Kolakowski août 21, 2009

E Vacanta, e caldura si e greu sa scriu pe blog.  Am fost rugata insa sa postez un text pe care l am publicat acum cateva saptamani in Cultura la moartea lui L.Kolakowski. Nu stiu exact cum sta treaba cu drepturile de autor, asa ca o sa fac cum a facut prietenul meu Paul, a postat pe blog linkul catre articolul din Cultura, ocazie cu care a dat spre citire atat articolul sau cat si pe al meu si al lui Bogdan. Voi face acelasi lucru.

Gasiti deci cateva repere pentru a ne aminti impreuna de cel care a fost marele ganditor polonez L.Kolakowski ( nu ma pot opri sa nu ma uit de fiecare data sa verific dc am scris corect, s/ar putea ca uneori sa imi scape insa) Daca exista comentarii ma voi bucra sa le raspund, mai ales ca in ultimele zile am reluat si Principalele curente ale marxismului.

Si as mai recomanda ceva cateva citate , un mic dictionar de idei al lui Kolakowski

Jocul lui Ender juin 28, 2009

E un roman sf a lui Orson Scott Card, pe care tocmai l/am terminat de citit. Recomandat celor ce iubesc jocurile pe calculator si bătăliile. Eu speram să găsesc în el mai multe elemente sociale. De fapt povestea e sf doar prin cadru o luptă teribilă cu o rasă extraterestră numită gândacii, pentru că gândesc colectiv şi nu individual. Sunt insecte în atitudine, unele inteligente, comunică telepatic între ele. Un aspect interesant e faptul că această comunicare telepatică elimină necesitatea scrisului, a învâţatului, a şcolii şi că accesul la exact acceaşi informaţia universal duce la o singură entitate.

Sfârşitul e interesant, mai ales după sfârşitul războiului căci întorsătura potrivit căreia jocul se dovedeşte a fi o luptă reală, e previzibil,  deci merită să treceţi despre zecile de pagini de luptă pentru a vedea ce vor să facă coloniştii( nu zic care, ca să vă stârnesc curiozitatea). Interesantă mai e şi partea care se petrece pe pământ în care două personaje Locke şi Demostene încearcă să obţină influenţă, fiind lideri de opinie recunoscuţi în întreaga lume, prin reţele de net. Cum influenţa este putere, unul din cele două personaje ajunge hegemon mondial. Totuşi aici m-aş fi aşteptat la un pic mai multă analiză politică.

Stilul autorului e suficient de alert încât să nu mai vreau să citesc o altă carte în paralel cu asta, să o termin mai repede să văd ce se întâmplă. Deci, pentru momentele de relaxare în care vreţi o altă realitate acest roman e o bună ocazie.

P.S. Majoritatea personajelor sunt copii, dar nu prea am luat în seama asta, pentru că nu se comportă ca şi cum ar fi copii, deci pe parcurs uiţi uşor vârsta declarată a personajelor.

Revolutiile din 1989 juin 25, 2009

Azi la sala Drepturilor omului, la Casa Poporului, a avut o loc o conferinţă despre revoluţiile din 1989 şi sfârşitul utopiei susţinută de Vladimir Tismăneanu.

Puţină lume, cam 30 de persoane, (y inclus fiul domnului Tismăneanu) din care 5 jurnalişti, 5 organizatori, 5 politicieni şi 5 studenţi la ştiinţe politice dar o conferinţă teoretică foarte interesantă la nivelul de curs de ştiinţe politice şi nu de consiliere pentru politicieni. Să fie de vină locaţia aleasă pentru conferinţă, ce descurajează participanţii sau tema dezbaterii? Să nu mai fie deja oamenii interesaţi de fenomenul revoluţiilor din 1989?

