România n-are nevoie de filosofi!

« Căci, filosof fiind, te-ai învrednicit de împărăţie şi împărăţind, nu te-ai lepădat de filosofie.  »

Acesta este un citat din Capetele de învăţătură ale diaconului Agapet către împăratul bizantin Iustinian. În Bizanţ, împăratul are o putere foarte mare ce vine din justificarea transcendentă a funcţiei imperiale, Dumnezeu dă un conducător pentru a asigura liniştea comunităţii. Ori, dată fiind puterea foarte mare a conducătorului, acesta este avertizat de responsabilitatea pe care o deţine faţă de supuşii săi. Împăratul ce are putere de a da legi, cum o are şi Dumnezeu, trebuie prin comportamentul său îl imite pe Hristos. De comportamentul său depinde mult din bunăstarea supuşilor săi şi de aceea trebuie să fie foarte atent la ceea ce spune şi ceea ce face.

În spaţiul nostru politico-cultural, tendinţa bizantină de cezaro-papism este bine primită de societate. Aşa că „Împăratul” continuă să influenţeze prin modul său de a vedea lumea întreaga societate. Aşa se face, că el ştie cel mai bine ce anume trebuie să înveţe copii la şcoală şi mai ales ce să evite să înveţe.

Numai că, din păcate,  nu mai există nici o funcţie socială care să îi contracareze opiniile acestuia. Preoţii şi diaconii nu mai au obiceiul de a da sfaturi publice, iar cei care le-au luat locul în modernitate, intelectualii, nu mai sunt capabili să construiască o poziţie critică, demnă de respect, care să limiteze puterea „Împăratului”. Nici acum şi în nici un caz în viitor, căci România este o ţară care n-are nevoie de filosofi.