paradisul epistemologilor

Cunoştere şi contemplaţie

 

 

Mă întreb care este legătura între ele, pornind de la  un text al lui Noica în care acesta critică cunoşterea  de tip ştiinţific pentru că este reducţionistă. Cunoaşterea vrea să reducă diversul la o unitate. Este un fel de terminator ontologic căci prin reducere distruge specificul, fiinţa lucrurilor individuale şi le aruncă pe toate în statistică. Ştiinţa este ontofagă, spune Noica.

În schimb filosofia, aduce o adunare bună sub lucruri, ea găseşte fiinţa sub diversele ei forme, le dă nume şi le justifică existenţa, dă unitatea în diversite, cum spune sloganul UE.

Contemplaţia ideilor de la Platon este treapta supremă pe care o poate atinge sufletul prin reminescenţă, ea este superioară nivelului epistemologic în care avem stadiul contemplării obiectelor matematice.

Un teolog grec contemporan Nikolaos Matsoukas făcea distincţia între adevărul care este un obiect şi cunoşterea care este procesul de participare la acel adevăr. Astfel am putea apropia cunoşterea de contemplaţie, căci definiţia se potriveşte ambelor la fel de bine. Ba poate că se potriveşte mai bine contemplaţie, care este în primul rând participare. Şi astfel ne putem apropia de „ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. O interpretare pe care mi-o permit ar pierde limitele dintre cunoşterea de tip clasic şi contemplaţie.

Astfel pot construi o imagine a paradisului (pentru epistemologi) în care cunoşterea şi contemplarea nu mai sunt separate, în care subiectul cunoscător nu mai vine cu o analiză exterioară asupra obiectului de cunoscut şi prin urmare cu o cunoştere cu rest pentru că intră în comuniune cu ceea ce studiează.

Mai poetic aş putea spune că raportul dintre contemplaţie şi cunoşterea de tip ştiinţific este cel dintre o descoperire a fizicii şi sensul adânc al descoperirii dincolo de predicţiile şi utilitatea ei, angajamentele ontologice ale teoriei văzută ca o cale de a ajunge la adevăr şi nu doar ca un instrument de calcul.

 

Publicités

6 Commentaires

Classé dans jurnal epistemologic

6 réponses à “paradisul epistemologilor

  1. parshu

    …n-am inteles nimic…

  2. Anodos

    E o carte a unui filozof crestin serios, Richar Kroner. Reproduc un citat :

    « Reason must appeal to « God » as the highest instance of all knowledge, simply because the name of God represents the highest goal of all knowledge: the goal of truth. The idea of truth is the point where epistemological and ontological thought converge and mingle. »

    Cartea e disponibila online gratuit:

    http://www.archive.org/details/primaryoffaith013228mbp

  3. anapetrache

    da cred ca ne gasim intr o situatie stranie azi, teologia va trebui sa salveze ratiunea ca sa nu ramana singura pe lume. este concluzia la care am ajuns asistand la o colocviu de la NEC : Ratiune si credinta. Cand multiculturalismul si relativismul ameninta tot si de peste tot universalitatea ratiunii trebuie salvata, in ultima instanta ca un act de credinta

  4. Anodos

    D-ra Petrache, pozitia dvs. e meritorie, intr-o lume in care tinerii se lasa cuceriti cu atata usuratate de neostangism.

    Din pacate, lucrurile sunt mai complicate decat atat… Uitati ce zice Jung:

    We stand perplexed and stupefied before the phenomenon of Nazism and Bolshevism because we know nothing about man, or at any rate have only a lopsided and distorted picture of him. If we had self-knowledge, that would not be the case. We stand face to face with the terrible question of evil and do not even know what is before us, let alone what to pit against it. And even if we did know, we still could not understand « how it could happen here. » With glorious naivete a statesman comes out with the proud declaration that he has no « imagination for evil. » Quite right: we have no imagination for evil, but evil has us in its grip. Some do not want to know this, and others are
    identified with evil.

    Faptul ca relativismul si multiculturalismul nu sunt rationale arata ca nu trebuie combatute tocmai de pe pozitii pur rationale. Raul e spiritual; trebuie mers dincolo de ratiune.

  5. anapetrache

    Libertatea e dincolo de ratiune, daca ea ar fi justificata prin apel la ratiune, nu ar mai fi libere, ci necesara. Daca libertatea e dincolo de ratiune la fel si optiunile pe care le poti avea plecand de la ea, binele si raul. Din aceasta perspectiva nu pot sa nu fiu de accord cu dumeavoastra. Pe de alta parte, a merge dincolo de ratiune, inseamna a plasa discutia intr un teren special postmodern, al unei opinii la fel de bune ca oricare alta.
    Ceea ce propuneam eu disperat in postul trecut este o incercare disperata. Ratiunea ca sa fie salvata prebuie sa i se gaseasca un criteriu de universalitate si necesitate, iar acestea nu pot fi gasite in subiectiv.

  6. Anodos

    Imi pare rau sa va contrazic disperarea, dar un asemenea criteriu nu exista – obiectiv… Sau, daca e totusi obiectivat prin formulare, e contradictoriu, antinomic, ca dogmele crestine, ceea ce-l reduce la acelasi indefinit.

    Si mie mi-e greu sa accept asta, dar asa e adevarul, indeterminat. Daca incerci sa impui cuiva un adevar determinat, oricat de rational ar fi acesta (dar oare ratiunea nu presupune determinare, sau invers ?), atunci cazi prada aceleasi tentatii totalitare ca a postmodernilor relativisti. Pentru ca acestia, dupa cum observati dvs. foarte bine intr-o postare anterioara de pe blog, practica o forma paradoxala, subtila, de totalitarism, ascunsi in spatele lozincii libertatii absolute.

    Va multumesc ca va gasiti timp si dispozitie sa va intindeti la discutii cu mine.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s