The 13th Floor, Descartes vs Platon

Un film în genul Matrix cu entitati virtuale care îşi dau seama pe parcursul filmului că sunt mecanisme virtuale şi că lumea în care trăiesc nu e decât o simulare. Filmele astea îmi aduc aminte de Ioana lui Marin Sorescu, doar că Iona e în varianta teologică în timp ce filmele astea sunt în varianta tehnologică. Toate vorbesc însă despre drama metafizică a individului de a nu ştii ce este realitatea. Filmul începe cu citatatul din Descartes “cogito ergo sum” iar construcţia lui pare să fie un exemplu contrafactual de posibil argument împotriva afirmaţiei lui Descartes, dacă găsim o entitate, care gândeşte independent ( adică care poate avea gânduri independente, eventual contrare a ceea programtorului lui i-a inserat )şi totuşi putem dovedi că acel individ face parte dintr-o lume virtuală, atunci criteriul gândirii nu e sufficient pentru a proba existenta si nimic nu ne poate garanta ca existam cu adevarat, chiar daca gandim. Pana aici interesant, creatorul filmului ne-a introdus o mica urma de indoiala, dar eu, eu sunt real? Evident nu e atat de simplu, ca in film, sa te duci pana la capatul pamantului si sa testezi daca lumea se sfarsete sau nu. Nu am ajuns pana la marginile universului, si se pare ca nici nu putem face asta intrucat creatorul nostru e mai inteligent si prin urmare ne-a plasat intr-un univers sferic sau infinit ( am auzit argumente pt ambele variante)Dar, de fapt daca Descartes pierde, castiga Platon! Chiar daca asta nu e neaparat ceva linistitor, pentru entitatea care descopera ca ea nu traieste in adevarata realitate, exista ceva stabil in toata povestea asta: daca exista o simulare, exista si o realitate, daca exista un numar de copii, acesta, oricat de mare ar fi, nu poate fi infinit! Chiar daca eu nu sunt real, exista realitate! Povestea cu joculetele pe calculator si cu simulatoarele nu poate merge la infinit, la fel de alfel si povestea cu clonele, chiar daca sunt clona, trebuie sa fiu clona unui original. Asa ca, chiar daca asta nu rezolva drama simulacrului din lumea virtuala sau a clonei ce isi dau seama de propriile lor limitari, problema metafizica a realitatii este rezolvata, si prin urmare regizorii, fara sa isi dea seama, sunt platonicieni!
(Argumentul folosit de mine evident nu e nou, dupa cum spun vine de la Platon, ce este interesant este recuperarea acestui argument de catre regizorii despre care ceva imi spune ca nu s-au gandit la Platon, cand si-au scris scenariile)

Publicités

12 Commentaires

Classé dans Non classé

12 réponses à “The 13th Floor, Descartes vs Platon

  1. silverman

    Fiti sigura ca fratii Wachowsky,regizorii trilogiei cu pricina, nu s/au gandit la Platon, cum nu m/am gandit nici eu cand am vizionat filmul acum cativa ani,oprindu/ma dupa primul volet. Fratii aveau autres chats a fouetter, mai precis un nouveau exploit tehnologique, asa numitul efect BULLETS FLOWERS sau cam asa ceva, care dubla ,tripla impactul vizual,smulgand spectatorilor urlete de satisfactie. Marturisesc ca prima parte a filmului m/a cucerit intr/o oarecare masura vazand in Neo un soi de Isus eliberator, dar apoi m/am linistit spre final,de fapt m/am plictisit copios suportand sarabanda de efecte vizuale. Interesant ca ,ulterior,intr/o cronica a filmului, un critic bine cotat, Mihai Chirilov, a avut aceiasi revelatie ,dezvoltand ideea noului Christ si facand analogii ,care se sustineau pana la un anumit punct.Am renuntat la celelalte Matrixuri si habar n/am ce s/a mai intamplat cu Neo.Mi/a u placut speculatiile dvs. pe marginea filmului mult mai mult decat filmul si constat ca mi/ati raspuns la o intrebare din mail/ul trimis. Multumiri.