Voi prezenta schematic câteva trăsături amintite de profesorul Tismăneanu :

1. Antropologia pervesă a comunismului, prezentarea comunismului ca o nouă civilizaţie ce pune omul nou în centrul lumii.
2. Comunismul este o ecceleziologie, căci partidul este în mijlocul tuturor activităţilor
3. Există un set de axiome ideologice ce pretind infailibilitatea epistemică
4. Suveranitatea partidului  este opusă heteronomiei individului, căci acesta depindea în toate nevoiile lui de ceea ce oferea partidul.
5. Integrarea şi represiunea exercitate de partidul comunist erau două fenomene complementare.
6. Marxismul promitea salvarea în această lume
7. Negarea realităţii şi înlocuirea ei cu o hiper-realitate: utopia
8. Revoluţiile din 1989 au fost anti-teleologice, în sensul că nu au propus o altă schemă de interpretare a realităţii.
9. Revoluţiile au fost opera dizidenţilor, a celor ce au avut curajul să critice sistemul şi nu a serviciilor secrete.

Obeserv 2 trăsături ale discursului: elemente foarte frecvente de teologie politică, comunismul este interepretat ca o erezie creştină şi astfel sunt explicate toate formele de perversitate a binelui pe care acesta a ajuns să le practice. Ideologia ţine locul dogmaticii, infailibilitatea partidului, infailibilităţii bisericii şi mai ales a capului ei Papa-Secretarul general. Orientarea eshatologică a mişcării revoluţionare comuniste ce voia să instaureze aici şi acum cetatea lui Dumnezeu pe pământ, ce promiteau o fericire universală. Însăşi expresia de „om nou” este preluată de la Apostolul Pavel, comuismul este un sistem ce înlocuieşte din locul central pe Hristos cu omul produs de civilizaţia şi ideologia comunistă. Profeţismul marxist ce merge mână în mână cu determinarea istorică sunt calchieri ale instituţiei profetului din Vechiul Testament şi al sfârşitului istoriei prin apocalipsă, care contrar tuturor interpretărilor superficiale, este un sfârşit fericit, în care binele învinge.

Teologia politică este o hermeneutică specială ce se ocupă de probleme cum ar fi sacralizarea politicului, recunoaşterea de patternuri teologice în politic, ceea ce s-a petrecut în  cazul regimurilor totalitare şi politizarea sacrului, recunoaşterea de probleme politice în ceea ce priveşte ce înseamnă binele comun în biserică şi în religie în general, tratând probleme cum ar fi doctrina socială a bisericii catolice.

A doua trăsătură ar fi o reabilitare a individului, a omului concret cu valorile şi viaţa sa în adevăr, a celui ce a contribuit la schimbarea regimurilor pentru că nu mai suporta minciuna totalitară şi care a ieşit în stradă sau a scris împotriva unui sistem ce îi sufoca libertatea.

Legat de revoluţii în general şi de fenomenul revoluţiilor din 1989 în special putem obseva o anumită dezamăgire a cetăţeanului de rând ce se aştepta la mai mult. Dezamagirea este provocată de continuarea unor structuri comuniste în democraţie şi de schimbul de elite, eşalonul 2 a luat locul eşalonului 1, dar atât. Dar orice citeşte Tocqueville ştie că revoluţiile sunt o negociere între vechiul regim şi noul regim, iar că instituţii întregi ce păstrează în maniera lor reformată. Schimbările bruşte şi radicale sunt foarte periculoase pentru o societate, iar ele sfârşesc la ghilotină. Citeam zilele trecute Mărturisirile unui dizident convertit a lui Michnick, acesta se plânge că schimbarea în Polonia nu a fost una de succes poate pentru că revoluţia lor nu a fost una violentă. Dar, revoluţia noastră a fost una violentă şi a sfârşit prin a avea un succes mai mic decât a celei poloneze. Deci, schimbarea bruscă şi violentă nu reprezintă un succes asigurat, măcar pentru asigurarea schimbării.

Nu pot să închei fără a aminti de multicauzalitatea căderii regimurilor comuniste. Se pot găsi foarte multe teorii despre căderea regimurilor, în funcţie de mediul în care se pune problema: de la administraţia Regan la vizita Papei în Polonia cu trecere prin glasnost şi perestroika şi prin influenţa serviciilor secrete. Dar, cel mai probabil a exist o unitate de gândire între toţi aceşti factori, o unitate de idei, ce pleacă din fondul cel mai intim al convingerii personale că sistemul comunist este un proiect utopic ce sufocă libertatea spiritului.

