Metafizică şi construcţie

 

Este metafizica o construcţie raţională? este ea ceva mai mult sau mai puţin decât atât?  ce posibilitatea există ca o construcţie să fie considerată cunoaştere? Poate că însăşi ideea de construcţie invalidează pretenţia de a atinge adevărul doar în virtutea faptului că este ceva pus de noi pe lume şi nu ceva descoperit, care există înaintea contactului nostru cu lumea. Faptul că omul pune pe lume o idee îl descalifică într-un fel ca certător chiar dacă îi aduce statutul de creator. Ce legătură are însă creaţia cu adevărul ? creaţia e liberă şi adevărul constrâns să descrie cum stau lucrurile de fapt în lume.

Faptul că cineva construieşte presupune că aduce pe lume ceva ce nu exista, nu neapărat ceva nou, căci ceva nou ar fi prototipul dar după el există şi copii. Într-un fel e de admirat pentru că el multiplică existenţii iar dacă e şi original crează alţii noi. Dar orice construcţie poate fi criticată din perspectiva faptului că ea nu se raportează la adevăr. Cu atat mai puternică este obiecţia în cazul unui sistem metafizic în care filosoful creează un sistem de concepte menit poate să explice lumea dar care nu o reproduce. Metafizicii ce construieşte i se poate aduce obiecţia că nu e ştiinţifică tocmai pentru că ea nu cercetează lumea şi nu are acces la cum este ea de fapt, ci la o construcţie stărnită în imaginaţia autorului în care se pot face vagi analogii  cu lumea concretă, pentru a evita termenul de realitate. Neştiinţificitatea metafizicii vine tocmai din faptul că ea se pretinde o construcţie liberă, supusă doar constrângerilor raţiunii.

Ce ne oferă o construcţie? Ei bine o construcţie pleacă de la o bază şi aplicând reguli de ridicare a clădirii ce ţin cont de legile fizicii şi altele de  rezistenţe a materialelor ridică mai întăi un edificiu( să-l numim eşafodaj logic al lumii ca la Wittgenstein?) şi apoi uşor uşor diverse nivele. Apoi o construcţie are un scop, o utilitate de obicei socială, dacă nu cel puţin estetică a construcţiei. Pentru metafizică construcţia poate pleca cel mai lesne de la baza experienţei, înţeleasă ca experienţă a vieţii cotidiene. Eşajodajul e constituit de regula de raţionare, dar el este important doar ca avansare concretă de la un nivel la altul, avansare ce se face după o regulă a păstrării adevărului din premise în concluzii. Dar eşafodajul se aruncă după ce construcţia a fost terminată, e adevărat că rămâne structura clădirii ce ar permite reconstrucţia în cazul deteriorării. Utilitatea metafizicii nu e însă una evidentă, ea ne creează cel mult justificări de a vedea lumea într un anumit mod şi apoi viziunea noastră despre lume devine o justificare a sistemului metafizic. Circulare, făcute să ne simţim mai bine înainte de culcare şi să avem un oarecare orgoliu al raportării noaste inteligente la lume. E aici doar un joc cu semne goale? O operă de artă ca oricare alata, ba nu mai perversă pentru că nu anuţă că e artă ci pretinde cunoaştere, aşa un pic parafrazîndu l pe Carnap? Construcţia asta poate fi însă una goală, neacoperită de nimic în realitate, un sistem de enunţuri care se leagă între ele dar care nu au nici un sens, nu pot fi scoase din sistem şi traduse în altceva pentru că sunt doar etichete pe borcane goale.

