Un raspuns la articolul lui Bogdan Duca, Metamorfoze ale profesorului Tismăneanu

Bogdan,

Cum site-ul pe care publici se cheamă spune şi tu trebuie să îmi exprim nedumerirea, articolul tău este unul construit pe o logică neacademică, nu vorbeşti despre ultima carte a lui Vladimir Tismăneanu şi preferă să faci nişte comparaţii şi supoziţii demne de presa sportivă. Mă aşteptam ca tema religiilor politice să îţi ofere cu totul alte prilejuri de a intra în dezbatere.
Mă întreb care e grupul tău ţintă de cititori, nu de altceva dar cei cel îl citesc pe Tismăneanu nu cred că au habar despre personalitatea lui Serghei Mizil, la fel cum nici cei ce îl urmăresc la TV pe acest personaj nu îl citesc pe Tismăneanu.
Singurele două puncte, care nu sunt atacuri la personă şi la care cred că trebuie să răspund sunt acela că Vladimir Tismăneanu ar utiliza argumentul autorităţii când condamnă comunismul şi problema anectotelor. Eşti absolut incorect când spui că Tismăneanu foloseşte argumentul autorităţi când condamnă comunismul, cărţile sale pe această temă sunt încercări de a pătrunde în esenţa acestui fenomen, să îl înţeleagă şi apoi să îl condamne. Tismăneanu nu se foloseşte de condamnarea preşedintelui asupra comunismului ca să convingă publicul, invers, după ce s-a convins prin texte şi experienţa personală că comunismul e un regim criminal a încercat să îi convingă şi pe alţii prin discursurile şi cărţile sale. O a doua oară în text te referi la argumentul autorităţii folosit în Despre comunism… Dacă prin argumentul autorităţii te referi la citate din diverşi alţi autori care s-au raportat la comunism cred că nu faci distincţia între a invoca argumentul cuiva şi a invoca autoritatea cuiva. M. Malia, M.Lovinescu, T.Judt nu sunt personalitaţi care conving per se, ei sunt interesanţi în măsura în care au dat argumente pe care le putem invoca şi noi. Argumentul autorităţii este atunci când îl invoci pe Heinseberg ca să motivezi preferinţa ta pentru Bach, este o diferenţă esenţială între a îţi aduce un citat din Benedict al XVI lea cu autoritatea sa magisterială şi a îţi explica un argument asupra interpretării corecte a unui pasaj obscur din Biblie.