Şantier juin 19, 2009

La Tărgul de carte printre lansări, bărfe şi bere am avut o discuţie interesantă despre relaţia între gândire şi limbaj cu un prieten filolog Cătălin Sturdza.

Teza de la care am plecat eu, era că chiar dacă în condiţiile date limbajul este necesar pentru a transmite gândirea, el este ca hainele cu care suntem obişnuiţi să le purtăm.. societatea ne cere să facem asta din cuviinţă, ele pot chiar da un stil corpului şi feri de frig dar nu sunt constitutive omului.

Deci conceptibil, am putea avea parte de gândire şi fără limbaj, chiar dacă factual nu avem parte.

Teza lui era că avem de a face cu o formă care este gândirea şi cu un conţinut, un material, ce trece prin forme ca să le umple dar că fără limbaj nu am aveam cum să transmitem acele structuri.

Mărturisesc că teza lui este mai uşor de apărat şi filosofic, vezi argumentul lui Wittgenstein împotriva limbajului privat cu o generalizare la folosirea limbajului dincolo de orice element social sau material ce ne înconjoară  şi pragmatic căci dacă nu putem în loc o alternativă nu facem decât joculeţe şi exerciţii de imaginaţie.

Nu cred, aşa cum sugera Cătălin, că matematica se bazează pe relaţia subiect-predicat. Mult mai repede, matematica se bazează, ca şi limbajul comun, pe ceva ce stă în spatele acestor tipuri diferite de limbaj, nişte relaţii şi structuri dintre lucruri, structuri logice, raporturi constitutive universale şi necesare. Un şir de numere este o formă de manifestare a unei relaţii, un portativ este din nou un alt limbaj ce încarnează raporturi între sunete, cum şi gândirea de tip subiect predicat este o relaţie între un obiect sau un subiect şi o acţiune.

Propunerea de sinteză ar fi o analiză a dorinţei de comunicare perfectă, clară, autentică şi fără ambiguităţi, exprimată în romanele sf, de telepatie.

Cum am transmite telepatic ceva?

Nu vom răspunde prin cuvinte, pentru că ratăm miza iniţială, chiar dacă e posibil, ca această telepatie să aibă de a face cu şi cu cuvintele.

Ipoteza 1.  Prin imagini, aşa cum realitatea ne afectează direct prin imagini, filtrate de simţurile noastre, prin lumină, prin sunet, prin miros şi termic. Am putea să ne transmitem gândurile în acceaşi manieră în care realitatea ne afectează pe noi, fără intermediul cuvintelor. Comunicarea telepatică ar fi un fel de fimuleţe pe youtube( ideea lui Cătălin) în care transmitem celuilalt ce am vrea noi ca el să vadă. Dar aici am ajunge la un intremediar chiar mai alunecos decât cel al cuvintelor, ar fi un fel de artă în care cel ce vizionează filmul, s-ar apuca să descifreze filmuleţele.

Deci o comunicare prin indicarea referinţelor exactă nu ne-ar duce prea departe. Adică ar îmbunătăţii considerabil comunicarea noastră, căci celălat chiar ar vizualiza ce am vrea să înţeleagă.

Ipoteza 2. În triunghiul clasic fregean sens-referinţă-semn pentru a ajunge la idealul lipsei de intermediari în şirul comunicaţioanal nu ar trebui, deci să ne orientăm către referinţă, pentru că aceasta nu ar purta cu sine şi interpretarea ei exactă pe care noi i-o dăm. Ar trebui deci să ne orientăm către sens, către acea parte care poartă ideile noastre. Am avea atunci de-a face cu o contemplare a ideilor pure în care am avea acces direct la sens fără simbol şi fără referinţă( care presupune totdeuna o raportare la concret şi factual, chiar şi atunci când acele elemente de factual şi de concret sunt imaginate şi nu neapărat reale.)

Numai că aici în utopia mea a accesului la sensuri ar trebui să ne punem probelema dacă nu cumva gândirea este un şir de relaţii între diverse triunghiuri de sens, referinţă şi simbol. Problema ar fi că luăm gândirea în 2 sensuri diferite o dată de structuri logice de gândire şi o dată de structuri plus conţinut, caz în care cred că acest conţinut poate fi reprezentat de cuvinte, de cifre sau de orice alte simboluri.