  2. paul

    Toti regizorii sunt « platonicieni ». Ei ne spun, cu mai mult sau mai putin talent, ca numai arta e reala. « Realitatea » e copia impura a artei lor. Din acest motiv, plasarea povestii matrix sub autoritatea strigatului cartezian pare mai degraba o dovada de perversitate. In orice caz, o capcana. Am vazut filmul mai demult si, din cate imi aduc aminte, el rezuma un paradox logic (viata si visul sunt totuna!) la care se ajunge pe calea unei demonstratii riguroase intinse pe mai multe ore. Mi-amintesc ca am admirat precizia pasilor parcursi si impasul logic final care, din imperative comerciale, nu coincide cu sfarsitul filmului. (Trebuie vazute toate seriile.) Ce am inteles eu din tot filmul e asta: viata e un sofism logic si un sofism existential totodata. Un cerc vicios.Mai intai il ignori. Apoi devii constient de el si il infrunti. Numai ca dincolo de acest sofism nu mai e nimic. (Eventual niste extraterestri – la care, din decenta, inteleg sa nu recurg). Ce-ti mai ramane decat sa te declari suspendat in stupoarea absoluta care te asteapta la capatul oricarei existente? (Aici filmul trebuia sa ia sfarsit) Poate sa vorbesti inspirat despre libertate…desi libertatea presupune iesirea din sofism. Noroc ca exista Dumnezeu. (Filmul nu-l introduce pe Dumnezeu in ecuatie din motive evidente. Sub aspectul asta, filmul este un excelent argument al existentei lui Dumnezeu.) Permite-mi, deci, sa declar: regizorul e platonician dar si mai adevarat e ca regizorul e american. Un director de vanzari in agora, purtand sandale cu pinteni de cowboy. Admir dezinvoltura americana care, deplin justificat, da ocazia unui doctorand in filosofie sa-l contrapuna pe Descartes lui Platon! Ciudatenia e ca si blogul e de sorginte americana. Si eu, care scriu pe blogul tau, m-am americanizat. Si acum: poti sa gasesti doi indivizi mai autentic europeni decat Platon si Descartes? Concluzia ta dovedeste ca regizorul (sau regizorii, dupa Silverman, cred ca stie ce spune) e in cel mai rau caz un european care se ignora. In cele din urma, salut textul tau care vorbeste tot de europa.

    In incheiere am sa-ti dau inca o dovada de exhibitionism spunandu-ti: toata viata am crezut ca traiesc cracanat, ca o veritabila corcitura ce sunt, mereu intre doua… Acum stiu: de fapt sunt american. Punct.

  3. anapetrache

    Din perspectiva invocata de tine artistii nu pot fi platonicieni, pt ca la Platon arta nu e decat o copie a unei copii, deci ceva cu un grad ridicat de imperfectiune, probabil ca mai exact ar fi fost sa spun ca sunt realisti in sensul platonician. Imi place modul in care scoti din film argumentul ontologic!

  4. silverman

    Va rog frumos sa va hotarati daca artistii,adica regizorii,adica fratii de mai sus,sunt,sau nu,platonicieni pt.ca s/ar putea din aceasta dilema sa nu mai putem iesi.Glosand filosofic pe marginea acestui film ajungem la niste probleme pe care autorii nici macar nu le/au visat.Si pt.ca Descartes a fost si un eminent matematician ma gandesc daca un geometru ar aseza filmul in reperul ortogonal cartezian si,mai ales, ce coordonate i/ar gasi.Celebrul dicton cartezian scris pe frontispiciul filmului este o nada ,nu doar o capcana.Matrix are 4 premii Oscar,pt. montaj,pt,sunet, pt.efecte speciale vizuale si sonore , este deci o capodopera din punct de vedere tehnic, iar eu merg la cinema pt. arta si nu pt. tehnica .Va recomand un film ,desi cred ca l/ati vazut, capodopera SF Odiseea spatiala 2oo1 al lui Stanley Kubrick, care incita la astfel de comentarii.Ii multumesc lui Paul ca a scris si nu <crede ca stie<, formula lui Tismaneanu la singular.

