Să vă spun şi motivul călătoriei la Roma : Conferinţa Noica, filosofia ca mântuire, organizată de Accademia di Romania, Forumul Intelectualilor Romani din Italia si Univesita la Sapientza. Puteti gasi aici informatiile oficiale. http://www.obiectivbr.ro/component/content/29425.html?task=view
Pentru mine, participantii la conferinta pot fii impartiti in 3 categorii : prietenii de la Cercul Noica, paltinisienii si italienii. Interesanta realmente a fost reactia italieniilor care s-au lasat pasionati de Noica ce au stranit dezbateri vii, despre o posibilitate a dialogului intre Aristotel si Noica intre Heidegger si Noica si despre diverse posibilitati de traducere a lui întru în italiană.
Ce ar fi spus insa Noica de aceasta intalinire, mai ales de tema ei ? Presupun ca Noica credea in filosofie ca forma de mantuire, in cultura ca maniera a individualului de a iesi din statistica si de a isi gasi un sens. Dar, cred ca ar fi si periculos sa reducem opera lui Noica la aceasta dimensiune sapientiala prin care a fost perceput la noi. Asta am observat la aceasta conferinta. Cum, cu 2 exceptii, domnii Nasta si Cornea, nu au fost oamenii ce l-au cunoscut personal pe Noica, la Roma, bietul Noica a reusit sa scape de prestigiul personal pentru a se putea realmente discuta despre ideile sale. Ori, acesta este un pas in receptarea lui Noica, ideile isi fac propria lor poveste, independenta de povestea omului. Am avut de a face cu un Noica desprins de contextul istoric in care a trait si astfel un Noica universal, ce poate oferi ceva culturii europene, un raspuns la vechiile intrebari ontologice.
Apropos de vechiile intrebari ontologice nu ma pot abtine sa nu istorisesc contextul unei întrebări ratate. După prima zi a conferinţei am primit vizita Ministrului de externe al României, ce în campanie electorală fiind, şi-a exprimat mulţumirea că reprezentăm cu graţie cultura română în afară, sub îndrumarea « şefului culturii române externe »( a se citi Patapievici,) Asta m-a uimit profund !1. Nu ştiam că există un şef în cultură, că a face cultură e ca şi cum ai avea o tarla de cultivat şi că există cineva care te trage la răspundere dacă nu o cultivi bine ( doar cele 2 cuvinte provin din acelaşi sens)
2. aş fi curioasă care este relaţia între un şef şi subordonaţii săi în cultură
3. habar nu aveam că există o distincţie epistemologică dintre cultura externă şi cultura internă şi îmi este foarte greu să mă decid care ar fi limita de trasat între cele 2, e suficient să treci graniţele naţionale ?
Şi terminând repede ce avea să ne comunice, ne-a onorat cu posibilitatea de îi pune câteva întrebări. După şirul de întrebări bine orientate de la conferinţa Noica, grupul de românii( pt că italieni nu înţelegeau, fiind excluşi din principiul de utilizarea limbii naţionale de câtre ministru) s-au hotărât să îl execute printr-o tăcere profundă. Domunl Cornea a avut o idee, pe care regret că nu a pus-o în practică, să îl întrebe :
Ce este Fiinţa, domnule Ministru ?
Ganduri firesti 
Ce ar fi spus insa Noica de aceasta intalinire, mai ales de tema ei ?
« Niste lautari… » 😛
Catalin o sa trec peste rautatea comentariului si o sa iti raspund.
Dc te referi la povestea cu ministrul,da ar fi spus ca e vb de lautarism, daca te referi la conferintele propriu zise nu ar fi spus asta, pt ca s a discutat f serios si aplicat, si cum spuneam si in post nu a fost una din acele intalniri in care rememoram ce frumos a fost la paltinis, ci chiar o dezbatere de filosofie, despre textele celor de la Cerc ai rezumatul lor in linkul de mai sus.
Despre problema mantuiri prin cultura e o metafora, una ce vorbeste de salvarea individualui de statistica, prin gasirea unui sens general
« serios » si « aplicat » nu sunt incompatibile cu lautarismul, cel putin cum il descrie Noica.
Lautarismul tine de altceva. Ca sa iti dau un exemplu apropiat sufletului tau: lautarism este cand studentii de la filosofie vor sa discute despre mecanica cuantica fara sa stie ce este un spatiu Hilbert sau un operator hermitian. Eu i-am vazut, sunt foarte seriosi… si aplicati. Dar lautari in acelasi timp. Filosofeaza « dupa ureche ». Cam la fel e si cu Noica universalul, europeanul, rezolvitorul de probleme epistemologice.
