frica de metafizica naste monstrii

Frica de metafizică, de implicaţii ontologice, de ideile de adevăr, realitate, obiectivitate sunt astăzi instituţionalizate în politicaly correct, în ideea prost înţeleasă a lui nu avem cum să ştim care e structura intimă a lumii. În loc să fim modeşti şi să facem din asta o lecţie de umilinţă dăm atenţie în mod egal tuturor ideilor, tot pot avea dreptate, nu fi totalitar spunându-i că nu are dreptate. De fapt cel mai grav toţi pot avea dreptate în acelaşi timp pentru că vorbesc din perspective diferite.
Principiul non contradicţiei se revoltă urlând în urechile celor ce mai au urechi de auzit că asta e imposibil. Nu e nimic grav amicii politicaly correct au o replică şi pentru asta, argumentul nu ţine decât într-un sistem în care acceptăm autoritatea logicii de tip dualist, un sistem evident totalitar prin însăşi regulile sale de constituire.
Acest principiu face orice dezbatere imposibilă, întrunirile să zicem că sunt posibile ca forme de împărtăşire a unor experienţe, dar discuţia argumentată asupra unei probleme e imposibilă, pentru că nimeni nu e dispus să iasă din sistemul său proaspăt văruit pentru a îl privii din afară şi a vedea dacă e corect şi complet.
Filosofia devine astfel o perspectivă la fel de personalizată şi subiectivă ca poezia, ba chiar şi ştiinţa cu pretinsa ei obiectivitate nu e decât o altă formă de a fi totalitar a experţilor.
Orice fundament este aruncat în aer şi orice perspectivă rămâne la fel de valabilă ca oricare alta, nu există nici un criteriu ceea ce ne aruncă într-un anarhism epistemologic.
De unde vine însă această frică de metafizică, de lipsă de încredere în raţiune şi în capacitatea ei de atinge realitatea?
Atitudinea se răspândeşte la începutul secolului prin empirismul logic şi dezvrăjirea pe care acesta o face metafizicii de tip hegelian. Din frica ca metafizica să nu spună tămpenii, să nu fie doar un abuz de limbaj, o teorie în care problemele sunt ori prost puse, ori imposibil de rezolvat, fără acoperire în lumea palpabilă, zilnică, aş fi spus reală dar asta presupunea deja implicarea ontologică.
Ea are o întălnire nefericită pentru societatea noastră cu ideile de stânga care egalizează fără diferenţieri. Interesant e că stânga politică iniţială vede egali doar oamenii nu şi ideile, cele opuse sunt etichetate drept rele şi aparţinând ideologiei burgheze.
Apoi neo marxismul soft va renunţa la impunerea directă a propriei teorii asupra lumii, făcund-o cumva pe uşa din dos, ca un principiu al nici unui principiu, al lipsei de criterii şi a acceptării a orice. Transformarea aceasta o datorăm eşecului direct al comunismului, supravieţuirea camuflării, sub măşti diverse ca pacifism, ecologism, multiculturalism.
Astfel politicaly correct este un copil nelegitim al acestei atitudin empiriste combinate cu un marxism soft al egalizării tuturor opiniilor, al nediscriminării de orice tip, prelungit în ideologia drepturilor omului, al unor drepturi care nu fac distincţia între libertităţi şi necesităţi, instituind ceea în dauna libertăţii unora, necesităţi „superflue” ale altora.

Publicités

Poster un commentaire

Classé dans totalitarisme pe dos

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s