  5. paul

    Ana, ai inteles ce-am vrut pentru ca am explicat…pentru ca ma provoci, am sa-ti raspund (imi permit, sunt inginer, pot sa ma joc de-a filosofia…): Platon nu e platonician (desi, prin exceptie, cu privire la ce discutam noi ar facut bine sa fie). Hegel, da, la modul absolut. Adica megaloman, ca orice regizor. Ca orice artist…desi nu e artist si desi ar fi trebuit sa fie! ….Am preluat gandul tau si m-am jucat putin cu el. Cum ar fi trebuit sa spun: regizorii aia sunt platonicieni intr-un sens particular, hegelian? Paranoici ? Eu sunt platonician pentru ca socotesc viata mea exemplara, Ideala, operă nu am si nu am de gand si nu-mi ramane altceva decat aceasta paranoia care e a intregii europe! Platon nu e platonician, e sigur! E hegelian! Si chiar in momentul asta mi-am dat seama ca Platon e hegelian, chiar filosoficeste vorbind! Pe amandoi ii leaga si ii defineste acelasi individualism atroce pe care europa il respira azi absolut natural! Numai ca Hegel e ceva mai sincer. El este Constiența! Platon plangea din cauza rautatilor lui filosofice, spune Noica undeva. Si trebuia sa planga pentru ca era artist, unul mare, si ii refuza artei exemplaritatea si, juridiceste vorbind, regimul constitutional! Cam asta e… m-am cam ambalat.
    In al doilea rand, vreau sa te cert! Ai postat un text despre marxism. Iti spun atat: Marx nu era marxist. Daca te referi la marxism, nu ma intereseaza. Marx insa e un nume mare si trebuie respectat. Daca textul tau se referea la Karl Marx, esti nedreapta…Am citit prin 1991 Capitalul, primul vo;um. E o lectura pasionanta. Marx e opusul unui denigrator al sistemului capitalist (de altfel, capitalismul secolului XIX e oribil). El explica capitalismul, ceea ce este oricum de neiertat! II aplica metoda hegeliana, adica interpretarea istorica. Ca orice mare filosof, Marx ramane un lirosof. Este istoric, economist talentat si profet. Adica artist. Are rigoare si lirism in aceeasi masura. Si are vocatia unui constructor. Nimic nu mi-a parut, la prima lectura, atat de misterios si de limpede totodata ca teoria plusvalorii povestita de el! Nu-mi dau seama cata originalitate aduce in filosofie cu dialectica lui (care nu-i chiar a lui, cum o recunoaste) dar nu cred ca a urmarit originalitatea. Nu distruge, demonteaza; nu critica, constata. Repet: Marx nu denigreaza capitalismul, il explica rational. De aici succesul operei sale. Tu stii ca explicatia rationala este premisa si preconditia cunoasterii stiintifice. Cat mai este pana la pretentia ca materialismul istoric este si stiintific ? Stiinta opereaza cu predictii. De ce n-ar fi incercat si Marx? Psihologic, mecanismul e simplu. Marx comite si legitimeaza predictii. E dreptul lui! Ele se pot dovedi gresite, e dreptul lui. Poti sa-i reprosezi forta, talentul ? Unde sfarseste Marx si unde incepe marxismul? Eu cred ca marxismul a preexistat. Marx nu e marxist. E paralel cu marxismul desi cred ca uneori s-a lasat sedus de marxism. Nu esti destept tot timpul. Si inca ceva: din cate imi dau seama, unele profetii s-au adeverit. In plus, eu nu cred ca marxismul a murit si nici nu cred ca trebuie sa moara. Si, nec plus ultra: ce specie e aia care isi intemeiaza existenta pe organizarea lacomiei?

  6. paul

    Sa nu-mi spui ca ma contrazic sau ca fac generalizari pripite (pe care tot eu le dezmint) ca ma supar!

  7. anapetrache

    textul acela se referea la marxism, deci nu te intereseaza, nu m am referit la Marx, o sa o fac in teza de doctorat cu atentie si note de subsol ca sa nu mi se spuna ca iau la misto ( pe clovnul ala imi permiteam) cat despre predictiile lui marx, doar ca e un punct la care nu pot sa te las sa astepti pana scriu teza> Marxismul nu e stiintific, ar fi vrut sa fie ca sa organizeze mai bine totalitatrismul, caracterul stiintific este judecat in functie de capacitatea de a gasi un contraexemplu, de a falsifica teoria, teoriile lui Marx nu pot fi falsificate si prin urmare nu se pune problema stiintificiatatii lor. cred ca marxismul este o victima a iluziei pozitiviste duse pana la extrema, care a vrut pe urmele mai nebunului A. Compte sa faca gaseasca mecanica sociala, doar ca baietii astia au ratat faptul ca in fizica se schimbase paradigma!

  8. paul

    Chestia asta cu caracterul stiintific e foarte complicata. Acum douazeci de ani, profesorul meu, domnul Ceterchi, jurist si academician (pe vremea cand Academia conta) mi-a atras parinteste atentia ca ma joc cu notiuni pe care nu le stapanesc bine. « Legea si dreptul nu sunt totuna. Dreptul pozitiv este una, stinta dreptului este alta. » De-atunci ma tot minunez ca exista o stiinta a dreptului.

