Ispita aliantei cu marxismul II

Speranta comunista si speranta crestina“1: Acesta este titlul unei conferinte tinuta de Madeleine Delbrêl in incercarea de a lega un dialog intre comunism si crestinism. Dorinta ei nu este una abstracta, ci o nevoie concreta, ea fiind o catolica practicanta ce traieste intr-un oras marxist din Franta anilor ‘60.

Ispita aliantei

Pentru Delbrêl comunismul nu este o doctrina abstracta ce se opune in ideologia ei dogmaticii crestine, ci este o experienta de viata, legata de niste oameni in carne si oase fata de care ea se simte datoare sa indeplineasca porunca iubirii aproapelui, chiar si atunci când acesta este un comunist, pentru ca inainte de a fi ateu si comunist el este fratele, mama sau vecinul meu. Conferinta face distinctia intre cele doua tipuri de speranta ce sunt in mod esential contradictorii, pentru ca ele se deschid spre doua tipuri de viitor, mutal exclusive. Când cuvântul „speranta“ se aplica comunistilor, el semnifica o aspiratie umana, orientata catre obiecte umane, in timp ce speranta crestinului se refera la o realitate ce vine cu totul de la Dumnezeu si de care nu oamenii sunt responsabili. Speranta comunismului este legata de soarta celor saraci, este imbratisarea unui viitor in care acestia nu vor mai suferi – raul pentru comunisti decurge dintr-o disfunctionalitate economica, opresiunea, si prin urmare viitorul comunist este unul eliberat de acest rau economic.
Pozitia catolicei Madleinei Delbrêl este mai deschisa catre comunism si catre actiunile lor decât cea descrisa de mine in prima parte a acestui articol („Cultura“, Nr. 39/2009), fiind intr-un fel o pozitie post Conciliul Vatican II. Delbrêl este gata sa accepte umanitatea din activismul social al marxistilor si e gata sa recunoasca termenii metafizici in care comunistii pun problema asupra lumii. In plus, cartea nu reprezinta doar pozitia unui catolic de rând, pentru ca ea este aparuta cu binecuvântarea magisteriala, celebra „Nihil obstat“, ce reprezinta un aviz favorabil dat de biserica asupra continutului cartii. Madleine Delbrêl nu pledeaza pentru o acceptare necritica a marxismului, evident, caci ea recunoaste ca in convietuire cu marxistii acestia sunt gata sa ne evanghelizeze la rândul lor, cu propria lor veste buna, iar tacerea crestinilor ar presupune ca acestia sa devina teren pentru propaganda marxista 2.
In raport reciproc cu evanghelizarea marxista se naste ispita aliantei. Tendinta de alianta poate fi inteleasa tinând cont de seductia prezenta in generozitatea, camaraderia, sinceritatea, abnegatia unora dintre marxisti si se poate concretiza in recunoasterea admirativa a crestinilor pentru acesti marxisti 3. Din aceasta tendinta de alianta porneste ceea ce Alain Besançon numea o utopie – aceea de a crestina comunismul 4, cu totul, in grup compact, de a il ruga sa renunte la ateismul si la materialismul lui, fiind gata in schimb sa ii accorde sprijinul total pentru orice forma de activism social. Marele noroc a constat in faptul ca marxismul nu a acceptat aceasta edulcorare a idealurilor sale si, intr-un fel, trebuie sa ii admiram pe marxistii autentici care nu au vrut sa renunte la esenta sistemului lor de dragul sporirii numarul de adepti.

