Dacă accepţi ideea că orice idee poate fi la fel de bună ca oricare alta, dacă respingi criterii care să aducă diferenţa atunci extrema gândului unic se întălneşte cu extrema acceptării tuturor gândurilor: un singur adevăr e la fel de periculos ca nici un adevăr. Şi dacă secolul trecut a trecut prin seducţia totalitarismelor care oferă o casă sigură afectivităţii aderentului, secolul nostru va fi unul care va construi o casă comună pentru toate ficţiunile care trec prin capul unui individ şi cărora nu li se cere nici un criteriu de coerenţă. Ca să nu discriminăm nimic acceptăm totul
Dar cum să faci casă bună cu o idee şi cu contrariul ei? Nu căutăm să găsim o teorie mai mare care să le includă ci acceptăm şi pe cel ce spune că pacea este război si pe cel ce spune că pacea este contrariul războiului. Ne punem în locul lui şi găsim metode pentru a arăta că are dreptate, apoi ne întoarcem în pielea noastră şi ne dăm dreptate
Şi totuşi din această casă trebuie exclus cineva: cel ce spune că nu se poate ca cei doi să aibă dreptate în acelaşi timp. Principiul non contradicţiei este singurul exclus din această lume utopică;el aduce cu el războaie si dispute.
Să începem să punem sub semnul întrebării gândul că există o realitate, un adevăr, un bun simţ, o datorie, un bine şi un rău, să relativizăm şi să rămânem deschişi perspectivelor pentru că aşa e cool.
Totalitarismul are idee că există o singură realitate şi numai eu, cel privilegiat pot avea acces la ea, relativismul e credinţa că nu există adevăruri ci numai perspective, că nu există rău ci numai avantaj sau dezavantaj, că la limită şi ideea relativisumului est o idee relativă; ei dau libertate la toată lumea, la răi şi la nebuni, la oameni serioşi şi la copii: moarte oricărui tip de autoritate e deviza lor. Totul e artă şi creaţie liberă şi nu ştiinţă făcută să găsească adevărul universal.
În plus acest relativism poate duce uşor la schizofrenii mentale, sunt şi nu sunt de accord cu mine însumi şi in plus cine zice şi de ce că cele două se exclud?
Totalitaralitarismul gândirii şi anythig goes sunt cele două extreme care sufocă orice gândire de bun simţ, sunt variantele sub care cultura europeană riscă să se sufoce ca între doi pereţi care vin unul de la dreapta, unul de la stânga( da pot fi interpretate politic) şi distrug individualitatea şi libertatea omuleţului care a avut tupeul de a nu se înregimenta în nici una din tabere.