Determinatia nationala

Sunt româncă, accept fără revoltă! ( vorba poetului). Nu sunt mândră şi nu mi-e jenă de asta ! Mi-ar fi fost mai uşor să fiu americancă, nemţoică sau măcar franţuzoică. Dar trebuie să recunosc că mi-ar fi fost mai greu să fiu iraniancă, irakiancă sau somaleză. Nu vreau să particip la liturghia politică a defilării armatei şi nu vreau să mă închin naţiunii române, dar nici nu vreau să le resping în numele unui cosmopolitism egalitar. E adevărat că mă simt afectiv mai bine la mine în ţară decât în afară, oricât de luminos ar fi Parisul. Ne adaptăm popurului în care ne-am născut, învăţăm să valorizăm lumea în funcţie de valorile comune ale societăţii noastre şi chiar şi atunci când nu gândim ca ei, facem ca ei, din obişnuinţă sau mimetism social. E o contigenţă istorică faptul că sunt româncă dar această contigenţă mă predetermină uşor. Poţi să ieşi din cadrul culturii tale, dar cantitatea de efort pe care trebuie să o depui diferă. Ieşind însă din cultura ta trebuie să intri într-o alta. Poţi să îţi alegi o cultură adoptivă, să alegi să nu te mai exprimi în română sau să negi tot ceea ce are de-a face cu românitatea ta. Dar eşti obligat să alegi o altă limbă, naţiune, cultură. Chiar dacă apartenenţa mea la România e contingentă, apartenenţa mea la o cultură naţională nu poate fi contingentă. Europa nu este o alternativă, oricât de tare aş visa. Da, în mod normal prefer să răspund că sunt europeancă şi nu româncă, dar dacă există o cultură Europeană la nivelul literaturii, al filosofiei, al matematicii în care Thomas Mann poate dialoga cu Dostoievski , Gauss cu Poincare sau Hobbes cu Descartes, nu există o cultură comună europeană la nivel de obiceiuri şi tradiţii care dau unitatea unei comunităţi. Spiritul nu are naţionalitate, sufleţelul are ! Poţi să ignori acest lucru dacă eşti capabil să trăieşti doar la nivelul spiritului. Pentru restul o apartenenţă naţională este obligatorie, chiar dacă nu apartenenţa română. Prefer să convertesc efortul de a trece într-o altă cultură naţională, cu efortul de a mă converti la spirit, unde nu mai există « grec sau evreu, bărbat sau femeie, stăpân sau sclav »
( sper că mi se va ierta această scoatere din context a citatului Sf Pavel, dar creştinismul este forma de manifestare absolută a spiritului aşa că putem să adaptăm citatul şi pentru cazul spiritului cu s mic)

Ps. Şi ni se ceră să aparţinem de o cultură naţională în fiecare zi şi nu doar pe 1 decembrie !