Nostalgia şi moartea politicului

Ce păcat că nostalgia, această stare emoţională a fiinţei noastre, este utilizată în scopuri politice! A fi nostalgic este firesc, pentru că trecutul face parte din noi şi ne determină să fim ceea ce suntem în prezent. O urmă de nostalgie apare la toţi oamenii care sunt conştienţi de procesul devenirii lor. E adevărat că există firi mai înclinate către nostalgie decât altele, melancolicii, romanticii, oamenii ce nu se pot desprinde de trecut (un trecut care joacă acelaşi rol ca mitul epocii de aur). În plus, există o vârstă mai înclinată către nostalgie decât altele. După ce ai ieşit din câmpul muncii, la pensionare, şi după ce activitatea ta zilnică este redusă, e firesc să te raportezi nostalgic la alte vremuri, considerate mai bune fie şi pentru că puterea ta fizică şi energia mentală erau altele.

„Ce tânăr eram” egal „era mai bine în comunism!”

Nu cred că s-a scris suficient despre utilizarea politică a nostalgiei. Nimeni şi nimic în lume nu îi poate convinge pe părinţii mei că nu era mai bine în comunism, pentru că ei erau tineri si sănătoşi în acea perioadă! Culmea e că şi generaţia bunicilor poate aprecia perioada războiului pentru acelaşi motiv, of ce tânăr eram!! Suntem într-o democraţie unde părerea politică a tuturor contează. Istoria personală e regândită la fel de des ca istoria politică. O dată cu schimbarea de regim politic avem grijă să rescriem istoria într-o paradigmă favorabilă propriului nostru punct de vedere. La fel, o dată cu o etapă nouă în viaţa personală, să zicem, căsătoria, pensionarea, schimbarea de locuinţă, avem tendinţa să ne regândim propria istorie personală. Ne construim un trecut care să ne justifice pe noi înșine şi uităm acele elemente care ar intra în contradicţie cu buna imagine despre sine. E un procedeu psihologic normal, ceea ce nu e firesc este proiectarea unei lumini pozitive asupra unei întregi epoci politice doar fiindcă persoana mea iese mai bine din această rescriere a istoriei.
Nici un argument teoretic şi nici o statistică asupra numărului de victime ale regimului comunist nu poate determina pe cineva să nu mai fie nostalgic după propria tinereţe. Pe lângă procedeul psihologic, există şi un argument pragmatic, oamenii educaţi în sistemul comunist s-au învățat cu regulile pe care trebuiau să le urmeze pentru a se descurca în acea lume închisă, iar înlăturarea regimului i-a prins pe mulţi într-un moment în care energia şi disponibilitatea mentală pentru schimbare erau foarte scăzute. Cam toţi românii care aveau peste 25 de ani la revoluţie vor fi lăsați de schimbarea de paradigmă greu adaptabili; pentru cei ce aveau peste 40, discuţie devine deja inutilă. Vorbesc aici despre votantul mediu, care nu e nici forate sărac să nu mai aibă nimic de pierdut, nici foarte bogat încât să îşi apere politic interesele, care nu este nici needucat, nici posesor al unor doctorate în clientelism politic, partidocraţie sau sisteme de vot comparate.

Inginerul din fabrică vs inginerul de la Renault

Tema comunismului a devenit o dezbatere între anticomuniştii teoretici ( poziţie absolut justificabilă din punctul meu de vedere şi sub care mă înscriu şi eu) şi nostalgicii pe care, la nivel uman, îi înţeleg. Poziţiile lor se joacă însă pe planuri diferite şi, prin urmare, nici un grup nu îl poate convinge pe celălalt. Dacă primul grup se plasează pe planul intelectului şi al argumentelor, cel de-al doilea se plasează pe un plan personal, al propriei experienţe de viaţă şi pe al lui „se putea trăi (bine) şi în comunism”! Din această ciocnire conjuncturală nu pot câştiga decât teoreticienii stângii, care se pot alia cu nostalgicii.
Stânga e gata să explice nostalgia printr-o critică a sistemului democratic prezent, care nu poate asigura bunăstarea cetăţenilor săi. Dar când a asigurat comunismul bunăstarea cetăţenilor săi? Liderii locali ai PCR trăiau mai prost decât orice corporatist de azi, inginerul din fabrică trăia mai prost ca inginerul de la Renault şi muncitorul manual mai prost ca angajatul pe salariu minim pe economie de azi. Dacă regimul comunist nu ar fi fost în primul rând un eşec economic, poate îl mai aveam şi azi. Stânga teoretică nu e azi puternică în România, în ciuda numărului mare de votanţi PSD, dar ea este puternică în Europa şi are un prestigiu academic obţinut în minunatele universităţi din Vest unde orice student român abia aşteaptă să ajungă. Conflictul dintre anticomunişti şi nostalgici e poarta pe care stânga teoretică poate intra triumfătoare.
Singurul lucru care mă mai linişteşte este că teoreticienii stângii sunt atât de înclinaţi către nevoile omului real de lângă ei pe cât sunt de interesaţi teoreticienii dreptei de câţi bani în plus pot rămâne în buzunarul contribuabilului, prin scăderea impozitelor. O notă de subsol din Zizek sau din Burke e mai cool decât salariu net al vânzătoarei de la casa din Carrefour. Este vina intelectualilor, sau a oamenilor simpli, care se lasă reprezentaţi de ei? Politicul e negocierea unor sisteme de valori, prin urmare, lupta politică se poate duce atât pe planul intelectual, cât şi în cel al vieţii economice sau civice, şi fiecare își duce lupta pe acel plan care îi este mai familiar.

