Anticomunism

Aceasta este rezumatul unei conferinte sustinute la Facultatea de Filosofie Fall of communism after 20 years
Auzim din ce în ce mai mult vorbindu-se despre anticomunism, acum, în luna decembrie, la 20 de ani de la revoluţie. Candidaţii în cursa electorală se vor pe rând şi nejustificat susţinătorii anticomunismului. Să vedem ce spun clasicii teoriei politice despre acest subiect. Putem să listăm mai multe tipuri de discursuri ce critică sistemele comuniste. Voi face câte o scurtă prezentare a lor şi mă voi opri asupra avantajelor şi dezavanatajelor fiecăruia în parte.

1. Analiza popperiană asupra marxismului, indispensabil legată de proiectul de societate comunistă, este una de tip epistemologic. Ceea ce face Popper este să ia în serios raţionamentele marxiste pentru a le contesta validitatea. Profeţiile lui Marx sunt infirmate, nu în sensul că ar fi false sau că premisele de la care pleacă sunt false, ci deoarece concluziile prezentate ca necesare în teoria ştiinţifică marxistă sunt de fapt contingente.
De exemplu, Popper critică profeţia apariţiei iminente a revoluţiei sociale, ca urmare a acumulării de bunuri de către un număr foarte mic de burghezi şi a creşterii sărăciei proletariatului. Viziunea marxistă presupune o consecinţă intermediară şi o consecinţă finală, prima este dispariţia claselor mijlocii şi a doua îndeplinirea revoluţiei sociale, căuzată de tensiunea crescută dintre ultimele două clase. Raţionamentul lui Marx nu ia în seamă alternativele posibile. O posibilitate ar fi ca producătorii agricoli să se constituie în clasă separată, o altă posibilitate ar fi ca burghezii, ce vor să introducă conflicte în interiorul clasei muncitoare, să ofere salarii diferenţiate.
Or, dacă există mai multe variante decât cea prorocită de Marx, atunci marxismul nu are caracterul ştiinţific şi necesar pe care şi-l asumă. În plus, Popper asumă o viziune epistemică asupra lumii ce este incompatibilă cu deţinerea monopolului adevărului de către o ideologie. Pentru filosoful austriac adevărul nu are un caracter manifest, adică nu putem şti niciodată dacă l-am atins sau nu, putem şti doar când suntem în eroare.
A susţine că eşti deţinătorul adevărului absolut este periculos politic pentru că te vei simţi îndreptăţit să îl impui prin forţă tuturor. Democraţia este superioară pentru că ea presupune dialogul raţional între oamenii, democraţia înseamnă dreptul fiecăruia de a susţine o opinie, fără a îi obliga pe ceilalţi prin „autoritatea” ideologiei să fie de acord.
Avantaj: Este o analiză serioasă filosofică ce luminează presupoziţiile istoriciste ale marxismului.
Dezavantaj: Este tehnică, presupune cunoaşterea unor noţiuni de filosofie clasică, este un discurs dedicat celor ce s-au decis deja să urmeze raţiunea.

2. Analiza prin prisma religiilor politice, care interpretează comunismul ca pe o erezie creştină, observând comportamentul de tip religios al partizanilor ce se raportează la partid ca la Biserică. Aici putem sesiza două tipuri de discurs: cel sociologic propus de Raymond Aron şi cel centrat pe structurile de gândire teologice ale comunismului, aşa cum e cel al lui Alain Besançon.
„Propun să numim religie seculară doctrinele ce iau în sufletele contemporanilor noştrii locul credinţei dispărute şi care situează aici jos, în viitor, în viitorul îndepărtat, sub forma unei ordini sociale ce trebuie creată mântuirea umanităţii” (R. Aron, „L’âge des empires et de l’avenir de la France, Défense de la France 1946”). Acesta este înţelesul dat de Aron religiei seculare. Analiza sa din „Opiul intelectualilor” foloseşte tocmai acest limbaj al teologiei secularizate. Proiectul lui Besançon propune, complementar, analiza gnozei ca sistem ce uneşte credinţa şi raţiunea pentru a îşi impune universalitatea şi necesitatea.
Avantaj : Tipul acesta de discurs scapă de mrejele ideologiei, de obicei discursurile antimarxiste seamănă foarte tare cu cele marxiste, pentru că folosesc acelaşi limbaj – or, limbajul fiind creator de realitate, acesta are deja pregătite scheme de gândire care să structureze realitatea.
Dezavantaj: Presupune o viziune religiosă, eventual creştină, asupra lumii. A critica comunismul ca proiect al falsei mântuiri presupune credinţa în existenţa mântuirii.