Oricum, problema libertăţii gândirii faţă de limbaj-limbaje este una ff veche si probabil aporetică.  Tendinţa modernă şi postmodernă de a face filosofia limbajului este o profesiune de credinţă a imposibilităţii de a gândi dincolo de limbaj însoţit de ideea că majoritatea problemelor de filosofie vin dintr-o proastă utilizare a limbajului. Da, probabil, multe probleme ale filosofiei clasice ar fi fost evitate dacă am fi fost mai atenţi la posibilităţile limbajului, dar trebuie să mărturisesc că a reduce filosofia şi în speţă metafizica clasică, la o problemă de filosofia limbajului mi se pare un proiect fără mize pentre cei care încă mai înţelegem filosofia ca iubire de înţelepciune.

România n-are nevoie de filosofi! juin 17, 2009

“Căci, filosof fiind, te-ai învrednicit de împărăţie şi împărăţind, nu te-ai lepădat de filosofie. “

Acesta este un citat din Capetele de învăţătură ale diaconului Agapet către împăratul bizantin Iustinian. În Bizanţ, împăratul are o putere foarte mare ce vine din justificarea transcendentă a funcţiei imperiale, Dumnezeu dă un conducător pentru a asigura liniştea comunităţii. Ori, dată fiind puterea foarte mare a conducătorului, acesta este avertizat de responsabilitatea pe care o deţine faţă de supuşii săi. Împăratul ce are putere de a da legi, cum o are şi Dumnezeu, trebuie prin comportamentul său îl imite pe Hristos. De comportamentul său depinde mult din bunăstarea supuşilor săi şi de aceea trebuie să fie foarte atent la ceea ce spune şi ceea ce face.

În spaţiul nostru politico-cultural, tendinţa bizantină de cezaro-papism este bine primită de societate. Aşa că „Împăratul” continuă să influenţeze prin modul său de a vedea lumea întreaga societate. Aşa se face, că el ştie cel mai bine ce anume trebuie să înveţe copii la şcoală şi mai ales ce să evite să înveţe.

Numai că, din păcate,  nu mai există nici o funcţie socială care să îi contracareze opiniile acestuia. Preoţii şi diaconii nu mai au obiceiul de a da sfaturi publice, iar cei care le-au luat locul în modernitate, intelectualii, nu mai sunt capabili să construiască o poziţie critică, demnă de respect, care să limiteze puterea „Împăratului”. Nici acum şi în nici un caz în viitor, căci România este o ţară care n-are nevoie de filosofi.

Ce este Fiinta? juin 10, 2009

Să vă spun şi motivul călătoriei la Roma : Conferinţa Noica, filosofia ca mântuire, organizată de Accademia di Romania, Forumul Intelectualilor Romani din Italia si Univesita la Sapientza. Puteti gasi aici informatiile oficiale. http://www.obiectivbr.ro/component/content/29425.html?task=view

Pentru mine, participantii la conferinta pot fii impartiti in 3 categorii : prietenii de la Cercul Noica, paltinisienii si italienii. Interesanta realmente a fost reactia italieniilor care s-au lasat pasionati de Noica ce au stranit dezbateri vii, despre o posibilitate a dialogului intre Aristotel si Noica intre Heidegger si Noica si despre diverse posibilitati de traducere a lui întru în italiană.

Ce ar fi spus insa Noica de aceasta intalinire, mai ales de tema ei ? Presupun ca Noica credea in filosofie ca forma de mantuire, in cultura ca maniera a individualului de a iesi din statistica si de a isi gasi un sens. Dar, cred ca ar fi si periculos sa reducem opera lui Noica la aceasta dimensiune sapientiala prin care a fost perceput la noi. Asta am observat la aceasta conferinta. Cum, cu 2 exceptii, domnii Nasta si Cornea, nu au fost oamenii ce l-au cunoscut personal pe Noica, la Roma, bietul Noica a reusit sa scape de prestigiul personal pentru a se putea realmente discuta despre ideile sale. Ori, acesta este un pas in receptarea lui Noica, ideile isi fac propria lor poveste, independenta de povestea omului. Am avut de a face cu un Noica desprins de contextul istoric in care a trait si astfel un Noica universal, ce poate oferi ceva culturii europene, un raspuns la vechiile intrebari ontologice.