Scurt istoric.
Miscarea preotilor muncitori

Ispita aliantei are insa o istorie care o face paradoxala, pentru ca arata o slabire a pozitiei catolicilor in fata comunismului. In 28 iunie 1948 Sfântul Oficiu da un decret impotriva comunismului, care va fi semnat de papa câteva zile mai târziu. Acesta interzice aderarea sau favorizarea in orice maniera a comunismului, interzice sa scrii, sa citesti sau sa raspândesti propaganda comunista, celor ce nu vor sa se supuna acestor recomandari li se va refuza accesul la sfintele taine si vor fi excomunicati ipso facto 5. In baza acestei recomandari, in 1959 era inca interzis votul catolicilor pentru partidele sau candidatii ce se asociau cu comunismul 6. Aceasta pozitie doctrinara, ce poate parea azi extremista, isi are motivele ei intemeiate teologic, doctrina in ceea ce priveste societatea, pe care se bazeaza comunismul, fiind una ireconciliabila cu crestinismul autentic. Iar aici nu materialismul si ateismul sunt punctele centrale de contradictie, ci viziunea asupra scopului, locului si posibilitatilor omului in lume.
De la aceasta pozitie foarte dura, de opozitie radicala, se ajunge la o ridicare a acestei interdictii, considerându-se ca se poate colabora pe anumite activitati concrete cu comunismul, de exemplu in ajutorarea celor defavorizati, cu conditia sa iti pastrezi constiinta curata. In enciclica lui Ioan al XXIII lea asupra drepturilor omului „Pacem in terris“, este mentionata posibilitatea catolicilor de a participa alaturi de alti crestini sau de catre cei lipsiti de orice credinta la punerea in practica a principiilor sociale.
Madeleine Delbrêl se regaseste exact in aceasta situatie intermediara. In anii ’40-’50 Franta are de-a face cu miscarea preotilor muncitori, ei isi paresesc amvonul pentru a lucra in fabrici alaturi de proletari, cot la cot cu ei. Teologia eliberarii, miscare ce pune accentul pe acele elemente din crestinism ce scot in evidenta revolutia sociala, cum ar fi egalitatea tuturor oamenilor sau miscarea de eliberare a evreilor din Egipt din timpul lui Moise, s-a nascut nu in America latina, acolo unde ea a prins cel mai puternic radacini, ci intr-o suburbie a Lyonului. Promotorii acestei miscari uita adesea ca divinitatea lui Hristos a fost negata de evrei tocmai pentru ca acestia asteptau un mântuitor politic, un mântuitor care sa produca o revolutie si care sa ii elibereze de Imperiul roman si nu doar de pacate.
Situatia preotilor muncitori ilustreaza si ea aceasta evolutie a ispitei marxiste. O data constatata decrestinarea mediului muncitoresc si faptul ca acesta cade cel mai usor prada ideologiei marxiste, s-a incercat o remediere a situatiei prin evanghelizarea speciala a acestor medii, fiind trimisi preoti special educati pentru aceasta misiune. Or, acestia, din spirit de solidataritate, s-au apucat sa lucreze cot la cot cu muncitorii, unii insa s-au implicat activ si in manifestatii sindicale si greve, lucru ce ii asemana din ce in ce mai mult cu concurenta lor directa – activistii comunisti. Din aceasta cauza, in 1954 Pius al XII-lea cere sa se retraga din munca in uzine. In schimb, dupa Conciliu Vatican II, situatia se schimba din nou prin accordul lui Paul al VI-lea de a continua activitatea preotilor muncitori 7.

Preotul ca agent secret

Ce e rau in asta? Biserica si-a anuntat totdeauna grija speciala pentru cei saraci si umiliti, iar un preot muncitor nu face altceva decât sa isi adânceasca vocatia de ajutor pentru ceilalti pe care si-a ales-o. Dar exact aici este ispita despre care vorbeam, pentru ca se ignora scopul ultim al omului – mântuirea -, accentuând latura materiala a existentei si cautând in final doar bunastarea. Or, paradoxal, aici comunistii sunt coerenti cu propriul lor program, in timp ce crestinii cedeaza si pactizeaza cu lumea terestra si cu idealurile ei. Daca pentru un umanist ateu este laudabila incercarea de a imbunatati soarta semenilor sai in aceasta lume, singura la care au acces, pentru un crestin a pune in prim-plan drepturile sociale si conditia muncitorilor echivaleaza cu transformarea sa intr-un activist social, insa intr-unul incoerent. Situatia este totusi foarte dificil de judecat, in conditiile in care e posibil ca trimisul crestin in acele medii sa nu uite adevarata sa misiune si sa se foloseasca de uzina in care lucreaza pentru a o transforma in teren de evanghelizare, folosind munca lui drept posibilitate de a intelege mai bine nevoile celor din jur, jucând, daca vreti, munca unui agent secret, infiltrându-se pentru a obtine informatii, pe care le va prelucra in favoarea misiunii sale speciale.
Toate acestea sunt foarte departe de experientele noastre legate de crestinism sau de comunism, crestinismul este vazut doar ca o afacere privata, de cele mai multe ori una de duminica dimineata, iar comunismul este un regim politic, pe care noi, est-europenii, incercam sa-l uitam, tratându-l eventual ca pe o mica eroare. Esti la tabla, ai gresit solutia ecuatiei, iei buretele si stergi, asa este tratata experienta comunista la noi. Nimeni nu isi face mea culpa, nimeni nu se intreabã de ce s-a gresit si scriem din nou o alta ecuatie, cea a democratiei, in speranta ca aceasta va fi mai simpla si va da mai repede rezultatul dorit.
Or, analiza experientei occidentale ne poate atentiona asupra unei realitati de un alt tip, pe care noi inca nu am ajuns s-o cunoastem in mod direct. Dar, cum spunea bancul, „De ce va supravietui România Apocalipsei? Pentru ca este cu 50 de ani in urma a orice“ – o experienta similara ne bate la usa sub haina cea noua a corectitudii politice si a relativismelor de toate felurile.

Publicités

Poster un commentaire

Classé dans comunism

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s