Teologie şi filosofie. Parvis des Gentiles sau, în traducere liberă, curtea păgânilor

Aşa se numeşte acţiunea organizată de Biserica Catolică pe esplanada din faţa Notre Dame, care are ca scop promovarea dialogului între credincioşi şi necredincioşi. În Vechiul Testament, curtea păgânilor era locul ce înconjura Templul din Ierusalim dedicat celor ce nu practicau religia lui Israel, dar care voiau să se apropie de locul sacru. Ciudat pentru o religie etnică, aşa cum este iudaismul, să lase un loc celor ce nu se află sub lege dar care, prin deschiderea inimii, vor totuşi să intre într-o relaţie cu Dumnezeul necunost. Expresia Dumnezeul necunoscut trimite la acel pasaj în care Pavel le vorbeşte atenienilor de altarul dedicat Dumnezeului necunoscut pe care ei îl adoră fără să îl cunoască.

Creştinism şi dialog
Curtea catedralei face deci parte din spaţiul public, este agora, deschisă tuturor, dar ea este ţărmuită de intrarea într-un spaţiu sacru. Acest loc vorbeşte despre vocaţia universală a creştinismului, care se adresează tuturor, dar care ştie totuşi să facă o distincţie între cei ce îmbrăţişează o religie şi cei care se plasează în afara ei. În mod tradiţional, slujba liturgică este împărţită în liturghia cuvântului şi liturghia euharistică; prima parte, ce conţine citirea Evangheliei şi explicarea ei prin predică, este dedicată tuturor, anunţul veştii celei bune nu are nici o îngrădire, dar cea de a doua parte, care începe cu recitarea Crezului, este rezervată doar celor botezaţi. Am avea impresia că e vorba despre o parte ascunsă şi rezervată celor iniţiaţi, dar ea este menită doar să creeze corpul christic, comunitatea eclezială, care devine unitară în momentul împărtăşirii cu sângele şi trupul lui Hristos. Aşadar, plecând de la faptul că există o distincţie fundamentală între creştini şi restul oamenilor, putem construi cadrul pentru discuţii.
Dar ce fel de discuţii sunt acelea între cei ce deţin adevărul şi cei care sunt în căutarea lui? Ele nu pot să fie decât dialoguri în sensul platonician al termenului, între cel ce ştie şi cel ce nu ştie încă. Ele nu pot să fie dezbateri în sensul modern al cuvântului, în care fiecare vine cu părticica lui de viziune pentru a ajunge împreună la un adevăr necunoscut încă de participanţii la discuţie. Acest model este preluat din ştiinţele naturii, cercetători diferiţi, dintre care nici unul nu este posesorul unei teorii integrale, comunică cu egalii lor, posesori şi ei ale unor ipoteze de lucru, muncind împreună la descoperirea unei teorii cât mai aproape de realitate.

Soluţii de compromis
Dacă concepem dialogul după acest ultim model, cei care au deja o poziţie bine conturată, cei ce îl resping deja pe Dumnezeu, ateii sau cei ce au un alt dumnezeu decât cel creştin, adică credincioşii unor alte religii nu au ce căuta la un astfel de dialog. Singurii pentru care acest dialog poate însemna ceva sunt nehotărâţii, cei care nu s-au decis încă în ce tabără să treacă. E momentul să facem câteva distincţii. Dialogul ecumenic este între membrii diverselor confesiuni creştine, ortodocşi, catolici, protestanţi etc. Dialogul interreligios este cel între membrii unor religii diferite, musulmani, budişti, evrei. Dar el nu este un dialog cu necredincioşii. Vaticanul, după Conciliul Vatican II, are un secretariat pentru dialogul cu necredincioşii, care se ocupa în anii ‘70 mai ales de dezbaterile cu marxiştii, deci cu cu ateii în sensul deplin al cuvântului. Prezenţa creştinilor la aceste întâlniri vrea să arate iubirea de care aceştia dau dovadă pentru toţi oamenii, indiferent de părerile lor.
Atitudinea este corectă, dar participarea creştinilor la astfel de întruniri este periculoasă doctrinar. Experienţa a arătat că în urma discuţiilor dintre catolici şi marxişti, mai mulţi catolici şi-au deformat credinţa pentru a face loc marxismului, dar nici un marxist nu s-a încreştinat. Gurile rele vor spune că acest lucru arată că dreptatea a fost de partea marxiştilor; personal cred însă că acest fapt cere o explicaţie mai banală: e mai simplu să fii marxist decât catolic. Despre nevoia unui dialog, dar şi despre imposibilitatea reală a unui dialog între cei ce cred şi cei ce nu cred s-a scris enorm în occidentul anilor ‘60. Care a fost soluţia de compromis? Acţiunea comună. Nu credem în acelaşi lucru, dar asta nu ne poate opri să lucrăm împreună pentru o lume mai bună. Cam acesta a fost răspunsul dat de doctrina socială catolică. Aceste dialoguri nu mai sunt deci un spaţiu pentru încercarea de a convinge oponentul de justeţea punctului tău de vedere, ci scene pentru a gândi acţiuni sociale comune. Din punctul meu de vedere, această strategie este perdantă pentru creştini, pentru că ea a dus la acţiuni ca teologia eliberării sau mişcarea preoţilor muncitori, care lasă în spate împărăţia cerurilor pentru a realiza justiţia socială. Dar acesta este contextul anilor ‘60, în 2011 discuţiile se desfăşoară un pic altfel.