Apropos de vechiile intrebari ontologice nu ma pot abtine sa nu istorisesc contextul unei întrebări ratate. După prima zi a conferinţei am primit vizita Ministrului de externe al României, ce în campanie electorală fiind, şi-a exprimat mulţumirea că reprezentăm cu graţie cultura română în afară, sub îndrumarea « şefului culturii române externe »( a se citi Patapievici,) Asta m-a uimit profund !1. Nu ştiam că există un şef în cultură, că a face cultură e ca şi cum ai avea o tarla de cultivat şi că există cineva care te trage la răspundere dacă nu o  cultivi bine ( doar cele 2 cuvinte provin din acelaşi sens)

2. aş fi curioasă care este relaţia între un şef şi subordonaţii săi în cultură

3. habar nu aveam că există o distincţie epistemologică dintre cultura externă şi cultura internă şi îmi este foarte greu să mă decid care ar fi limita de trasat între cele 2, e suficient să treci graniţele naţionale ?

Şi terminând repede ce avea să ne comunice, ne-a onorat cu posibilitatea de îi pune câteva întrebări. După şirul de întrebări bine orientate de la conferinţa Noica, grupul de românii( pt că italieni nu înţelegeau, fiind excluşi din principiul de utilizarea limbii naţionale de câtre ministru) s-au hotărât să îl execute printr-o tăcere profundă. Domunl Cornea a avut o idee, pe care regret că nu a pus-o în practică, să îl întrebe :

Ce este Fiinţa, domnule Ministru ?

O Roma, doua Rome, trei Rome… juin 8, 2009

Roma Cetatea eterna sau cetati eterne supapuse

 

 

Sunt multe Rome una peste alta si nici una nu se confunda cu cealalta, sunt fundamental diferite si totusi intr-o continuitate. Roma imperiala, visul imperiului universal, care sa uneasca sub o singura limba si o singura civilizatie lumea, Roma crestina  a apostolilor ce au mers pe jos sa propovaduiasca Evanghelia si a martirilor morti la Colloseum ( Da, Domnule Cornea, e o ruina Collosseumul dar una mareata! ) Roma renasterii cu barocul ei excesiv si Roma neoclasica cu o incercare de a crestina cultura antica sau poate invers de a antichiza cultura crestina, Roma in care se mai regasesc uneori urme de fascii si in care in librarii vedem mii de carti dedicate fascismului, unde inca mai domneste peste Piazza Venetzia balconul Ducelui si mai e si Roma paradisiaca a soarelui si a vantului usor a portocalilor si a pinilor, a leandrilor si a Tibrului.

 

Are o vorba frumoasa francezul la Rome antique…

 

M-a impresionat profund Roma antica, urmele unei civilizatii pe care s-a construit Europa, m-a impresionat prin arhitectura ei mareata si prin urmele timpului, m-am plimbat pe Via Sacra pe unde a trecut Caesar, pe unde a trecut Seneca, pe unde se plimbau vestalele si mai tarziu apostolii..tot ce am citit despre miturile Romei capata contur. Am vazut ruinele noaptea pentru prima oara, si a fost bine, caci au fost lasate in noaptea istoriei, dar au ramas sa lumineze, caci marmura alba a templelor lumineaza. Apoi m-am intors la ele, dupa plecarea prietenilor mei, pentru ca in singuratate sa o fac o plimbara in timp, sa raman cateva ore bune in reconstructii, de data asta arhitecturale si nu conceptuale.

