Până azi nu am mai fusesem niciodată la slujba de Florii catolică. M-a impresionat mult. Este o întreagă alegorie a intrării lui Hristos în Ierusalim şi a intrării eshatologice a credincioşilor în Ierusalimul ceresc. Slujba începe în faţa bisericii cu preotul ce bate la porţile bisericii acestea reprezentând porţile Ierusalimului pentru ca acestea să îl primească pe Hristos, regele său. După ce bate de 3 ori, se deschid porţile mari ale bisericii şi preotul urmat de credincioşi intră cu ramuri de palmieri, măslini sau pur şi simplu ale unor crenguţe verzi, în timp ce se cântă Osana in excelsis Deo. La fel de frumoasă este şi alternativa la care am asista eu în această seară, episcopul intră urmat de preoţi în timp ce poporul îi întâmpină în Biserică cu rămurele în mâini. Avem de a face cu o intrare şi cu o întâmpinare reală în cetate. Urmează o lectură a Pasiunilor după Luca. Ce sunt aceste pasiuni? Fragmente din Evanghelie ce rememorează principalele evenimente ale săptămânii ce urmează: instaurarea euharistiei, atitudinea lui Petru, trădarea lui Iuda, rugăciunea din grădina Ghetsimani discuţia cu Pilat, refuzul de a răspunde lui Irod, bicuirea, răstignirea şi punerea în mormânt. Toate cântate, iar la Notre Dame unde am fost, cântate extrordinar de corul catedralei. Aceste fragmente pregătitoare sunt urmate de liturghia efectivă. Slujba ţine 2h30 fiind precedată de laude (dimineata)sau de vecernie( seara) de o jumate de ora, ca sa nu mai spunem totdeauna ca slujbele la catolici sunt scurte. Tot ce am povestit mai sus se adaugă peste lectura cuvântului, predică şi celebrarea propriu zisă a liturghiei. Iar desfăşurarea lor te pune realmente într-o stare pregătitoare săptămânii patimilor. Iar ca să încheiem cu diferenţe interconfesionale, vom spune însă că e adevărat că Biserica Catolică nu are deniile de luni şi marţi seara de la ortodocşi.
Tradarea lui Iuda…reprezintă adevăratul caracter evreiesc…
Iată aici, chintesenţa adevăratului creştinism….Finalul simfoniei a patra, « Romantica » (romantic in sensul medieval, al operei Lohengrin de Wagner, nu in sensul destrabalat erotic, din zilele noastre). Ai idee cine a fost Anton Bruckner? Mai studiaza. E cel mai mare filosof dintre muzicieni, dupa cum il numea Celibidache.
Bruckner a fost un catolic fervent, muzica lui…de fapt asculta. Poate pricepi ceva. Iti doresc sa asisti la interpretarea unei simfonii de Bruckner, intr-o catedrala catolica. Restul ti se va parea …
Iata aici cea mai buna interpretare, dupa parerea mea, dirijor Marele Sergiu Celibidache. Cum spunea concert maestrul filarmonicii din Munchen , sub Celibidache,- rusul Helmut Nicolai, s referitor la finalul apoteotic al acestei capodopere, simfonia a patra…. « Time seems to stand stil before the coda, its harmonic progression pressing on, unstoppably into endlessness, constantly opening yet another dimension. The decisive conterfource of tremolo sextuplets in the string raises its accentuaded voice brusquely at halfbar intervals -like hammer blows nailing Christ and all suffereres to the cross, to find redemption in the light of the closing E flat Major »
Si asta e o interpretare buna , dar nu se poate compara cu profunzimea interpretarii lui Celibidache.