Despre crestinism si comunism I

In studiul totalitarismului exista o ramura distincta a religiilor politice sau a religiilor secularizate, asa cum le numeste Raymond Aron. Termenul de religie politica desemneaza utilizarea de structuri de putere si energii specifice vietii religioase in viata politica. Daca ne oprim la cazul regimului comunist (si nazismul poate fi descris in termeni de religie politica) o descriere din perspectiva religiilor politice ar arata asa cum urmeaza:

Partidul, sustructurat ierahic ca si biserica, detine acceasi functie de integrare sociala si acelasi drept suveran de a se pronunta asupra interpretarii corecte a ideologiei-dogma. Fiind detinatorul adevarului, este singurul care te poate elibera, structura de argumentare specifica teologiei, „adevarul te va face liber“, se pastreaza. Lumea este impartita intre cei care au aflat adevarul si ii sunt fideli si dusmanii acestuia. Adevarul este cuprins in ideologie, ideologie ce este inspirata de cartea sfânta a profetului Marx. Numai ca partidul detine cheaia interpretarii ideologiei, nu toti au dreptul si capacitatea de a formula interpretarea corecta.
O imagine vie a dreptului partidului de a interpreta cartile sfinte este ideologul de partid, ce mai poate fi gasit si astazi in Coreea de Nord, in orice biblioteca publica, spre a fi consultat, in cazul in care cineva are vreo nelamurire legata de dogme. Ar fi o impietate sa lasi omul sa plece acasa cu o vreo intrebare ce i-ar determina neuronii sa se gândeasca la o interpretare a ideologiei care, mai mult ca sigur, ar cadea in erezie. Comunismul propune instaurarea imparatiei lui Dumnezeu pe pamânt, orientarea sa eshatologica este clara, chiar daca nu este vorba despre o eshatologie a vietii viitoare, ci despre una a viitorului, asa cum spune N. Berdiaev.

Monopolul adevarului

Pentru un credincios, descrierea in termeni de religie politica poate parea o blasfemie, sustine H. Arendt, respingând interpretarea aceasta. Cred insa ca unui credincios onest si autentic i-ar fi imposibil sa nu recunoasca in religiile politice pattern-uri teologice, dar asta nu il va face mai ingaduitor cu ele, ci le va sublinia caracterul „intrinsec pervers“, asa cum este numit comunismul de catre Papa Pius al XII, tocmai pentru ca ofera „iluzia mântuirii“. Relatia crestinismului cu comunismul este prin urmare una de concrenta directa asupra monopolului adevarului – cine va detine putere de a oferi o descriere unitara asupra lumii.
Dar relatia aceasta are si o latura mai subtila, exista elemente ce apar comune crestinismului si comunismului. „De la fiecaruia dupa capacitati, la fiecare dupa nevoi“ nu apare prima oara la Marx, ci in „Regulile Sfântului Benedict“, ce servesc la organizarea vietii in manastirile crestine. Expresia omul nou, atât de vehiculata in comunism, este a Apostolului Pavel. Crestinismul sterge diferentierile dintre oameni bazate pe nationalitate, clasa sociala sau chiar pe apartenenta sexuala: „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sinteti una in Hristos Iisus“ (Galateni 3:28). De altfel, crestinii, ca si comunistii autentici, nu au patrie. Sunt cetateni ai unui stat, dar nu se definesc prin aceasta apartenenta, pentru ca ei se raporteaza la un alt tip de stat unit cu societatea: imparatia lui Dumnzeu, in cazul crestinilor, si societatea comunista multilateral dezvoltata, realizarea deplina a proiectului egalitar, in cazul comunistilor. Aceste asemanari pot fi interpretate in doua maniere radical diferite.
Prima pozitie poate fi sintetizata de urmatoarea afirmatie: „Primii crestini au fost comunisti“, cu corelativul ei simbolic: „Iisus Hristos a fost primul comunist“. Aceasta pozitie se vrea a fi justificatoare pentru comunisti, idealurile lor sunt bune pentru ca si crestinii autentici le aveau. In prezent, pozitia este folosita pentru a critica capitalismul si piata libera. Inegalitatea produsa de piata este incompatibila cu statutul ontologic egal al tuturor oamenilor, promovat si de crestinism. Diferentele bazate pe clase sociale sunt forme ale nedreptatii, iar dreptatea sociala presupune inlaturarea lor. Deci, crestini din toate tarile, uniti-va impotriva nedreptatilor capitalismului!
A doua pozitie da un alt sens asemanarii, comunismul seamana in unele puncte cu crestinismul, in masura in care orice erezie seamana cu dogma din care a provenit. Potrivit acestei interpretari, comunismul este o erezie crestina, ce incearca instaurarea imparatiei lui Dumnezeu aici, acum si, mai ales, prin propriile forte ale oamenilor. Pentru a descrie aceasta situatie Berdiaev spune ca adeptii comunismului au cedat ispitei de a transforma pietrele in pâine, una dintre cele trei ispite adresate de catre Diavol lui Hristos in pustie. Dar in aceasta ispita, ar spune un avocat al Diavolului, este o urma de adevar, caci daca foamea mea este o problema materiala, foamea de care sufera ceilalti este o problema spirituala.

