Determinatia nationala

Sunt româncă, accept fără revoltă! ( vorba poetului). Nu sunt mândră şi nu mi-e jenă de asta ! Mi-ar fi fost mai uşor să fiu americancă, nemţoică sau măcar franţuzoică. Dar trebuie să recunosc că mi-ar fi fost mai greu să fiu iraniancă, irakiancă sau somaleză. Nu vreau să particip la liturghia politică a defilării armatei şi nu vreau să mă închin naţiunii române, dar nici nu vreau să le resping în numele unui cosmopolitism egalitar. E adevărat că mă simt afectiv mai bine la mine în ţară decât în afară, oricât de luminos ar fi Parisul. Ne adaptăm popurului în care ne-am născut, învăţăm să valorizăm lumea în funcţie de valorile comune ale societăţii noastre şi chiar şi atunci când nu gândim ca ei, facem ca ei, din obişnuinţă sau mimetism social. E o contigenţă istorică faptul că sunt româncă dar această contigenţă mă predetermină uşor. Poţi să ieşi din cadrul culturii tale, dar cantitatea de efort pe care trebuie să o depui diferă. Ieşind însă din cultura ta trebuie să intri într-o alta. Poţi să îţi alegi o cultură adoptivă, să alegi să nu te mai exprimi în română sau să negi tot ceea ce are de-a face cu românitatea ta. Dar eşti obligat să alegi o altă limbă, naţiune, cultură. Chiar dacă apartenenţa mea la România e contingentă, apartenenţa mea la o cultură naţională nu poate fi contingentă. Europa nu este o alternativă, oricât de tare aş visa. Da, în mod normal prefer să răspund că sunt europeancă şi nu româncă, dar dacă există o cultură Europeană la nivelul literaturii, al filosofiei, al matematicii în care Thomas Mann poate dialoga cu Dostoievski , Gauss cu Poincare sau Hobbes cu Descartes, nu există o cultură comună europeană la nivel de obiceiuri şi tradiţii care dau unitatea unei comunităţi. Spiritul nu are naţionalitate, sufleţelul are ! Poţi să ignori acest lucru dacă eşti capabil să trăieşti doar la nivelul spiritului. Pentru restul o apartenenţă naţională este obligatorie, chiar dacă nu apartenenţa română. Prefer să convertesc efortul de a trece într-o altă cultură naţională, cu efortul de a mă converti la spirit, unde nu mai există « grec sau evreu, bărbat sau femeie, stăpân sau sclav »
( sper că mi se va ierta această scoatere din context a citatului Sf Pavel, dar creştinismul este forma de manifestare absolută a spiritului aşa că putem să adaptăm citatul şi pentru cazul spiritului cu s mic)

Ps. Şi ni se ceră să aparţinem de o cultură naţională în fiecare zi şi nu doar pe 1 decembrie !

Publicités

2 Commentaires

Classé dans Non classé

2 réponses à “Determinatia nationala

  1. silverman

    Tulburatoare confesiunea ta in sinceritatea ei si emotionanta.Si eu nu pot simti decat romaneste si nu pot aplica celebrul « Ubi bene,ibi patria »,e prea cinic chiar in situatia in care avem o singura viata.Dar spiritul poate vagabonda in deplina libertate.Daca ai destula minte sa nu te lasi manipulat de toti latraii si toate hahalerele.
    Incaodata foarte frumoase cuvintele tale.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s