiar şi dacă ai bani pentru a plăti chiria, aici nu o primeşti pentru că eşti român şi nu ai garant francez! (Nu e o scuză, e doar o formă de a atrage atenţia că Occidentul nu e o soluţie pentru problemele noastre).

Oamenii s-au mobilizat, au învăţat să protesteze, să ceară schimbarea şi să exerseze revolta civilizată, făcându-se auziţi!

Îmi pare din nou foarte rău că nu sunt acolo, că nu pot participa direct, încerc să compensez prin mobilizarea de mâine, 21 ianuarie, din faţa Ambasadei României din Paris, la ora 14. Românii din stradă construiesc spaţiul democraţiei. Nu dispreţuiţi masele! Oamenii cu nevoile lor de acasă au venit să exprime un mesaj, acel mesaj de lipsa căruia ne plângem de atât de mult timp. România s-a deşteptat!

Prietenii din categoria „intelectuali sceptici fără afiliere politică” mă îndeamnă să nu mă implic şi să nu consum energia de care vor profita liderii opoziţiei, care nu sunt în mod fundamental diferiţi de cei ai puterii. Da, politicienii formaţi de partidele opoziţiei nu sunt calitativ mai buni decât cei ai puterii, dar, dacă vom reuşi să îi schimbăm pe cei de acum, vom arăta tuturor partidelor că nu pot să facă chiar tot ce vor ei, că există limite, că românii ştiu să pună limite! Schimbarea cerută în piaţă e motorul democraţie, politicienii de la dreapta şi de la stânga, de la putere şi din opoziţie vor înţelege că, dacă nu sunt capabili să administreze ţara, pot fi schimbaţi înainte de termen! Că nu se mai poate să doarmă sau să fure (ambele categorii sunt periculoase) patru ani după alegeri!

Ce poate schimba faptul că ieşim în stradă? În primul rând pe noi, ne dăm seama că putem să acţionăm, că suntem o forţă şi putem să îi constrângem chiar şi fără a utiliza violenţa!

Alte voci spun că protestatarii nu sunt autentici pentru că nu au un mesaj clar şi comun. Pe mine pluralitatea mesajelor mă face să cred că oamenii aceia nu sunt manipulaţi, că nu sunt victima unor forţe oculte care vor să schimbe actuala putere. Trebuie să recunosc că, la prima vedere, haosul cererilor te pune în încurcătură. Ce să faci când unii vor monarhia, alţii locuri de muncă, alţii alegeri anticipate, alţii oprirea recalculării pensiilor şi alţii demisia ministrului învăţământului? E clar că nu există o singură soluţie magică la toate probleme lor. Nu sunt naivă să cred că dacă mâine dimineaţă am avea guvernul perfect tot s-ar rezolva toate problemele oamenilor. Trebuie însă să gândim şi să construim cadrul de rezolvare a acestor probleme. De ceva vreme, situaţia se tot înrăutăţeşte, problemele se acumulează; într-o civilizaţie normală un set de probleme este înlocuit de un altul, pe când la noi, setul de probleme iniţial nu face decât să crească. Numiţi-mi o categorie politică sau socială care să fie mulţumită de ce se întâmplă în ţară! Aş zice că ar fi încă ok dacă bugetarii ar fi nemulţumiţi şi angajaţii la privat ar fi mulţumiţi (sau, poftim, invers, pentru cei de stânga), dar la noi nu mai există nici o categorie socio-politică sau profesională mulţumită. Ieşitul în stradă înseamnă că îţi pasă, că vrei schimbare, a guvernului, a preşedintelui, a condiţiilor în care se face politica în România!

S-a vorbit foarte mult despre faptul că alegerile sunt deja decise de dinainte, nu pentru că sunt cumpărate, ci pentru că nu ies la vot decât cei cu interese legate clar de un partid politic sau de altul. Oamenii din stradă sunt acel rest, pe care fiecare partid visează să îl mobilizeze să voteze pentru el! Ei sunt acel rest pe care se poate construi o democraţie reală – nu una apolitică, dar una în care societatea civilă are ceva de spus despre agenda politicii!

Ei sunt restul de români cinstiţi, civilizaţi, sinceri! Ei nu sunt o masă de intriganţi, ci oamenii cu chipuri, dureri si suflete, cu păreri şi nevoi! Să fim alături de ei!

 

21 ianuarie

Revoluţia în diaspora

 

Ieri au ieşit în faţa Ambasadei României din Franţa în jur de 80 de studenţi români al căror principal mesaj era solidaritatea cu ceea ce se petrece acasă. Cel mai reprezentativ slogan de aici mi s-a părut „Avem părinţi şi fraţi şi vrem să-i ascultaţi!” Nu s-a strigat, s-a protestat paşnic, cu steaguri si pancarte, nu a fost o manifestaţie partinică, nu s-a strigat nici „jos guvernul”, nici nu a fost organizată de USL demonstraţia. Oamenii au venit pentru că le pasă de ceea ce se petrece în ţară şi pentru că vor să fie împreună cu cei de acasă. Un alt semn că învăţăm democraţia aici, jos, în stradă, fără a reprezenta un partid sau altul, că avem şanse să construim o societate civilă.