Tentatia utopica

In contextul analizei teologice a episodului ispitirilor, Joseph Ratzinger accepta ca una dintre intrebarile pe care cineva si le-ar putea pune este: ce aduce cu adevarat Hristos, in conditiile in care el nu ofera nici pâine si nici revolutia politica pe care evreii o doreau de la el, nici pace, nici o lume mai buna? Raspunsul este simplu si la obiect: pe Dumnezeu. Insistând asupra acestui raspuns scapam de tentatia utopica, nici un regat din aceasta lume nu este imparatia lui Dumnezeu, iar mântuirea consta intr-o relatie speciala cu El si nu intr-o imbunatatire a conditiilor de viata.
Chiar si asa, unii crestini se simt responsabili in mod special pentru raspândirea comunismului pentru ca aparitia acestuia nu a fost posibila decât in contextul unei desacralizari generale a conceptiilor despre lume si viata. Pentru Olivier Clement, crestinismul este responsabil de aparitia unor curente mesianice precum cel comunist pentru ca lumea crestina a ratat unitatea dintre taina liturghiei si taina saracului, adica a separat trairea euharistica de practicarea virtutiilor, cum ar fi, de pilda, ajutorul acordat saracilor. „Socialismul modern este nascut pe de o parte dintr-o schisma in lumea crestina… aceasta schisma imi place sa o definesc spunând ca opune «taina altarului», euharistia, adica esenta insasi a Bisericii si taina fratelui sau taina saracului“1. Potrivit lui Clement, desacralizarea spatiului public a lasat in urma un vid, ce a fost umplut de activismul marxist. Alternativa, nerostita de autor, dar care se citeste printre rânduri, ar fi: ori acceptam acest activism social al comunistilor, ori crestinismul propune altceva, cu acceasi functie. De aici provine dorinta bisericilor crestine de a avea o doctrina sociala, adica un model de conduita deductibil din teologia crestina.
Date fiind cele spuse mai sus, crestinii se simt datori in mod special sa critice comunismul. Condamnarea comunismului de catre crestini apare din aceasta perspectiva ca fiind mai vehementa decât o condamnare din perspectiva economica, sau din perspectiva democratiei. In prima instanta, critica crestina a comunismului se opreste la cele mai evidente puncte de concurenta cu comunismul: ateismul si materialismul. Daca in ceea ce priveste ateismul, critica este una asupra presupozitiilor fundamentale ale sistemului, in ceea ce priveste materialismul pozitiile sunt mai subtile. Berdiaev 2, de exemplu, incearca sa demonstreze ca materialismul declarat al lui Marx este incompatibil si cu dialectica, si cu dorinta de a produce omul nou, om gata sa se sacrifice pe sine pentru binele celorlalti, al partidului sau al generatiilor viitoare.

Dezbaterea continua

A.Besançon 3 sustine ca acest tip de critica ce se opreste la ateismul si materialismul comunismului, fiind gata sa accepte orice colaborare pe terenul pacii, justitiei sociale sau al conditiilor de viata ale muncitorilor, este superficiala si ineficace, crestinismul fiind dator sa se opuna direct structurii de gândire ideologica. O astfel de opozitie radicala isi gaseste justificarea in enciclica Divinis Redemptoris din 1937 a Papei Pius al XII-lea in care se afirma ca „Nici unul dintre cei ce vrea salvarea civilizatie crestine nu trebuie sa admita colaborarea cu comunismul, pe nici un teren“ 4. In baza acestei enciclice in 1940 este interzis catolicilor sa fie membri ai partidului comunist sau sa colaboreze cu acesta sub pedeapsa excomunicarii. Acesta situatie nu dureaza insa foarte mult, paragraful fiind abrogat in anii ’50.
Am putea crede ca dezbaterea si concurenta dintre comunism si crestinism a incetat o data cu caderea regimurilor comuniste din 1989 sau ca aceasta mai este valabila doar pentru cazul tarilor care inca au un regim comunist. Ar insemna sa reducem totul la o lupta politica si conjucturala, ori aici avem de a face cu doua viziuni concurente asupra lumii, cu doua sisteme metafizice; dar despre modul in care dezbaterea continua voi scrie cu o ocazie viitoare.

Publicités

Poster un commentaire

Classé dans comunism

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s