Triplul efect nociv al nostalgiei

Revenind la problema nostalgiei comunismului ca sistem politic, trebuie să ne întrebăm care e prima lecţie politică pe care aceşti oamenii au învăţat-o în comunism? Nimic nu poate fi schimbat, e bine să te ţii departe de toată această tevatură a politicului, să eviţi orice discuţie cu activistul de partid şi, dacă nu poţi să o eviţi, să nu îl contrazici. Politicul este pentru cei fără scrupule şi pentru parveniţi. Negocierea propriilor interese în sfera publică este ceva de neconceput pentru aceşti oameni, din cauza propriei experienţe cu vechiul sistem.
Dar, cum ştim de la Tocqueville, vechiul regim nu e radical diferit de noul regim venit în urma revoluţiei, pentru că structurile instituţionale se păstrează, prin urmare, argumentul lor nu este unul deplasat. Nostalgia, încurajată abundent de media, ce reprezintă exact universul informaţional al acestor oameni, îi determină să opteze pentru neimplicarea în politic. Cum nu se poate forma o masă critică în stare să sancţioneze partidele pentru jocul lor clientelar, politica este în anticamera de la morgă. Iar unul dintre elementele care contribuie la această situaţie este nostalgia după perioada comunistă. Pentru că perioada comunistă, în pofida ideologizării excesive a vieţii de atunci, nu a fost o perioadă politică, a negocierilor intereselor unor grupuri. Paradoxul cel mare constă tocmai în faptul că în regimul comunist care ideologiza educaţia, viaţa religioasă şi producţia de pantofi, nu exista o viaţă politică.
Încurajarea nostalgiei are un triplu efect: ocupă, pe de o parte, spaţiul public cu imagini care ne îndepărtează de la interesele politice de moment, scaldă telespectatorul într-o atmosferă în care nu e onest să te implici în politic şi, în plus, cei orientaţi către trecut vor fi mult mai puţin motivaţi să acţioneze decât cei orientaţi către viitor. Aş fi gata să mă minunez în faţa unui astfel de proiect, atât de inteligent, încât să ţină ocupat cetăţeanul pentru ca acesta să facă orice altceva decât politică, dacă aş crede că el este planul unui spirit malefic, menit să inducă în eroare. Dar nu sunt înclinată să cred în teoriile conspiraţiei.

Remediile nostalgiei

Ce se poate face? În primul rând, să înţelegem ce produce nostalgia şi să o tratăm ca pe o problemă psihologică şi ca pe una politică; în al doilea rând, să redescoperim valoarea politicului şi să ne reinventăm pe noi, o dată cu această descoperire, în nişte cetăţeni implicaţi în viaţa polisului. Sună utopic, dar ce să îi faci, una din tehnicile de luptă împotriva unei utopii plasate în trecut e plasarea utopiei în viitor: cel puţin aşa eşti motivat să schimbi ceva. O altă tehnică ar fi să criticăm orice utopie din prezent sau din trecut şi să ne centrăm pe fenomenele din viaţa politică reală, dar aici atenţia, inteligenţa şi energia cetăţeanului sunt supralicitate.

