Dreptul de a visa Cracovia

: Biserica Sf Stalinslas, martir al Poloniei

Am avut ocazia să părticip la o şcoală de vară organizată de Tertio Milennio Institut din Cracovia, tema acesti şcoli de vară fiind gândirea socială a Bisericii Catolice. Încercarea organizatoriilor fiind aceea de a educa un grup de tineri jumătate din estul Europei şi jumătate din SUA despre ce înseamnă să asumi o viziune catolică asupra societăţii tratând teme cum ar fi justiţia socială, binele comun, dreptul la libertate religiosă, avortul, eutanasia, care sunt valorile pe care trebuie să se bazeze o familie. Profesorii de aici au arătat că religia îşi poate găsi un loc un spaţiu public, pentru că poate să susţină valori de pe urma cărora beneficiează şi cei care nu sunt în mod special credincioşi. Biserica încercă să fie cu adevărat universală, să se adreseze prin mesajul ei nu doar comunităţii restrânse de credincioşi, ci comunităţii umane în general, proupunând valori ce provin din creştinism dar care pot avea efecte pozitive şi pentru cei ce nu cred. De fapt ,ceea ce încercă să arate printre alţii profesorul George Weigel este faptul că societatea civilă ce se naşte în jurul catedralei are mai multe şanse să susţină în mod coerent drepturile omului decât o societate secularizată ce propune drepturile omului prin moştenirea iluministă dar nu este capabilă să le fundamenteze. Cartea sa The Cube and the Cathedral pleacă de la o metofora viziuală puternică analiza a două monumente din Paris: imensul cubul din la Defense, construit pentru a celebra Revoluţia Franceză şi drepturile omului şi catedrala Notre Dame, despre care se spune că ar avea loc să încapă în cub, iar cartea este o pledoarie în favoarea comunităţii catedralei în faţa comunităţii seculare a cubului pentru că în lipsa unor fundamente drepturile omului pot să apară doar ca nişte cutiuţe vopsite frumos goale pe dinlăuntru. M-am întrebat şi eu pentru ceva vreme care e sursa drepturilor omului, este ilumismul francez sau legea naturală a lui Hobbes şi Locke? Dacă acestea sunt sursele concepţiei drepturilor omului de ce s-a grabit Biserica să îmbrăţişeze această ideologie modernă? Doar pentru că era la modă, că nu se mai putea face altfel, pentru că nu se mai pot respinge în ziua de azi drepturile omului? Înainte să fie cetăţean, individul este persoană, înaninte să existe legile statului există legile naturale şi înaite ca legile naturale să fie teoretizate de Hobbes şi Locke ele au fost identificate ca parte a raţiunii divine în om de către Sfântul Toma d Aquino, care înainte de a fi un filosof era un teolog şi călugăr dominican. Nu vreau să spun că întreaga teorie a drepturilor omului apare in nuce în filosofia Sf. Toma dar există elemente clare cum ar fi dreptul cetăţenilor de a destitui un tiran, ce pun bazele unei adevăraţi comunităţi politice. Nu trebuie să avem memorie scurtă atunci când facem istoria filosofiei. A ne opri la iluminism când vorbim despre concepţia pe care o avem asupra omului, sau chiar a ne opri în secolul XVII este un act de contingenţă, dacă nu de rea voinţă.
Un exemplu despre ce poate face creştinismul pentru societate este constituit de contribuţia bisericii la căderea comunismului în Polonia, la vizita Papei Ioan Paul al II lea în ţara natală, polonezii au aflat un lucru: că sunt mai mulţi cei care sunt împotriva regimului decât cei ce sunt pentru regim: „ suntem mai mulţi decât ei”, aşa descriu polonezii emoţia la vizita suveranului pontif ce a dus la creearea unor solidarităţi spontane ce vor duce la creearea Solidarităţii organizate.
Un lucru ce trebuie spus este că Polonia nu este o ţară secularizată, este modelul pentru ce înseamnă o ţară modernă nesecularizată. Când spun asta mă refer atât la legea ce face aproape imposibil avortul ( permis doar în caz de viol) cât şi la numărul mare de oamenii ce merg la biserică. Colegii polonezi ne-au ameninţat: pregătiţi-vă să staţi în picioare şi pregătiţivă să vedeţi multă lume. Mi-am spus în gând, ei, eu nu vin dintr-o ţară secularizată şi în România vin oamenii la biserică! Da vin, dar cam câţi vin la noi de Paşte vin la ei în fiecare duminică. Am încercat mai multe biserici din oraş, la ore diferite şi în zile diferite. Toate bisericiile erau pline şi erau foarte mulţi tineri, ce emanau o bucurie de a se ruga. Nu e de mirare că număror vocaţiilor atât al preoţilor cât şi al persoanelor religioase este mare.
