Şantier

La Tărgul de carte printre lansări, bărfe şi bere am avut o discuţie interesantă despre relaţia între gândire şi limbaj cu un prieten filolog Cătălin Sturdza.

Teza de la care am plecat eu, era că chiar dacă în condiţiile date limbajul este necesar pentru a transmite gândirea, el este ca hainele cu care suntem obişnuiţi să le purtăm.. societatea ne cere să facem asta din cuviinţă, ele pot chiar da un stil corpului şi feri de frig dar nu sunt constitutive omului.

Deci conceptibil, am putea avea parte de gândire şi fără limbaj, chiar dacă factual nu avem parte.

Teza lui era că avem de a face cu o formă care este gândirea şi cu un conţinut, un material, ce trece prin forme ca să le umple dar că fără limbaj nu am aveam cum să transmitem acele structuri.

Mărturisesc că teza lui este mai uşor de apărat şi filosofic, vezi argumentul lui Wittgenstein împotriva limbajului privat cu o generalizare la folosirea limbajului dincolo de orice element social sau material ce ne înconjoară  şi pragmatic căci dacă nu putem în loc o alternativă nu facem decât joculeţe şi exerciţii de imaginaţie.

Nu cred, aşa cum sugera Cătălin, că matematica se bazează pe relaţia subiect-predicat. Mult mai repede, matematica se bazează, ca şi limbajul comun, pe ceva ce stă în spatele acestor tipuri diferite de limbaj, nişte relaţii şi structuri dintre lucruri, structuri logice, raporturi constitutive universale şi necesare. Un şir de numere este o formă de manifestare a unei relaţii, un portativ este din nou un alt limbaj ce încarnează raporturi între sunete, cum şi gândirea de tip subiect predicat este o relaţie între un obiect sau un subiect şi o acţiune.

Propunerea de sinteză ar fi o analiză a dorinţei de comunicare perfectă, clară, autentică şi fără ambiguităţi, exprimată în romanele sf, de telepatie.

Cum am transmite telepatic ceva?

Nu vom răspunde prin cuvinte, pentru că ratăm miza iniţială, chiar dacă e posibil, ca această telepatie să aibă de a face cu şi cu cuvintele.

Ipoteza 1.  Prin imagini, aşa cum realitatea ne afectează direct prin imagini, filtrate de simţurile noastre, prin lumină, prin sunet, prin miros şi termic. Am putea să ne transmitem gândurile în acceaşi manieră în care realitatea ne afectează pe noi, fără intermediul cuvintelor. Comunicarea telepatică ar fi un fel de fimuleţe pe youtube( ideea lui Cătălin) în care transmitem celuilalt ce am vrea noi ca el să vadă. Dar aici am ajunge la un intremediar chiar mai alunecos decât cel al cuvintelor, ar fi un fel de artă în care cel ce vizionează filmul, s-ar apuca să descifreze filmuleţele.

Deci o comunicare prin indicarea referinţelor exactă nu ne-ar duce prea departe. Adică ar îmbunătăţii considerabil comunicarea noastră, căci celălat chiar ar vizualiza ce am vrea să înţeleagă.

Ipoteza 2. În triunghiul clasic fregean sens-referinţă-semn pentru a ajunge la idealul lipsei de intermediari în şirul comunicaţioanal nu ar trebui, deci să ne orientăm către referinţă, pentru că aceasta nu ar purta cu sine şi interpretarea ei exactă pe care noi i-o dăm. Ar trebui deci să ne orientăm către sens, către acea parte care poartă ideile noastre. Am avea atunci de-a face cu o contemplare a ideilor pure în care am avea acces direct la sens fără simbol şi fără referinţă( care presupune totdeuna o raportare la concret şi factual, chiar şi atunci când acele elemente de factual şi de concret sunt imaginate şi nu neapărat reale.)

Numai că aici în utopia mea a accesului la sensuri ar trebui să ne punem probelema dacă nu cumva gândirea este un şir de relaţii între diverse triunghiuri de sens, referinţă şi simbol. Problema ar fi că luăm gândirea în 2 sensuri diferite o dată de structuri logice de gândire şi o dată de structuri plus conţinut, caz în care cred că acest conţinut poate fi reprezentat de cuvinte, de cifre sau de orice alte simboluri.

Oricum, problema libertăţii gândirii faţă de limbaj-limbaje este una ff veche si probabil aporetică.  Tendinţa modernă şi postmodernă de a face filosofia limbajului este o profesiune de credinţă a imposibilităţii de a gândi dincolo de limbaj însoţit de ideea că majoritatea problemelor de filosofie vin dintr-o proastă utilizare a limbajului. Da, probabil, multe probleme ale filosofiei clasice ar fi fost evitate dacă am fi fost mai atenţi la posibilităţile limbajului, dar trebuie să mărturisesc că a reduce filosofia şi în speţă metafizica clasică, la o problemă de filosofia limbajului mi se pare un proiect fără mize pentre cei care încă mai înţelegem filosofia ca iubire de înţelepciune.