Publicités

28 Commentaires

Classé dans Non classé

28 réponses à “Nostalgia şi moartea politicului

  1. paul

    De curand am vazut un filmulet in care Mihai Neamtu, intelectual de dreapta, pleda in fata lui Costi Rogozanu cauza dreptei. Si el cerea ca fiecare roman sa se reinventeze. Rogozanu se intreba placid cum se explica faptul ca, de regula, intelectualii de dreapta sunt bugetari iar cei de stanga sunt angajati la privat. Replica lui Neamtu a fost antologica. Trebuie vazuta.

    Si eu cred, odata cu parintii tai, ca vechiul regim este superior celui actual. Cu toate astea, nu as vrea sa mai traiesc in comunism. Eu am fost norocos. In ce te priveste, cred ca si tu ai fi preferat comunismul daca l-ai fi cunoscut.

  2. silverman

    « Nostalgia nu mai e ce/a fost », titlul unei excelente carti de memorii,scrisa de o mare doamna a ecranului francez,Simone Signoret,iata un motto care se potriveste ca o manusa articolului tau!.In rest am ras in hohote gandindu/ma ca daca ti/ar fi placut comunismul(apud Paul!) as fi citit recenziile cuvantarilor tovarasului,scrise de tine in revista « Tanarul comunist ».Ha,ha,ha!?

  3. paul

    N-am spus ca i-ar fi placut comunismul ci ca l-ar preferat. Nu-i invidiez pe tinerii intelectuali care isi cauta azi locul in aceasta lume pocita. N-am uitat nimic din disperarea muta care ma cuprindea pe vremuri, din umilinta zilnica, mereu noua, care imi macina sufletul. Din truda si din spaimele parintilor mei…Pe de alta parte, oricat de odios ar parea acum comunismul, trebuie observat ca atunci existau limite sub care nu se putea cobori. Pot exemplifica dar nu cred ca e cazul. Din orice unghi as privi alcatuirea sociala de dinainte de ’90, ea pare superioara celei actuale. Nu intru in detalii pentru ca nu vreau sa-mi schimb dispozitia.

  4. paul

    rectific: « ca l-ar fi preferat »

  5. silverman

    Cred ca Ana ar trebui sa spuna chiar ea daca l/ar fi preferat sau nu.De fapt ma indoiesc ca poate face aceasta comparatie intr/o deplina cunostinta de cauza pt.ca in joc intra prea multi parametri.As vrea sa spun ca nu nostalgia care,in treacat fie spus e un sentiment extrem de daunator sanatatii mentale, aducand cu ea tristete, regrete si depresii, face lumea sa spuna ca era mai bine ATUNCI,CI PRIORITATILE FIECARUI INDIVID.Eu personal il detest si chiar de/ar fi sa traiesc la limita subzistentei n/as regreta nicio secunda comunismul.

  6. anapetrache

    Am lasat aceasta dezbatere care ma fascina despre ce as fi preferat eu. Sa zicem doar ca in timpul comunismului nu as fi putut sa ma ocup de nici una din preocuparile mele: nici politic, nici filosofie, nici catolicism! Mi e suficient ca sa multumesc pentru caderea regimului comunist, fara a adauga conditiile de viata!

  7. paul

    @ Silverman. Am spus « cred » si am folosit optativul-conditional. Intr-adevar, pe vremea aceea nu puteai sa ai preocuparile Anei. Cu rest. Pe de alta parte, exista chiar si in raspunsul Anei o rezerva: « conditiile de viata ». Pentru mine, numai pentru mine, este suficient. Pana la urma, odata cu Ana a vorbit si un politolog.
    @Ana. A fost un raspuns cinstit pentru care iti multumesc!

  8. paul

    @ Silverman. Nu stiu ce insemna « limita subzistentei ». Tu o poti determina? Si in acest caz, te-ai gandit ce s-ar intampla daca ai fi obligat sa traiesti sub limita subzistentei? Sper pentru tine ca, daca ar fi necesar, te-ai putea instala direct la ultimul nivel al trebuintelor umane – autorealizarea, nu ai fi primul, numai ca aceasta piramida a nevoilor (tu le numesti prioritati) vorbeste despre reguli general-umane de comportament, cu valoare statistica confirmata, si nu despre fiinte exceptionale. De altfel, si tu ai dat un raspuns cinstit vorbind numai in numele tau si fiind rezervat cu
    privire la prioritatile celorlalti. De aceea, iti multumesc si tie! Intordeaunea a fost o placere sa conversez cu tine! Chiar si cand am fost in dezacord.