3. Tipul de discurs economic ce apare în scrierile lui Hayek şi Mises se centrează asupra criticii strict economice a planificării organizate de stat. Mises arată cum orice intervenţionism în economie duce la prăbuşirea pieţei libere şi la scăderea cantităţii de produse de pe piaţă.
Exemplele sale sunt foarte concrete – dacă statul stabileşte un preţ fix la lapte şi fermierii sunt obligaţi să îl vândă la acel preţ în timp, fermierii nu vor mai fi interesaţi să crească vaci, pentru că profitul obţinut în urma vânzării de lapte nu le va ajunge să hrănească vacile şi vor decide să se reprofileze. Rezultatul va fi că va exista o cantitate mult mai mică de lapte pe piaţă decât cea anterioară deciziei statului de a fixa un preţ fix neprohibitiv la un anumit produs.
Discursul lui Hayek, pe lângă elementele de economie, încearcă să vadă şi care sunt cauzele dorinţei socialiste de a organiza totul după o planificare raţională. Sursa răului este aplicarea în ştiinţele sociale a metodelor utilizate de ştiinţe naturii, dorinţa de a avea legi în sistemul economic şi social, la fel cum există legi ale naturii. Hayek numeşte „scientism” proasta aplicare a metodelor ştiinţelor fizice în ştiinţele sociale şi „constructivism” utilizarea lor pentru a justifica controlul asupra societăţii. În ultimă instanţă, planificarea economică presupune şi lipsa de libertate a spiritului, pentru că o dată ce li s-au luat indivizilor mijloacele de producţie, li se va lua şi libertatea de a îşi decide scopurile.
Avantaj: Este un calcul pragmatic, ce arată cum productivitatea şi calitatea produselor scade în condiţiile economiei etatizate, analiza nu ţine cont de intenţiile marxiste, ci doar de rezultatele concrete.
Dezavantaj: Surprinde doar un singur aspect al comunismului.

4. Discursul literaturii distopice, aşa cum apare în romanele lui Orwell, Huxley sau Zamiatin, presupune construcţia literară ce exemplifică cea mai rea dintre lumile posibile, care pleacă de la premisele propuse de comunism precum egalitatea tuturor indivizilor, importanţa comunităţii, educaţia asigurată de către un unic organ al statului.
Cărţile lui Orwell, „1984” şi „Ferma animalelor”, au devenit celebre, ele sunt simboluri ale criticii comuniste, sunt foarte uşor de înţeles şi foarte expresive. Ele ne conving foarte uşor că nu vrem să trăim într-o lume unde avem numere în loc de nume, ca în romanul „Noi” al lui Zamiatin, că nu vrem să fim organizaţi după clase sociale decise genetic de la naştere, ca în „Minunata lume nouă” a lui Huxley, că nu vrem să trăim într-o lume în care Fratele cel Mare ne urmăreşte toate mişcările, sau într-un stat ce are grijă să rescrie istoria de fiecare dată când interesul Partidului o cere.
Avantaj: Sunt foarte populare, conving uşor şi rămân în memorie, nu e nevoie să ai un doctorat în teorie politică ca să le înţelegi mesajul.
Dezavantaj: Sunt opere de ficţiune.

5. Discursul memorialistic precum cel făcut de Soljenitîn în „Arhipelagul Gulag” sau în „Pavilionul canceroşilor” impresionează foarte uşor pentru că descrie modificarea întregului univers uman sub apăsarea terorii din lagărele de concentrare. Este un discurs centrat pe detalii, ce impresionează cel mai uşor pentru că arată schimbarea radicală dintre lumea liberă şi lumea puşcăriilor politice, cele mai mici gesturi sau nevoi, pe care în condiţii de libertate le ignorăm, devenind extrem de importante – a merge la toaletă de fiecare dată când ai nevoie, a respira aer curat, a fi singur măcar 5 minute, a nu fi izolat de ceilalţi, a vedea lumina soarelui.
Avantaj: Aceste memorii au impresinoat lumea occidentală la publicarea lor şi au făcut-o să conştientizeze gradul de rafinament la care au ajuns forţele răului în Gulagul comunist. Impresionează şi rămâne vii în memorie, sunt exemplificări concrete ale terorii comuniste.
Dezavantaj: Unele pasaje sunt atât de dure de citit încât poţi să refuzi să le citeşti ca să nu te înspăimânte.

6. Analiza prezentată de Kolakowski în „Principalele curente ale marxismului” face o istorie a diverselor tipuri de marxism care au existat de-a lungul timpului. Punctul de plecare îl reprezintă analiza rădăcinilor filosofice ale dialectii; lucrarea ajunge la principalele opere ale lui Marx şi Engles şi prezintă apoi evoluţiile lor în cadrul marxismul francez, al celui polonez, al celui austriac, culminând cu leninismul şi cu stalinismul, specifice URSS.
Fără să facă o critică în sensul clasic al cuvântului, Kolakowski pune în lumină diferenţele între aceste curente atât de diferite încât te poţi întreba care este aerul de familie ce le uneşte. Pluralitatea interpretărilor date operei lui Marx subliniează un element esenţial – există o reţea de critici în cadrul marxismului însuşi, ale unui aspect precis din opera lui Marx sau asupra interpretării corecte a marxismului original. Lucrarea nu contestă idealul – fiind o critică din interiorul sistemului, este una ce se întreabă asupra mijloacelor de a obţine idealul deja stabilit. Dacă însă există mai multe variante de a interpreta şi dezvolta scrieriile lui Marx, atunci aceastea nu sunt atât de ştiinţifice pe cât pretindea Marx.
Avantaj: Arată pluralitatea din cadrul aceluiaşi curent de gândire
Dezavantaj: Trebuie să ai răbadarea să stai să compari diversele tipuri de analize din familia marxismului

Acestea sunt doar câteva dintre discursurile anticomuniste, fiecare are avantaje şi dezavantaje, dar pentru a ne face o idee despre ce înseamnă anticomunismul, ideal ar fi să le abordăm holist, căci fiecare în parte tratează câte un aspect al problemei. Sper însă că cei ce se declară în aceste zile anticomunişti pot să subscrie măcar unei forme de discurs din cele enunaţe mai sus.