Sunt crestina si sunt filo catolica, (crescuta cu Summa lui Toma si cu catedrale gotice), dar ceea ce am vazut in Roma papilor mi-a incercat un pic sentimentele crestine. NU imi plac coloanele enorme din marmuza roz si grena, nu imi plac ingerasii nici in forma lor de bambini nici in forma lor de domnitze ale victoriei   (sau poate ca ultimii imi plac, dar nu intr-o biserica). Sa ne intelegem, este vorba de o critica de interior, din afara Vaticanul arata atat de frumos incat am fost gata sa sacrificam o noapte ca sa fim primii la liturghia de dimineata. O noapte minuata in care Paul discuta filosofie si Bogdan teologie iar eu si Diana incercam sa ne ascutim talentele de mediatori culturali. Pare un vis, cu Vaticanul luminat de luna, cu raul Tevere cu podurile lui cu ingeri pazitori la picioarele caruia statea cate un citat dintr-o profetie mesianica a Vechiului Testament, cu Castelul Sant Angelo. Daca prietenii mei nu ar fi marturisitori ai acestei nopti, poate ca m-as indoi de existenta ei.

 

Dar sub lumina diminetii am devenit obiectiva..Nu inteleg cum vrea biserica catolica sa fie una universala atunci cand hotaraste sa faca liturghii separate in altarele secundare decat sa propuna o unica liturghie in latina ( visul meu de a asuculta slubja in latina nu s-a indeplinit pentru ca aceasta varianta e oficiata doar de papa si duminica dimineata). In rest, la 5 minute la Vatican incepe o noua liturghie oficiata de catre un alt preot, intr-o alta limba a pamantului, se sta la coada ca sa faci liturghie, ce bine ca slujble latine sunt mai scurte decat cele bizantine!

            Dar cum probabil ca Dumnezeu vorbeste doar latina la Vatican, am inganat cu Bogdan, un Pater Noster si un Ave Maria in sunete de bormasina acompaniamentul celor 3 liturghii la care asistam in paralel. Da, asta e noul model de slujba patentata de Vatican, orga clasica a fost inlocuita de bormasina postmoderna!

            Vaticanul iti da o puternica impresie de institutional, cred ca daca eliminam statuia lui Petru, usor de recunosc ca doar toata lumea face poza cu ea, putem sa turnam o varianta a procesului lui Kafka, de cladire cu ghisee speciale pentru liturghie, la care se sta la rand, cu confesionale numerotate, specializate in functie de ordinul catolic si de limba. Putem incerca o spovedanie la iezuiti in franceza sau la dominicani in spaniola, apoi alegem canonul cel mai mic. Iesind din confesional obeservam ca beculetul de taxi rosu se inverzeste anuntand eliberarea dulapiorului mantuitor.

 

            Cred ca as putea sa propun un model de clasificare a bisericilor. Asa cum hotelurile sunt clasificate in functie de numarul de stele, bisericile ar putea fi clasificate astfel: un ingeras, doi ingerasi sau nenumarati ingerasi. Invers, decat la hotel, numarul scazut de ingerasi garanteaza calitatea bisericii.

            Trebuie insa sa dau si partea leului, recunoscand ca Basilica San Paolo, unde este si mormantul apostolului este grandioasa, impresionanta cu o liturghie bine organizata, de un stil romanic sobru cu o cupola pictata in stil bizantin cu Hristos care da binecuvantarea si care te determina sa cazi in genunchi in fata sa ( pacat, insa ca au inlocuit bancile de lemn cu scaune de plastinc, ce in afara de faptul ca dau impresia de teresa opresc si gestul firesc al inchinarii). Pentru mormantul lui Pavel propun o noua rugaciune: “Sfinte Paule, roaga-te pentru noi filosofii!” caci cine ar fi mai bine indreptatit decat el sa ne inteleaga si sa ne ierte.

Si fosta resedinta a papilor de langa Laterano este impresionanta prin cel putin un aspect. Chiar daca, legenda despre scarile care au apartinut palatului lui Pilat din Pont nu este adevarata, este emotionat sa vezi crestinii urcand scarile in genunchi..