Să îţi amintesc doar câteva dintre ideile lui Tismăneanu despre comunism :
1. Critica comunismul e bazată pe de o parte pe o critică a ideologiei marxiste şi pe de alta pe enumerarea erorilor şi crimelor sistemului. Prima parte e esenţială pentru că stabileşte legătura între ideile lui Marx şi manifestărilor lor concrete şi ne dă şansa de a intra în dezbatere, inclusiv cu stangă europeană de azi ce crede că comunismul a a fost o idee bună prost aplicată.
2. Ideologia este cu atât mai periculosă cu cât ea presupune şi o abolire a moralei tradiţionale fiind o formă de relativism etic dar şi de relativism epistemic întrucât conţinutul ideologiei se schimbă odată cu liderul partidului.
3. Marxismul este o eshatologie seculară şi comunismul o religie politică.
4. Comunismul şi nazismul sunt două ideologii gemene.
5. Comunismul refuză memoria, valorile şi spiritul.
6. Marxismul a fost un proiect de schimbare a naturii umane prin mitul fondator al revoluţiei şi al avangardei clasei muncitoare.
7. Marxismul a sesizat nevoia omului modern de mituri, miracole şi magie şi le-a oferit prin cultul progresului şi al unei societăţi utopice fără clase.
8. Marxismul combină un mit milenarist cu accente voluntariste cu idealul prometeic al controlului conştient asupra sorţii colectivităţii.
9. Marxismul este un sistem maniheic, gândit să îi excludă pe toţi cei ce nu sunt membrii săi.
10. Marxismul este o fantasmă oraculară cu ambiţii de a explica totalitatea lumii şi misterul vieţii
Mi-e greu să cred că poţi spune că acestea câteva elemente nu sunt suficiente pentru a condamna comunismul fie şi fără să fie nevoie să îi numeri victimele.
Da, Tismăneanu se face vinovat că a introdus în cultura română, autori ce ne fac să înţelegem natura „intrinsec perversă”, cum o numea Pius al XI lea, a comunismul: Aron, Arendt, Besancon,Kolakowski, C Milosz( pe care eu trebuie să recunosc că i-am citit la recomandarea sa) ca să enumăr doar câţiva şi să nu mă acuzi de pomelnice culturale. Personal, consider că pomelnicul cultural atunci când nu e menit să te facă să sesizezi o paradigmă, ci doar să educe, este psihologic descurajant pentru cititor, dar descurajarea mea nu este un motiv pentru a elimina listele de bibliografie din facultăţi.
Da, Tismăneanu e vinovat şi pentru că în mediul nostru cultural comunismul nu este înţeles doar strict istoric şi că această temă poate stărni o dezbatere despre marxism şi antimarxism, ridicând nivelul discuţiilor de la fenomene la idei şi dându-ne ocazia de a intra în dezbatere cu tinerii occidentali marxişti ce încercă reformări ale ideilor părintelui fondator adaptabile zilelor noastre.
Îl acuzi pe Vladimir Tismăneanu că articolele sale au prea multe anecdote. Mă gândesc dacă nu cumva una dintre trăsăturile comunismului românesc este aceea de a fi plin de anectode pentru că el a fost anomic. Ideologia nu a putut pătrunde şi educa total conştiinţa poporului român ce preferă să se adapteze. Accentul pe biografiile membrilor de partid poate fi o metodă de lucru ce nu mulţumeşte pe toată lumea, dar ea nu este singura în cazul profesorului Tismăneanu.
Anticomunismul lui Vladimir Tismăneanu are două laturi: una este critica teoretică a ideologiei marxiste şi cea de a două cercetarea trecutului istoric concret prin care autorul întăreşte ideile prezentate în prima latură. Prima seamănă cu demersul lui Raymond Aron şi combină elemente de teorie politică cu elemente de sociologie. Cea de-a doua, este profund istorică şi vizează descrierea unei perioade determinate. Cititorul nu este obligat să fie de acord cu ambele părţi ale demersului, doar că latura teoretică este menită să explice latura practică, iar latura practică să exemplifice latura teoretică. Ele pot fi separate, dar viziunea asupra comunismul va fi viciată. Latura teoretică este esenţială pentru că ne fereşte de noile mituri ale stângii. Critica marxismului aplicat în comunism ne deschide ochii asupra pericolelor noilor familii de marxisme cum ar fi cele promovate de Zizeck şi de Badiou.
Latura istorică ne permite să înţelegem situaţia concretă a comunismului românesc cu personajele şi erorile lui specifice. Uneori, atunci când conceptele sunt prea abstracte sau prea îndepărtate de experienţa noastră de zi de zi ilustrările sunt utile pentru a întipări o imagine în minte şi a da reprezentări clare celor ce nu au avut experienţa directă a regimului. Spui că „opera dedicată comunismului de Vladimir Tismăneanu nu este altceva decât o anecdotică a nomenclaturii comuniste, dublată de o serioasă exegeză ştiinţifică” În primul rând nu este adevărat pentru că în scrierile sale avem multe pasaje care sunt critici directe ale ideologiei şi în al doilea rând pentru că biografiile liderilor comunişti sunt un element esenţial pentru a înţelege un regim, care în spatele ideologiei ascunde voinţa de putere a liderilor, ce au monopolul interpretării corecte asupra ideologiei. În al treilea rând, ignori aspectul că anecdotele despre comunism sunt relevante pentru a înţelege un sistem totalitar care a modificat sensul normalităţii în politic, economic, artistic, religios, în viaţa de familie. Anecdotele de care tu vorbeşti nu sunt nici simple poante, nici simple întămplări, ci situaţii individuale care conţin un germene de universal, care dau o imagine despre ce înseamnă un sistem totalitar. Dacă totuşi continui să fii nemulţumit de numărul anecdotelor, fă te rog măcar distincţia între un serial TV, un text de blog şi o carte. Cartea criticată de tine nu este una bazată pe anecdote. În cazul unui serial TV atmosfera este de un alt tip şi memoriile personale îşi pot avea locul. În plus amintiriile sunt forme de mărturie despre o experienţă, există atâtea cercetări bazate exact pe intervievarea celor ce au trăit un anumit eveniment şi pot avea raportări personale la el. Crezi că prezenţa la faţa locului te descalifică pentru a judeca un eveniment istoric? Poate vrei să invoci neutralitatea epistemică a cercetătorului. Dar a rămâne neutru şi a nu lua o atitudine valorică faţă de comunsim este un gest cu repercursiuni etice.