  9. paul

    Recitind postul, imi dau seama ca nu a fost limpede referinta la teoria ierarhiei trebuintelor a lui Maslow.

  10. silverman

    Paul,te-ai ambalat draga!Pt.multumiri iti spun:Pt.putin! Despre Maslow recunosc ca n-am auzit.Adevarata discutie care ar trebui purtata aici este cum reusim sa ne asumam prezentul pt.ca cu trairile nostalgice ajungem la balamuc.Cei care ne proiecteaza mereu in trecut nu fac decat sa ne manipuleze intr-un mod ordinar Si hotareste-te:ori optativ,ori conditional!

  11. silverman

    Un proverb arab spune:ce-a fost nu mai este,ce va fi nu este inca,dar poate cu noile particule,NEUTRINO,mai iuti ca lumina,vom putea calatori ,fie in trecut,fie in viitor si asta iti doresc Ana ca tot esti tu cu SF-ul.In ceea ce ma priveste prefer sa rememorez cu prietenii, la un pahar de vin alb,sec,rece si….gratis, frumoasele zile din Aranjuez, cum frumos zice Schiller in Don Carlos!

  12. paul

    M-am hotarat: optativ-conditionalul. Am invatat demult despre modul asta. Acum poate are alt nume, eu nu am chef sa reiau gramatica de-a cincea, vezi daca a disparut din nomenclator ca din limba n-a disparut. Inca. In ce priveste nostalgia, iti dau dreptate, e periculoasa pentru sanatate! Am nostalgii putine si sarace. Nu mi-a placut comunismul, nu-mi place capitalismul… Omul e o fiinta bolnava, nimic nu-l multumeste… Cand privesc inapoi in trecut simt regret pentru ce am facut, pentru ce n-am facut, durere uneori, nostalgie nu. Cu o exceptie: anii de liceu, cand am fost fericit si am stiut asta (ceea ce inseamna ca nu eram chiar fericit). Firea mea pesimista ma fereste de nostalgie. De aceea teoria Anei nu ma atinge. Numai ca eu nu sunt reprezentativ.

  13. Ana

    Eram sigura ca pe voi 2 o sa va prinda postarea asta! Evident ca e o fiinta bolnava, e o fiinta cazuta! Ai nostalgii, Paul, pe unele le-am auzit si eu in bucuatarie la ai mei, ca sa nu divulgam totul! Cred ca ti se potriveste teoria macar in felul in care ea explica neimplicarea ta in politic,Si apoi nostalgiile se simt si in modul in care ne multumesti mie si lui Silverman pentru discutiile de pe blog! cat despre asumarea prezentului fara nostalgie e un mare mister pentru cei care nu sunt ignoranti( pt ignoranti e un dat si un dar de care nu sunt constienti) e greu sa asumi o traire in timp in care cel de azi e cel de ieri si totusi nu mai e. Bate-o ar vina de devenire intru fiinta! Doar ca aceasta conditie ontologica e singura care face posibila penitenta si prin urmare si iertarea!

  14. paul

    Sa lasam ce e mai greu la urma: tie si lui Silverman v-am multumit, e adevarat, dar din motive diferite. In ce te priveste, ti-am multumit pentru ca un raspuns autentic presupunea o alegere dificila, pe care pana la urma ai refuzat s-o faci. M-am temut pentru tine, m-am temut ca vei ceda impulsului de a reactiona potrivit preceptelor virtutii social-convenabile pe care mediul pe care il frecventezi o declara si te vei comporta ca un vechi politruc comunist (cu semn schimbat). N-ai facut-o, te-ai purtat onorabil, si pentru asta ti-am multumit.

    Eu cred ca regimul comunist, mort si ingropat, este azi o tinta falsa pentru tanarul intelectual roman care cauta performanta si cred ca tu intelegi asta. Te-ai gandit cum ar fi fost tratat Noica daca ar fi supravietuit 5 ani regimului care l-a facut mare? Te-ai mai fi jucat in postul anterior cu conceptul lui? Eu as reflecta atent la asta…