Teologie vs filosofie
În faţa catedralei, concert de rock creştin şi apoi o piesă de teatru după suferinţele lui Iov. În paralel, în corturi amenajate special pentru acest eveniment, patru conferinţe, deschise întrebărilor publicului: universul, suferinţa, iubirea, frumuseţea. Printre cei 20 de vorbitori un singur cleric, în rest oameni de ştiinţă, jurnalişti, filosofi, actori. Destul de mulţi participanţi, dintre care câţiva şi-au declarat făţiş apartenenţa atee. Nu am avut cum să fiu prezentă la toate cele patru conferinţe pentru că s-au desfăşurat în acelaşi timp, aşa că voi fi obligată să extrapolez analiza conferinţei din cortul cu universul. Nivelul academic al vorbitorilor mai mult decât satisfăcător, nivelul teologic satisfăcător, nivelul spiritual neclar. Conferinţa a devenit una despre modele cosmologice, despre modelul contestat al Big Bang-ului versus modele mai noi, cum ar fi cel al multiversurilor (o sumă de mai multe universuri ce există în paralel şi care funcţionează după legi diferite). Contestarea modelului Big Bang-ului este cu adevărat o contestare şi pentru modelul creaţiei ex nihilo propus de creştinism? Creaţia creştină trebuie înţeleasă ca o relaţie de tip mecanic de la cauză la efect, aşa cum a înţeles-o filosofia clasică, sau trebuie mai degrabă percepută ca o relaţie de filiaţie între Dumnezeu şi lume? Existenţa vieţii pe alte planete falsifică în vreun fel viziunea creştină asupra lumii? Evident că toate aceste întrebări nu pot primi răspunsuri definitive, scopul lor este, dacă vreţi, să stârnească interesul şi să provoace interogaţia personală în faţa descoperirilor ştiinţei. Unde duc aceste întrebări pentru fiecare dintre noi nu putem să spunem dinainte. Un filosof ar zice că e suficient că ele stârnesc uimirea, că nu ne lasă indiferenţi si că, prin urmare, ne scot din cotidianul nostru într-o încercare de a ne depăşi limitele.
Sute de anii filosofia a fost locul discuţiilor dintre păgâni şi creştini. Când Toma d’Aquino scrie „Summa contra Gentiles” el se bazează pe Aristotel pentru a contracara erorile lui Avicenna şi ale lui Averroes, filosofi arabi. Dar regula jocului era ca şi oponenţii să accepte acest teren de joc. Astăzi filosofia este divizată şi tehnicizată, aşa-zisa moarte a metafizicii i-a lăsat pe amatorii de discuţii despre transcedent fără teren de joc. Fenomenologia trece totul prin percepţia subiectivă a eului, între lume şi cunoaşterea ei se interpune eul cu toate limitările şi subiectivităţile sale. Filosofia analitică a interpus între lume şi cunoaşterea ei ştiinţa: matematica, fizica, logica, lingvistica. Nici aici şi nici dincolo nu mai este loc pentru discuţii despre Dumnezeu. Reîntorcerea pe care o propune Biserica Catolica la tomism, oricât de drag mi-ar fi autorul, nu face decât să izoleze gândirea creştină într-un turn de fildeş.
Să mă bucur atunci când aflu că noile generaţii de preoţi catolici vor fi mai bine pregătiţi în filosofie, pentru că cei doi ani obligatorii de filosofie pentru formarea lor teologică vor deveni trei? Dacă pregătirea însemnă aprofundarea filosofiei scolastice, o să avem nişte excelenţi medievişti care nu pricep nimic din lumea care îi înconjoară. Dacă pregătirea însemnă pregătirea în filosofia contemporană, anunţul nu poate decât să mă îngrijoreze. Un preot cu lecturi bine puse la punct din Derrida, Althusser şi Foulcault e apriori un coşmar pentru bieţii credincioşi care vin la biserică pentru orice altceva decât pentru un curs de french theory.
Dacă credeţi că ortodocşii stau mai bine la acest subiect, e suficient să puneţi mâna pe manualele lor de dogmatică, ce prezintă argumentele existenţei lui Dumnezeu exact ca în secolul al XII-lea. O sa spuneţi că un argument îşi are valoarea lui independent de timpul în care a fost gândit, dar credincioşii sunt departe de a înţelege limbajul scolastic. Filosofia secolui XX e departe de a oferi terenul de discuţie între credincioşi şi necredincioşi. Celelalte ştiinţe umane, fie că vorbim despre psihologie, sociologie, antropologie, încercă o interpretare din exterior a fenomenului religios, deci nici ele nu îmi par terenul ideal de discuţie, tocmai datorită pretenţiilor lor de obiectivitate şi de exterioritate.
Aşadar care este limbajul ce trebuie adoptat în faţa catedralei, un limbaj care să aibă virtutea de a fi înţeles atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi?! La Cincizecime se povesteşte că apostolii au primit darul de a vorbi în limbi, ca o compensaţie a episodului Babel. Bine ar fi ca şi azi cineva să reuşească să găsească o limbă culturală comună. Dar, privind spre spaţiul culturii, unde un limbaj original e cheia reuşitei, devin sceptică: probabil e nevoie de o altă intervenţie divină…

Publicités

2 Commentaires

Classé dans Catolicism

2 réponses à “Teologie şi filosofie. Parvis des Gentiles sau, în traducere liberă, curtea păgânilor

  1. Diana

    o precizare: ai scris Psalmul 22, voiai sa scrii 21 🙂
    impresionant, tulburator, cu Sens …

  2. Lanternativa

    Propuneri?

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s