Cu speranaţa ca acest răspuns să te facă să meditezi la problema religiilor politice şi nu la stilul lui Vladimir Tismăneanu,

Ana Petrache

Publicités

17 Commentaires

Classé dans Non classé

17 réponses à “Un raspuns la articolul lui Bogdan Duca, Metamorfoze ale profesorului Tismăneanu

  1. Pingback: Cand regreti ca ai cunoscut pe cineva « Memorie, libertate, moderaţie

  2. paul

    Da un link, da ceva… Putin imi pasa de Tismaneanu, Duca in schimb e un tip interesant si vreau sa vad ce spune.

  3. marian

    bine, stim ca Bogan Duca un mare Nimeni, dar sa fie si un mare Nesimtit asta e prea de tot..

  4. paul

    Draga, am cautat pe net si am gasit un articol despre familia Ceausescu scris de dl. Duca. Imi retrag cuvintele. Omul nu e deloc interesant.

  5. silverman

    Trist,foarte trist acest articol al lui Duca.Din cate stiu eu de pe blogul lui ,pe vremuri T. l-a recomandat lui Patapievici pt. publicarea unor articole in defuncta revista a acestuia .Dar recunostinta este o floare rara…Iar a aduce ca argument spusele unui derbedeu batran, agramat,into;it ca un papagal ,care se stropseste tot timpul la conlocutorii sai ,spre deliciul moderatorilor emisiunilor TV tabloide unde apare mereu,este o blasfemie!Dar daca as fi un cinic as spune ca la urma urmei T. si Serioja sunt fii de nomenclaturisti,iar Duca ,dupa marturisirea lui de pe blog,are ambii parinti(!!) securisti., asa ca…

  6. silverman

    Revin,Ana ai facut un efot prea mare in aceasta replica ,Duca este un fanatic opozant al Puterii si profita de orice pt. a da in simpatizanti.Pacat ,este un tip inteligent,dar care a pierdut simtul masurii si al echilibrului.

  7. Eh, nu pentru nerecunostinta il critic eu pe Bogdan ci despre modul in care gaseste sa il critice pe VT. De altfel nu e adevarat ca VT l a recomandat pentru a scrie in Idei in dialog, cercul Noica publica pe o alta filiera. NU e vb despre cine e recunoscator cui si nici despre cine este fiul cui. PUR Si simplu e vb despre idei, despre cum trebuie sa intelegem anticomunismul. Iar atacurile la persona, ca sunt la persoana lui TIsmaneanu sau la persoana lui Duca nu ma intereseaza, miza mea e de un alt tip. Stii forte bine cum te am cenzurat si cum l am cenzurat pt Sturza pentru atacurile la persoana.