    In ce priveste nostalgiile mele, le cam cunosti. Ceea ce ma surprinde e ca, desi imi cunosti egocentrismul, paranoia, te incapatanezi sa legi amintirea vietii mele traite atunci de judecatile mele de valoare de acum. De mult mi-am spus ca sunt un om ciudat pentru ca nu am memoria momentelor fericite. Numai a celor dureroase, ceea ce nu e normal. Amintirile mele sunt de regula dureroase. Mai cu seama cele din prima tinerete. In ceea ce priveste neimplicare mea in politica ea se explica tot prin paranoia mea: consider ca este umilitor, inacceptabil, ca viata mea sa depinda de vointa schimbatoare a poporului. Ceea ce inteleg ma doare. Ceea ce nu inteleg ma doare mai mult. In ultimii ani votul meu, chiar, a devenit o afacere chinuitoare, produce numai frustrare. Mi-a fost greu cand n-am mers la vot dar am fost rasplatit cu o stare de liniste binefacatoare. In regula, nu sunt un democrat. N-am fost niciodata. Am incercat sa fiu, nu-mi reprosa ca n-am reusit si nu explica esecul intr-un mod atat de…primitiv. Cred intr-un stat puternic condus cu autoritate de o birocratie ferma dar binevoitoare, cred in autoritate si cred ca ea nu poate inca sa emane de la poporul roman. Pe scurt: cred intr-un mediu social previzibil.

    Eu am spus: omul e o fiinta bolnava! Tu ai raspuns: « Evident ca e o fiinta bolnava, e o fiinta cazuta!  » Nu e deloc evident. Tu postulezi caderea iar consecinta directa e boala. Oricum, amandoua ti se par evidente. In ce ma priveste, pentru mine evidenta e numai boala. Caderea imi pare a fi o metafora tare. Ceea ce mai ramane de discutat este daca nu esti tu insati subiectul cel mai potrivit sa verifice teoria nostalgiei.

  15. Ana

    da, frumos, pt multumiri. Pt optiunile tale politice, tu crezi in drept si in oridinea pe care o produce el, restul e mai putin important. Tu crezi in statul prusac ca prototip al manifestarii dreptului. Eu asum ca omul e o fiinta cazuta, tu constati ca e o fiinta bolnava. Nu sunt un subiect potrivit pt teoria nostalgiei, nu inca, poate peste 30 de ani, acum sunt prea tanara ca sa se aplice!

  16. paul

    In legatura cu statul prusac, am sa-ti povestesc o mica intamplare adevarata de pe vremea lui Frederic al II-lea. Regelui ii placea o zona din apropierea caplitalei. Ar fi vrut sa-si constriasca acolo un castel numai ca terenul apartinea unui negustor. Si-a trimis secretarul sa-l intrebe pe acesta daca terenul nu e de vanzare. Negustorul a raspuns sec « nu, nu e de vanzare ». Regele si-a trimis atunci sambelanul sa-i sugereze omului ca vrea neaparat sa cumpere terenul si sa-l incredinteze de intreaga bunavointa regala. Proprietarul a refuzat. A treia oara, regele a trimis comandantul garzii care a inceput sa-l ameninte pe negustor cu represalii daca se va incapatana sa nesocoteasca dorinta suveranului. Negustorul, era un om de rand, a zambit si a raspuns: « Inteleg, atunci transmite-i Majestatii sale ca mai exista judecatori la Berlin ». Intamplarea asta mi-a fost relatata de maestrul meu, un avocat stralucit si un barbat distins. Ceea nu pot sa reproduc este zambetul iubitului meu maestru cand a terminat de vorbit. Aceasta a fost prima poveste…… In lungul rastimp de cand ne cunoastem, maestrul meu a mai repetat in cateva situatii, extreme din punct de vedere profesional, aceleasi cuvinte – « mai exista judecatori la Berlin », zambindu-mi de fiecare data la fel, cu aceeasi incredere linistita in vesnicia dreptului. Aceasta este a doua poveste, a mea despre maestrul meu, despre nostalgia increzatoare a unui om superior. In fine, eu cred ca nu conteaza cand te loveste nostalgia ci cu care nostalgie te intalnesti. Daca te intalnesti. Tineretea e o armura inselatoare…

  17. silverman

    Iti multumesc Ana ca m-ai facut ignorant,dar asta o stiam de mult!Am si eu (totusi) nostalgii,un rasarit (sau un apus) de soare la mare.Vrei sa am amintiri despre o ideologie care a mutilat suflete,a pervertit constiinte,a legiferat coruptia si as putea continua ,dar risc sa va plictisesc.Le-am ingropat in lada cu gunoi a istoriei si m-am despartit de trecut razand,cum spune amicul lui Paul,care Paul ar trebui s-o asculte mai des pe Edith Piaff, »vrabiuta ».Prietenii stiu de ce. Iar modul respectiv este fie optativ,fie contitional.,ai comis o mica redundanta!