Dar ce stiu eu… si eu sunt tot un lautar in ceea ce il priveste pe Noica! 🙂
Se poate discuta in multe feluri despre o problema, iar majoritatea problemelor din lumea aceasta nu sunt tratate doar de specialisti. Intr un fel discuta specialistii despre ciocan si altfel filosofii, dar faptul ca nu sunt specialisti in ciocane nu ii face pe filosofi inapti sa discute despre bunul public ciocan. Presupunand insa ca filosofii sunt lautari in alte domenii, ceea ce eu nu cred, dar ti o acord de dragul discutiei, ei nu sunt lautari in ceea ce priveste un domeniul filosofia insansi. Sau sunt lautari si acolo
? ca atunci nu pot sa zic decat auditie placuta! Ori filosofia lui Noica e una ce se raporteaza si se gandeste in raport cu istoria filosofiei si nu cu mecanica quantica.
Iar in ceea ce priveste spatiile Hilbert nici majoritatea matematicienilor nu pricep ff bine ce sunt alea.
As putea fi de acord cu comentariile 1.,2. si 3., legate de utilizarea expresiei « şeful culturii române externe » cu referire la Patapievici, daca aceasta expresie ar fi fost folosita la modul propriu, sensul in contextul dat fiind totusi unul figurativ. Insa nu pot fi de acord cu restul aprecierilor tale si cu atat mai putin cu remarca distinsului domn Andrei Cornea. In primul rand ca un ministru de externe nu e obligat sa cunoasca toate limbile tarilor pe care le viziteaza pentru a tine discursurile de fiecare data in limba tarii gazda. De aceea exista traducatori, iar daca « Accademia di Romania » nu a putut furniza un traducator, vina le apartine pe deplin in calitatea lor de organizatori.
Cat priveste intrebarea, « Ce este Fiinta, domnule Ministru? », cred ca insusi domnul Cornea nu poate raspunde la aceasta intrebare, mai ales ca are antecedente in ce priveste raspunsurile la intrebari privind argumentatia filozofica. Spun acest lucru, fiindca imi aduc aminte de o conferinta pe tema cartii domnului Cornea, « Noul, o veche poveste », la care autorul fiind intrebat daca insasi resortul teoretic care a stat la baza scrierii cartii domniei sale, ca tema de interogare filozofica, nu cade cumva in aceeasi categorie a « noului – o veche poveste »? a evitat raspunsul, evident incurcat, spunand ca e tarziu si dezbaterea se incheie chiar in acel moment, completand ridicandu-se de pe scaun ca daca dorim un raspuns sa citim cartea.
Nu doresc sa iau apararea Ministrului de Externe a carui persoana imi este indiferenta, ci vreau sa scot in relief aroganta unor intelectuali care pretind ca eruditia lor poate inlocui stiinta argumentarii in filozofie, arogandu-si calitea de unici depozitari ai interogarii asupra Fiintei. In realitate, in postura lor de eruditi sterili (snobii ignari ai culturii, cum ii numeste domnul Patapievici), nu fac decat sa oglindeasca perfect imaginea tehnocratilor reci din politica. E ca si cum domnul Ministru l-ar fi intrebat pe domnul Cornea despre un termen de folosinta diplomatica: « Ce este <>, domnule Cornea? »
« Ce este « Urmarirea febrila », domnule Cornea?
Ioan,
Contextul de care vb. tu era de asa natura incat domnul ministru s/a facut de ras singur, nu avea ce sa ne spuna, dar era in camapanie electorala si trebuia sa bifeze. Oricum macar daca ar fi spus ceva legat de relatiile romano/italiene suficient de tensionate, as fi avut ce sa ii traduc profesorului d Oriani de la Sapientza care venise langa mine.
Iar atat domnul Cornea, cat si domnul Patapievici au cazut de accord ca nu isi avea locul aceasta intalnire.
Ana,
Sunt de acord cu tine, ministrul era un personaj care nu avea ce cauta acolo, dar vina le aparţine celor care l-au invitat, neprevăzând tipul de discurs electoral cu care acesta se va prezenta in faţa auditoriului.
În comentariul meu am taxat doar reacţia şuşotită a domnului Cornea, care trădeaza o atitudine ce mi s-a parut un pic mândră şi dispreţuitoare, în genul celei pe care o adoptă cineva care se crede mai presus decât alţii, atribuindu-şi drepturi ce nu i se cuvin (domnul Cornea mai are mult până a deveni un filosof în adevaratul sens al cuvantului). Constantin Noica, dacă ar fi fost prezent, nici pe departe nu cred că ar fi avut acest tip de reacţie, având în vedere că era cel care susţinea că la nivelul unei ţări cu populaţia României sunt poate maximum 22 de persoane cu înzestrarea necesară pentru a cocheta cu răspunsul la o astfel de întrebare: « Ce este Fiinţa? ».
fiinta este om