  8. paul

    Eram in anul 3 bis de facultate cand un sef de la uniunea studentilor comunisti m-a reclamat decanului meu ca am ras de domnii tineri comunisti cand mi-au cerut sa le livrez maculatura si borcane goale pentru partid. Omul era coleg de an cu mine, ma cunostea si a declarat decanului ca ii este rusine ca suntem colegi. Dupa ce ca eram repetent si nu intelegeam sa furnizez borcane, mai faceam si glume proaste. Prin urmare a cerut sa fiu exmatriculat. Norocul meu a fost ca ma cunostea prodecanul care-mi daduse 9 la termotehnica, o materie grea dar care-mi placuse. Am primit un perdaf dar m-au
    lasat in pace. Doua zile mi-au tremurat chilotii gandindu-ma ce-o sa zica tata cand ma voi intoarce acasa dupa 4 ani absolvent de … liceu. Pot sa mai povestesc ispravi de felul asta, cu comunisti idioti, destule. Au fost multe momente vesele. Pe de alta parte, aproape toti maestrii mei, adica toti cei de la care am invatat ceva important, au fost comunisti. In politehnica mi-a fost profesor Marin Diaconu, un om elegant si un profesor bland. Desi preda folosofia, nu cred ca stia prea bine cum e organizat partidul sau cum e cu lupta de clasa. Ani de zile mai tarziu era preocupat de Noica. Alt profesor, Radu Voinea, mi-a predat mecanica, nu cunosc disciplina mai frumoasa! Sau Dumitru Voiculescu, tot mecanician, la cursurile caruia ma duceam de placere pentru rigoarea si frumusetea demonstratiilor lui…Imi raspundea la salut scotandu-si palaria si mi se adresa cu « domnule student »… Toti oamenii astia erau comunisti. Ce sa va mai spun? Ca la socialism stiintific mi-a fost profesor un domn Lanescu, care, cativa ani mai tarziu, avea sa devina redactor la Europa Libera? Un tip inteligent cu care am avut cateva conversatii interesante. La examen, dupa ce am tras biletul, mi-a cerut sa-l pun deoparte si m-a invitat la o discutie libera pe o tema aleasa de mine. Iar la facultatea de drept, toti profesorii mei erau fosti comunisti. De ce as fi anticomunist? In anii ’80 comunismul era o gluma.

  9. silverman

    Ana, habar n-am cum era filiera cercului Noica,dar pe blogul lui Duca a scris ca T. i-a dat acele articole lui P. care nu le-a publicat intrucat el scria deja la « Cultura » de unde si furia lui D. vis-a-vis de P. Stiu de intentia ta de a ne cenzura ca doar eu am reamintit episodul cu C.S.,dar pana la urma n-ai facut-o! In ceea ce priveste povestea cu fiii ,am citit ieri raspunsul lui D. condescendent si fals binevoitor la adresa ta.M-a izbit urmatoarea fraza: »amandoi (T.si SERGHEI sunt fii de nomenclaturisti,dar fiecare s-a descurcat dupa posibilitati »(!) Ana te inseli ,aici nu este o dezbatere de idei ,ci o mocirla,esti prea delicata pt.asa ceva.
    Paul, ai spus de mult ca iti place Marx ,dar nu esti marxist,acum ne spui ca nu esti anticomunist.HOTARESTE-TE CA ESTI BAIAT MARE! apropos,Serghei are o carciuma,s-a descurcat.

  10. paul

    @Silverman N-am spus ca-mi place Marx, ca nu e chitarist. Am spus ca e un nume mare in istoria gandirii, dovada tot tambalaul pe care l-a produs in ultima suta de ani. Nu sunt anticomunist, asa e! Dar nu sunt nici procomunist. Motivul? Comunistii au disparut din Romania. Nu exista, din cate imi dau seama, nici procomunisti. Am inceput insa sa ma intreb daca anticomunismul n-a devenit o profesie in Romania de azi.