  18. anapetrache

    Ok, se pare ca unii nu au nici o problema cu propriul trecut, imi cer scuze eram eu intr o pasa mai ciudata in care nu ma pot impaca cu trecutul recent si as vrea sa il sterg cu buretele dar tre sa il asum ! scuze inca o data:) nu era cu intentie, eu ma refeream la o stare de spirit de raportare la cel ce ai fost odinioara care nu te lasa rece, de obicei!

  19. paul

    Conditional: As manca daca as avea bani.
    Optativ: Manca-i-ai coada!
    Nicio redundanta.
    Ce stiu prietenii? Nu imteleg. Ai ceva de spus, fa-o! Din cate stiu, noi doi nu ne cunoastem. Oricum, nu-mi plac insinuarile!

  20. silverman

    Am aflat ca acum se spune,pt. a nu mai fi astfel de discutii,conditional optativ,o regula de vreo 20 de ani,deci dupa ce terminasem liceul,asa ca ai dreptate!imi pare rau ,dar exemplul tau e gresit pt.ca optativul tau este de fapt un imperativ.!!In alta ordine de idei ma amuzi cand faci pe durul, nu ne cunoastem personal, e drept,dar chestia cu prietenii e o gluma,formula fiind in exces la TV intr-o reclama la berea Bergenbier! Aluzia la Edith era pt. a-ti reaminti celebra ei melodie « Je ne regrette rien » asta ca sa te scuteasca pe viitor de regrete care oricum sunt inutile.Ana ,iti accept scuzele,dar ele nu sunt necesare intrucat ai spus un adevar.

  21. paul

    N-ai nimerit-o nici acum.
    Optativ: Manca-i-ai coada!
    Imperativ: Mananca-i coada!
    Cate semne de exclamatie sa pun?

  22. silverman

    INTREBARE « A cui coada? Daca e de vita iese o ciorba la fix.Imperativul tau se refera la pranz,iar optativul este pt. cina.In rest va trebui sa apelam la Mioara Avram.Fara semne de exclamare!

  23. paul

    Optativul exprima o dorinta, imperativul un ordin, o comanda. E simplu. Mai mult nu stiu nici eu. Nu sunt scriitor iar in liceu am fost corigent la romana.

  24. silverman

    Corect,nu mai insist; afirmatia »omul este o fiinta bolnava » cuprinde un mare adevar,ne imbolnavim de moarte chiar in clipa in care ne nastem; cealalta « omul este o fiinta cazuta »(sau decazuta?) este extrem de trista;eu afirm ca omul,mai ales cel de tip nou,comunist,este cel mai mare ticalos de pe pamant (sigur cu exceptiile care ,de fapt, intaresc regula,iar persoanele care activeaza pe acest blog se exclud);daca vreti argumente cititi istoria universala incepand cu BIBLIA.

  25. paul

    Iata trei dimensiuni ale ticalosiei (bolii): lacomia, plictiseala, progresul. Mie legatura dintre ele mi se pare evidenta.

  26. silverman

    Nu Paul,principala dimensiune a ticalosiei este crima, crima facuta la intamplare,crima organizata,crima legalizata,crima religioasa si mai ales crima orala ,cuvintele ucigand si ele ceas de ceas,zi de zi,ucigand dragostea, prietenia,relatiile civilizate.Progresul tehnic a fost necesar,doar nu voiai sa mai traim in pesteri,oricum n-am mai fi incaput,am fi fost prea multi…Profetia mea ,a unui sceptic mantuit , este ca ,exceptand un dezastru cosmic, vom pieri pe limba noastra,ca orice pasare cantatoare!

  27. paul

    Sa nu ne luam prea tare in serios! Altfel, vom ajunge sa fundam o secta, Doamne fereste! Pe fond insa, ceea ce spui tu e adevarat.

  28. silverman

    Fii linistit,imi vad de treaba mea de spectator pur,spectator inventat de scriitorul si filosoful francez Georges Duhamel in romanul « Aventurile lui Salavin ».Stiu ca pana la urma tot va trebui sa ma implic,dar toate implicarile de pana acum au fost esuate,inclusiv cele amoroase.Dar erau previzibile ,logica oricarui love story fiind esecul,paradoxal,chiar atunci cand protagonistii se unesc « pana cand moartea ii va desparti »(sesizati va rog ironia)!Urasc sectele,accept doar secta noastra virtuala,chiar o iubesc!

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s