Deci se poate, procesul de tehnologizare şi de îmbănătăţire al condiţiilor de trai nu duce în mod necesar la secularizare. Nu e nevoie de teorii, o simplă vizită în Cracovia, un oraş medieval frumos, la fel de vizitat ca Parisul şi Viena, cu preţuri aproximativ acelaşi ca la Bucureşti, cu viaţă universitară activă e un exemplul viu al unei cetăţi nesecularizate. Acest punct merită subliniat întrucât o teorie cu pretenţii ştiinţifice se judecă în funcţie de posibilitatea a găsi un contraexemplu, iar teoria devine invalidată când acest contraexemplu a fost găsit. Mi se va răspunde, da pentru că secularizarea este o tendinţă nu o teorie ştiinţifică în sensul tare al termenului. Da, dar dacă ea nu este ştiinţifică atunci cum de toată lumea o ia ca pe ceva natural, pe ceva ce presupune o condiţie necesară între creşterea condiţiilor economice şi renunţarea la valorile religioase? Un punct simbolic pentru a descrie starea de non secular este faptul că la Universitatea Jagellona facultăţile de filosofie şi teologie nu sunt separate, sunt evident discipline separate dar cu o conducere comună. Nu ştiu care este atmosfera de la facultatea de teologie, dar ştiu că la filosofie nici un profesor nu ar fi încântat să împartă cancelaria cu cei de la teologie. De fapt, însă ideea de secularism are o origine stranie vine din latinescul „saecula” ce înseamnă veacul acesta dar toată lumea uită că veacul acesta nu are înţeles decât pus în lumina celorlalte „in saecula saeculorum ».
Un punct important în istoria Poloniei este acela că au fost capabili să îşi cultive memoria, să îşi aducă aminte de trecutul şi identitatea ei. E o ţară care a ştiut să îşi transforme naţionalismul în ceva constructiv, naţionalismul lor nu a fost doar împotriva ruşilor sau a nemţilor, ci o oportunitate de a construi cetăţeni oneşti ce sunt preocupaţi de binele comun.
Chiar dacă are o populaţie aproape dublă decât a României, Polonia este ţara imediat înaintea noastră în funcţie de crieteriul populaţie din UE( a şaşea, respectiv a şaptea, aceste elemente statistice justificând o comparaţie onestă cu România), a avut parte de aceeaşi peste 40 de ani de comunism, iar populaţia sa, în timpul celor 2 războaie s-a redus cu o treime. Deci nu poţi invoca condiţii istorice favorabile pentru o dezvoltare armonioasă a Poloniei, cel puţin în ultimul secol. În pofida acestei istorii dificile Polonia pare să se descurce mai bine decât România, cetăţenii ei ştiu să treacă peste tot felul de crize ( cu mai mult sau mai puţin romantism, în secolul al XIX-lea, vorbeau despre Polonia ca despre Hristos crucificat în istorie pentru păcatele oamenilor).
În tot timpul aceştei şcoli de vară am auzit despre revoluţia non violentă din 1989, dar această revoluţie non violentă aplicată în majoritatea statelor din Est nu s-a adeverit şi la noi, pentru mine căderea comunismului nu înseamnă schimbare de regim neviolentă şi prin urmare responsabilitatea mea faţă de acest eveniment este şi mai mare. Dacă tinerii din Polonia trebuie să mulţumească părinţilor lor pentru schimbarea politică produsă ce a adus mai multă libertate pentru generaţia lor, eu trebuie să mulţumesc celor ce au avut curajul să se sacrifice petru schimbarea de regim. Teoriile consipiraţiei vorbesc despre faptul că nu am fi avut o adevărată revoluţie ci doar o lovitură de stat. Dacă prin aceste teorii cei ce le promovează înţeleg că revoluţiile din 1989 ar fi fost imposibile una fără cealaltă, sau că deciziile politice la nivel internaţional al unor Regan sau Gorbaciov contează, evident acest lucru este adevărat şi este imposibil să tratezi un astfel de eveniment altfel decât holist. Astfel căderea comunismului din România depinde într-o măsură de prioriatatea cronologică de primele alegeri libere în Polonia, la fel cum depinde şi de curajul muncitorilor de a creea sindicate libere, şi cum depinde şi de curajul unor martiri cum ar fi Jerzy Popielusko, (beatificat luna trecută de către Biserica Catolică), preotul din Varsovia ucis de comunişti în 1984 pentru îndrăzneala de a fi criticat în mod direct regimul şi de a fi organizat Slujbele pentru Patrie, o serie de liturghii ce aminteau polonezilor că Împărăţia Caesarului nu are dreptul să îşi extindă limitele în sfera dedicată lui Dumnezeu. Si pentru acest lucru trebuie sa le multumim polonezilor!