    Gandindu-ma acum, imi dau seama ca exista cel putin un element care apropie marxismul de stiinta: amoralismul. Orice materialism e amoral, stiinta la fel. Ei bine, dreptul nu e stiinta pentru ca are preocuparea binelui. Stiu ca respectatul meu profesor identificase o serie de constante in istoria dreptului. Cred ca asta il facea sa se considere indreptatit sa considere dreptul obiectul unei discipline stiintifice. Si totusi, dreptul nu ramane decat obiectul unei discipline. Adica: traditie, rigoare si lirism. Tehnica rafinata si aspiratie pura, fara granite. Mi-ar place sa-ti arat tratatele de drept civil comuniste. Legea civila era cu 100 de ani mai veche decat regimul. Fiecare institutie juridica primea un fel de comentariu final, de natura strict ideologica, fara substanta juridica, si care era biletul de intrare in sistemul de drept comunist. Eu am invatat drept civil prin 1991-1992 pe asemenea tratate si manuale. Taiam paragrafele finale (bine individualizate) si obtineam un tratat de drept civil coerent si bine scris. In alte tari comuniste n-a fost asa usor. In URSS, de exemplu. Nu sunt comparatist dar stiu asta. Cu aceasta rezerva (destul de firava),pot sa afirm ca drepttul (« stiinta » dreptului) n-a servit ca instrument ideologic si, in sens politic, n-a servit puterea. Oricat ar parea de necrezut. Altfel spus, dreptul n-a putut fi facut sa devina un instrument. Stiinta, ca si marxismul, este intotdeauna un instrument in slujba puterii. (Poate ca argumentele nu sunt convingatoare, sunt insa convins ca intuitia mea e corecta. Ar trebui poate sa reflectezi la ea.) Poate ca asta e obiectia mea la adresa marxismului. E un instrument. N-are suflet, n-are fibra umana. Stiinta, la fel. Nu si omul de stiinta, impropriu numit asa. « Omul » de « stiinta » – o contradictie in termeni. Urmeaza « omul stiintific » si, in final, « omul nou ». iata de ce sunt putin increzator ca o analiza marxism versus stiinta ar fi fertila. Eu zic sa lasam marxismului caracterul stiintific dar sa protestam impotriva prestigiului nemeritat al stiintei. Chiar obsesia noastra de a diferentia « stiintificitatea » trebuie temperata. Stiinta a cucerit azi o autoritate pe care n-o merita.

  9. paul

    Si sa stii, cand vorbeam despre drept contra stiinta, si despre marxism, vorbeam tot de spre europa. Trebuie sa ma vindec. Nota: vezi ca eu amestec dreptul (legile) cu stiinta dreptului, termenii nu pastreaza semnificatia constanta. Trebuie sa te obisnuiesti, e o meteahna des intalnita la juristi. Daca vrei sa ma citesti, invata sa te balbai odata cu mine.

    • anapetrache

      hai ca a inceput sa imi placa dezbaterea asta, cu dreptul ca stiinta vorbesti cu cineva pe a carui carte de student scrie sciences religiueses, deci nu mai ma mire ca dreptul e stiinta, doar ca atunci cand cineva ma inreaba ce fac raspund filosofie, mi se pare mai onest. Daca prietenii marxisti de la Cultura ar vedea asta cu stiinte religioase nu ar intelege de ce resping caracterul stiintific al marxismului. Doar ca eu nu cred in caracterul stiintific al stiintelor umane in general, e boala de care umanistii trebuie sa se vindece oricat de tare i ar admira pe fizicieni, ceea de alfel fac si eu. Stii care a fost cea mai importanta lectie in filosofia fizicii? Nici fizicienii nu sunt atat de siguri pe ei si pe teoriile lor cum cred umanistii, nici ei nu stiu dc ce gasesc este o creatie a mintii lor sau realitatea, nici eu nu stiu cum ajungi de la observatii la o teorie, nu exista o metoda sigura pentru asta, si mai grav , ca si la umanisti, pot exista situatii complexe in care in pofida argumentelor prezentate, oamenii de stiinta nu cad de acord. deci ceea ce ma fascineaza la oamenii de stiinta este dramaticul gandirii si nu certitudinea, care este un mit!

  10. SILVERMAN

    Marx n-a fost marxist,Platon n-a fost platonician si putem continua:Adolf n-a fost nazist si Balcescu n-a fost pasoptist.Paradoxul are tendinta, precum macul si canepa, sa creasca si sa aiba efecte halucinogene,iar de aici pana la delir mai e doar un pas.Nu mai spun de « Ca pitalul » care a ajuns thriller, desi locul lui este ,impreuna cu »Manifestul partidului comunist  » scris de acelasi Karl,ajutat de Friedrich,in randul « romanelor » de serie neagra ale omenirii.MARX a fost genial, dar opera lui a schimbat omenirea intr-un abator.Sunt de acord cu A.P. CARE II COMPARA PE PROFESORII DE MARXISM IN CLOVNI,DESI PREFER TERMENUL DE MASCARICI.M-am gandit cum de-am ajuns de la Matrix la Marx.E simplu: multimea « marx » este inclusa in multimea « matrix »

  11. paul

    Intr-adevar, Silverman, paradoxul poate ajunge la delir! Nu stiu ce sa raspund la asta. Atunci cand e declarat in joaca, insa, ramane inofensiv.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s