Faţă de protestele din Roma şi din Londra, am fost mai cuminţi, trebuie să recunosc că nu aveam autorizaţie şi că nu era nici un merit să ne umfle jandarmii francezi. Săptămâna viitoare se va organiza o altă manifestaţie, de dată aceasta cu autorizaţie. Francezii care treceau pe stradă se apropiau să ne întrebe de ce protestăm, le explicam şi ne urau curaj. Gestul acesta este şi unul reparatoriu, voturile din Paris au contribuit la alegerea actualului preşedinte, dar oamenii au dreptul să îşi schimbe opiniile în funcţie de fapte.

 

22 ianuarie

 

Stau să mă gândesc ce şanse de schimbare au oamenii din Piaţa Revoluţiei (1)? Care dintre cererile lor ar putea să fie îndeplinite? Evident, cele mai puternice ţin de căderea guvernului, de demisia preşedintelui si de producerea unor alegri anticipate. Probabil, doar aceste acţiuni ar putea determina oamenii să revină la normal. Dar asta presupune voinţa celor de la putere de a acţiona, de a ţine seama de vocea celor din stradă. Mi se pare incredibil ca într-o democraţie părerea unor oamenii să fie atât de uşor ignorată!

Lipsa de atitudine a guvernului este tehnic vorbind cea mai bună acţiune, ştiu că au doar de pierdut dacă se apucă să spună ceva. Vor aştepta ca oamenii plictisiţi, obosiţi, văzând că nu obţin nimic să se întoarcă în cotidian, mai lipsiţi de speranţe decât oricând, pentru că acţiunea lor a fost ignorată, mai scârbiţi de politică, mai hotărâţi ca oricând să nu mai aibă de-a face cu politicul. Sau vor aştepta pur şi simplu ca oamenii să răcească sau să scadă temperaturile, vremea e de partea lor. Uzura lucrează împotriva revoltaţilor care vor obosi să stea în frig. Important e să nu renunţăm la speranţă! Veţi spune că speranţa poate fi iraţională şi că ar fi mai bine să ne întoarcem la locurile noastre. Dar, după ceea ce aţi arătat, puteţi acum să renunţaţi? Acum, când e abia începutul? Poate că protestele din Piaţa Universităţii vor lua sfârşit după un ultim boom energic reuşit la protestul sindicatelor de marţi, dar Piaţa trebuie să continue, trebuie să continuăm să punem presiune pe politicieni. Dacă nu săptămâna viitoare, atunci la următorul pas greşit. Să le arătăm că povestea Pieţei se poate repeta, până când vor învăţa lecţia: democraţia se învaţă în stradă şi se face cu cetăţeni, nu doar cu politicieni!

 

23 ianuarie

 

Stau să ascult discursurile politicienilor din Parlament, nu sunt deloc mulţumită, puterea mimează supărarea pe domnul Baconschi, din ciclul „mai bine să cadă el decât să cad eu!” Cred că oamenii vor fi mulţumiţi pentru că cineva e totuşi pedepsit! Opoziţia vine cu soluţii science-fiction – alegeri anticipate se produc dacă toţi membrii Parlamentului demisionează sau dacă preşedintele dizolvă parlamentul, nu dacă opoziţia îşi dă demisia! Oamenii încă rezistă în frigul care se înteţeşte! Mâine politicienii vor avea tupeul să joace Hora Unirii cu ei! Nu cred că există sistem de guvernare democrat fără partide, nu cred că putem să evităm să avem de-a face cu politicienii, nu cred că ne putem dispensa de reprezentare, parlament şi instituţiile statului. Nimeni în lume nu a făcut-o fără repercusiuni cumplite. Nu este deci cazul să inventăm şi noi un nou totalitarism al poporului care conduce. Suntem obligaţi, aşadar, să ne descurcăm cu politicienii care exista deja, nu putem mima că jucăm cartea apoliticului, apoliticul şi ne-mersul la vot înseamnă tot câştigul „lor”, prin votul clientelar.

Există o soluţie, dar aceasta nu e de termen scurt: sancţionarea constantă a politicienilor corupţi şi a politicilor pe care majoritatea populaţiei nu le vrea. Asta face întreaga Europa, aceasta este jocul compromisului democratic. Singura diferenţă este că ei au abilităţi mai bune la jocul democratic, moştenite din tată în fiu, pentru că îl joacă de mult mai mult timp ca noi. Protestele din Piaţa Universităţii au arătat două lucruri esenţiale ce trebuie reamintite de fiecare dată când va fi nevoie: (1) românii pot să fie solidari şi (2) pot sancţiona politicieni şi politici publice. Odată ce vom repeta această lecţie de câte ori este nevoie, vom ştii că democraţie se joacă şi se învaţă în stradă.

 

 

 

NOTE:

 

1. Recitind, îmi dau seama că e vorba, în mod evident, de Piaţa Universităţii, doar că locul aceasta a devenit pentru mine atât de tare o piaţă a revoluţiei, încă chiar am scris Piaţa Revoluţiei, aşa că mă decid să las textul aşa.