    In ce-l priveste pe dl.Tismaneanu, trebuie totusi remarcat ca e, oarecum, la sfarsitul carierei. Odata cu prabusirea blocului comunist, a cam ramas fara obiectul muncii. (Comisia anticomunista a fost o intamplare fericita) Este explicabil ca in aceste conditii produsele muncii sale trebuie sa primeasca un caracter mai…comercial. In ce priveste pomelnicul de nume invocate de impricinat la care face trimitere capitanul Duca, l-am remarcat si eu mai demult, e o trasatura constitutiva. Pe scurt, dl. Tismaneanu nu e un erou sau un filosof, numai un om care cauta sa supravietuiasca. Sper pentru dansul sa nu isi supravietuiasca.

  11. paul

    Am parcurs cateva texte de pe blogul d-lui Tismaneanu. Tot respectul. Substanta, stil, viata. Desigur, nelipsita magalomanie a oricarui actor talentat dar statura intelectualului nu poate fi trecuta cu vederea. Un blog aerisit, de mare tinuta. Ma mir ca s-a obosit sa raspunda domnului teolog. Probabil ca atacul l-a surprins si l-a afectat serios. Vazand toate astea, ma declar fericit ca nu sunt decat un inginer care citeste carti de drept si din cand in cand ceva filosofie. Mi-aduc aminte de un filosof care scria ca toata truda si nefericirea lui va profita lui, profesorului de filosofie, si care se ingrozea la gandul ca va fi studiat si explicat in universitati.

  12. Silverman

    Paul ,in sfarsit ai rationat ca un filosof,adevarul este intodeauna la mijloc,nu esti nici pro,nici contra,esti si tu un spectator al acestui balci al desartaciunilor cum imi place si mie sa fiu.Dar ingaduie-mi sa-ti spun ca acel comunism al anilor 80 ,daca a fost o gluma cum afirmi tu ,a fost o gluma foarte proasta.Nici eu nu sunt fan Tismaneanu,dar compararea lui cu Serghei a fost un banc oribil.Capitan zici? Cred ca ai nmerit-o.

  13. paul

    Nu vreau sa fiu inteles gresit. Pentru mine, a evita chestiunea comunista e o problema de igiena personala. Repet, lumea romaneasca de azi e mai rea decat comunismul anilor 70-80. Orice om de bun simt va recunoaste asta. Las la o parte ca toti anticomunistii romani (minus doi, trei) s-au trezit la viata dupa razboi, dar n-am vazut inca niciunul care sa compare anul 1975 cu anul 2010. Adevarul e ca tara asta n-are viitor dupa cum decurg lucrurile. Vad un om ca Emil Hurezeanu din ce in ce mai nesigur, mai destramat, o voce odata sigura topindu-se lent sub povara indoielii. Un om mandru de stiinta lui si de valorile pe care le apara devenit peste noapte un sovaielnic. Conturul se topeste, asta e adevarul. Nu vreau decat un singur lucrut: sa vorbim despre ziua de azi!! Nu sunt filosof, vreau sa traiesc in prezent. Sa vorbim despre capitalism! Despre Dumnezeu, daca trebuie, dar despre comunism ce?

  14. silverman

    Paul,ma bucur ca am ajuns la consens.Pai n-am spus eu ca trebuie sa ne asumam prezentul!Ana a spus atunci ca numai ignorantii nu au nostalgia trecutului,dar intr-un anumit context pe care l-am inteles,dar nu m-am putut stapani sa n-o tachinez multumindu-i!Deci sa ne traim clipa.CARPE DIEM!

  15. Asumarea prezentului e diferit de trairea clipei, si traierea clipei poate fi intepretata intr o perspectiva hedonista sau doar de asumare a lui hinc et nunc, locul in care prin faptele noastre, prin actele de libertate se poate juca mantuirea.

  16. silverman

    Ana ,comme voulez vous,ne asumam prezentul,ne traim clipa si asteptam sa ne mantuim.Daca Paul nu e filosof ,eu nici atat.E rolul tau ,dar te rog concentreaza -te si scrie « hic »!!

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s