de la credinta la epistemologie

Importanţa solidarităţii

 

In biserica în construcţie oamenii continuă să vină, să se înghesuie, să se lase striviţi doar pentru a fi încă o dată împreună, de a  se ruga împreună, în vechiul corp al bisricii din care nu a mai rămas decât pronaosul, în reconstrucţie credincioşii rămân, nu le trece prin cap să schimbe, să meargă în altă parte

Şi azi ca niciodată am simţit vorba accea că acolo unde sunt 2 în numele meu, acolo voi şi eu, simţeam cum realmente se întâmplă ceva, ceva nemaipomenit într o rugăciune solidară că duhul sfânt era acolo…

 Babele care şi au pierdul scaunele nu şi au pierdut şi credinţa…

 

Asta îmi aminteşte de muzeul ţăranului român unde mistica începe să capete frumuseţe. Dacă la început sperie prin ieşirea din orice canoane, evoluţia noastră ne face să lărgim canoanele şi să percepem frumeştea simplităţii, a tăieturii drepte în lemn, a crucii, a crucii tale Doamene,

 

 

 

Argument pentru capitalism: e bun pentru că nu are decât o regulă cea a contractului, orice e posibil dacă facem un contract pentru asta şi nimic nu e obligatoriu dacă nu l recunoştem ca atare prin contract.

Formalismul are limite pentru că are prea multe reguli, dar e minunat căci putem să demonstrâm în el propriile sale limite, aici e grandoarea, descoperirea scapă logicii, justificarea stă în logică şi prin ea arată consensul dar ea nu acoperă totalitatea lumii.

Comunismul nu e bun şi nu poate progresa pentru că nue nimic natural şi firesc în el, e o programare care vine omului din exterior şi l sufocă, e departe de natura liberă a individului.

 

Cu cât ai mai multe reguli cu atât domeniul e mai superficial şi regulile vin să impună o ordine arbitrară dar o ordine care trebuie cunoscută de toţi ca să nu cădem în haosul total. Cunoşterea ordinii ne salvează şi nu ordinea în sine care e arbitrară, vezi regulile de circulaţie dar şi orice birocraţie.

Tradiţionalismul e justificabil prin eficenţa instituţiilor tradiţionale, nu trebuie să renunţăm la ceva ce ne a ajutat până acum, de ce să schimbăm paradigma atât timp cât vechea paradigmă încă oferă răspunsuri unor probleme?

Chiar dacă indivizii luaţi separaţi nu pot oferi răspunsuri clare pentru care o instituţie trebuie păstrată asta nu invalidează instituţia.

La limită orice concurenţă e corectă, cel mai apt căştigă, dreptatea e o chestie de merit, mai rămâne combinaţia domeniilor şi punctele de plecare.

Faptul că ajungi să fii bun într un domeniu nu îţi dă automat drepturi în altele, decât dacă cei din alte domenii se hotărăsc că au nevoie de tine şi prin urmare îţi dau drepturi şi în domeniile în care ei sunt buni, trocul economic, afectiv, cultural, intelectual

Punctele de plecare însă nu mă pot decide e clar că aici nu există egalitate şi că până la urmă inegalitatea continuă…fiecare poartă într un fel păcatele părinţilor şi bunicilor săi, până şi la nivel econimic

 

Evident însă că există goluri, rupturi violente, cum ar fi războiele, furturile, deoposedările abuzive de tip comunist şi orice ruperă a ordinii. Si ele nu pot fi suplinite…

 

Modelul ontologic nu are cum să nu fie în continuitate cu modelul ştiinţific, realismul e justificabil pentru că cunoaşterea nu e reală decât în măsură în care e cunosterea a cum stau realmente lucrurile. Restul e orice vreţi dar nu cunoaştere, poate fi tehnică, poate fi ştiinţific dar nu e cunoaştere

Şi rămâne în picioare totuşi imposibilitatea de a dovedi că aşa stau realmente lucrurile

Mişcarea nu se poate demonstra, e tragedia şi credinţa şi libertatea nostră ca oamenii şi ca oamenii de ştiinţă.

 

Explicaţiile per accident nu sunt explicaţii sunt salvări întâmplătoare de fenomene, tehnica se ocupă cu predicţii cu eficacitate, dar omul e justificat şi cere legitim mai mult decât mai multă pâine, mai gustoasă, intr un timp mai scurt, cam asta e distincţia între instrumentalism şi realism.

Instrumentalismul e numai bun pentru tehnicieni, cei care se întreabă doar cum, realismul e pentru cei care din diverse motive vor altceva decât doar productivitate, primii aleg să ignore natura lucrurilor, ceilalţi să nu fie niciodată siguri de descoperirilor lor.

 

Mai există şi cazul unora ca Duhem care în loc să creadă prin orgoliul că poate o bucată de humă desprinsă din univers să aibă prin propriile forţe acces la cum stau realmente lucrurile, spune că noi nu putem decât să sperăm că vom atinge clasificarea ultimă a lucrurilor, că ea ni se  va da prin graţia divină, dar să nu avem niciodată pretenţia că am pus măna pe explicaţia ultimă. Lumea poate fi impărţită în ce se poate spune cu siguranţă ca să poată să fie folosit în tehnică şi predicţii şi ceea ce nu e sigur ci doar ipotetic dar vizează natura nedemonstrabilă a lucrurilor.

 

Singura atitudine de bun simţ e să fii instrumentalist în practică şi realist în credinţe chiar dacă asta presupune o subtilitate de spirit prea mare şi poate fi la limită înlocuită cu un realism critic a la Popper.

Publicités

Poster un commentaire

Classé dans jurnal epistemologic

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s