          Dar cel mai periculos în cazul unei construcţii de acest tip e faptul că prin statutul întreprinderii ea trebuie să iasă din ceea ce avem deja, trebuie să treacă în speculaţie pentru a acoperi o parte a lumiii despre care nivelul de bază nu vorbeşte şi tot aşa până ajunge la a acoperi cât mai mult din lume. Nivelul speculativ e presupus apriori în construcţia metafizică. Cum să ne asigurăm însă că speculaţia nu e un salt în gol? Că ea nu părăseşte raţionalul sau măcar rezonabilul? Coerenţa discursului şi aruncarea din când a căte unui ochi către lume, spre a vedea dacă măcar analogia e posibilă. Dar filosofii sunt renumiţi pentru încercarea de a forţa lumea să intre în cadrele lor conceptuale. Şi de ce nu ar face o dacă nu avem de a face decât cu interpretări? Dar e vorba doar de interpretări? Există o diferenţă esenţială între interpretare şi construcţie, interpretarea este a ceva ce există apriori, ce poate fi comparat cu originalul şi eventual permite mai multe interpretări. Construcţia e atât de liberă încât înt un fel ea nu permite compataţia directă cu alte construcţii decât la nivel de analogii. Nu există imperative clare şi un sistem unic de comparaţie. Asta deosebeşte creatorul de sistem de exeget.

 

Şi totuşi nu putem ataca metafizica doar pentru că face construcţii. De ce ? pentru că nu e singura care apelează la construcţii. Tocmai fizica vine să susţină prin mărturia lui Einstein, de exemplu, că modelul clasic al cunoaşterii nu este nici cel inductiv, nici cel ipotetico-deductiv. Teoriile ştiinţifice nu pot fi obţinute printr-o generalizare a experienţei empirice. Ele conţin ceva mai mult decât aveam în experinţa brută şi prin acest ceva mai mult permit predicţii despre alte zone ale cunoaşterii decât cele de la care am plecat iniţial. Principiile unei teorii fizice, în opinia lui Einstein sunt postulate şi sunt libere de experinţă. Teoria fizică e o construcţie liberă din care se deduc implicaţii care vor reprezenta legile empirice şi vor face legătura cu experienţa.

Construcţie avem de a face în teoria fizicii şi în cazul instrumentalismului, teoriile sunt construcţii care ne permit să sintetizăm experienţa şi să o prezentă într-o formă economică a gândirii. Aceste construcţii sunt supuse costrângerii reprezentării fenomenelor într-un mod mai explicit decât primele.

Punctul cel mai tare în construcţie este cel al matematicii axiomatizate care plecând de la un set minim de definiţii şi postulate construieşte o lume întreagă, lume care paradoxal poate fi folosită pentru a reprezenta mai bine cealaltă lume cea concretă, a fizicii. Teoria mulţimilor de exemplu pleacă de la mulţimea vidă, acolade şi simbolul de aparteneţă şi recuperează de aici prin construcţie absolut toată matematica.

 

Mai departe ca să schimbăm registrul, ideologiile sunt construcţii intecetuale menite de a explica şi sau a justifica sisteme sociale sau cum ar trebui ele să fie. Plecând de la un imperativ: „Oamenii sunt egali!” sau de la „Oamenii sunt liberi!” se ajunge la a impune diverse tipuri de impozite, trecând prin autoritatea unui personaj fictiv Statul.

 

Psihologic atunci când reacţionăm la mediu noi o facem prin prelucarea datelor senzoriale, care se adună în reprezentări şi care construiesc imagini.

Avem de a face cu construcţii peste tot şi putem susţine că însăşi realitatea este un construct social ( Searle), un construct asupra căruiam am căzut de accord să nu-l punem sub semnul întrebării prin educaţie

 

 

Construcţia este ceea ce aduce noul în lumea noastră.  Riscul speculaţiei de a sări în gol conceptual e asumat de orice formă serioasă de construcţie intelectuală. Dar acest risc nu e atât de mare pe cât pare pentru că trăim în construcţii şi prin ele zilnic şi asta ne face să fim destul de adaptaţi realităţii.

Ideea de construcţie nu poate submina metafizica, îi este inerentă şi este chiar motivul pentru care ea există. Însăşi cuvântul metafizică poartă cu sine dorinţa de a depăşi nivelul dat al fizicii, al datului concret iar speculaţia e singura cale de a face asta. Metoda nu e însă atât de criticabilă pe cât pare, sau dacă e criticabilă critica se extinde în mod egal asupra tuturor domeniilor care se folosesc de construcţie.