 

Roma turistica o descoperi pe Corso, de la Piazza del Popullo la Piazza Ventzia la 2 magazine de shopping ai o biserica baroc, ce reproduce cam acelasi tablou al inaltarii Fecioarei sau al Judecatii Finale, imi imaginez cat de greu era sa pictezi in perioada renasterii, de platit platea biserica, asa ca trebuia sa facem tablouri mari si colorate care sa reprezinte in mod original acceasi imagine. Eventual, „bietul” pictor avea si el chef sa dezvaluie mai mult din corpul omenesc asa ca vedem cum brusc Feciora Maria capata decolteu. Oricum sunt convinsa ca era platiti la centimetru, asa cum Dumas era platit la rand, altfel nu iti explici de ce trebuiau sa fie atat de mari toate picturile lor. Stilul este unul ce incearca sa adapteze elemente ale culturii antice de la coloane la armonia corpului omenesc la valori crestine. Rezultatul este o desacralizare a bisericilor si sentimentul ca sunt niste castele sau prefecturi foarte reuisite.

 

            Chiar daca in detalii poti gasi elemente criticabile imaginea de ansamblu e una de grandoare ce te face realmente sa te gandesti la destinul istoric al Romei, oras de care toata lumea a fost obligata intr-un fel sau altul sa tina cont, sa vrea sa i se supuna, sa incerce sa o cucureasca sau sa o imite…

Literatura fantasy – povestea unei idei mai 10, 2009

Centrul de Studii Constantin Noica

Vă invită la ciclul de conferinţe

Serile Noica

Vineri 15 mai, h 18

Cătălin Sturdza

Conferinţă:

Literatura  fantasy – povestea unei idei

Conferinţa va avea loc la Casa Lovinescu, Bd. Kogălniceanu nr. 49

Interfon 45 C

Literatura fantasy – povestea unei idei Pentru mulţi, literatura fantasy este un gen pe val, care se adresează, în primul rând, copiilor. Cei care au explorat, însă, operele lui J.R.R. Tolkien şi-au format o altă idee despre ceea ce îşi propune un roman fantasy. În spatele Pământului de Mijloc se află un filolog care a construit, de la zero, un univers nou, de sine stătător şi foarte convingător, iar modelul său a avut, în ultimele decenii, mulţi continuatori. Pământul de mijloc nu este doar istoria şi mitologia sa, este şi etica, filosofia şi teologia care ţin elementele la un loc. Dihotomia bine-rău poate părea simplistă, victoria binelui asupra răului poate fi previzibilă, însă acestea îşi găsesc explicaţii adânci în filosofia de fond a literaturii fantasy. Conferinţa îşi propune să arunce o lumină nouă asupra acestui substrat, răspunzând unor întrebări precum: ce este literatura fantasy? care sunt legăturile dintre literatura fantasy şi science fiction? genul fantasy porneşte de la Tolkien? opoziţia dintre bine şi rău are un caracter maniheic? eterna întoarcere spre vremuri apuse implică o ideologie conservatoare? Cătălin Sturza vă propune o discuţie care porneşte de la teza sa de doctorat, dedicată literaturii SF şi Fantasy româneşti, şi de la o serie de ateliere pe care le-a susţinut în ultimii ani, despre literatura fantasy pentru tineri adulţi. Catalin Sturza (n.1980) este doctorand (in faza finala) in Litere, cu o cercetare pe literatura fantastica romaneasca. De asemenea este cunoscut pentru o intensa activitate ca jurnalist si eseist in presa culturala a ultimilor 7 ani, fiind in acest moment redactor al revistei Cultura, colaborator Hotnews si realizator al unei emisiuni la Radio Romania Cultural.

Inca mai mor oameni in Moldova avril 16, 2009

Protestele s -au incheiat, revoltele sunt doar in surdina dar urmarile se resimt.
Tineri batuti, torturati, omorati, jurnalisti urmariti. Nu sunt o persoana patetica si cred in principiu in forta argumentelor dar pana in fata situatilor de viata si de moarte…
Opriti-va!
Stiu ca nu ar trebui sa ne temem de cei care ucid trupurile, ci de cei care au putere asupra sufletelor, dar toata societatea noastra si toate valorile ei sunt aruncate in aer daca nu respectam viata!
Nu trebuie sa fii nici nationalist, nici unionist, nici roman, nici sustinator al drepturilor omului, nici crestin ca sa te revolti impotriva crimelor politice!!!

apel la neideologizarea nationalista a unei revolutii anticomuniste! avril 7, 2009

Regret profound ideologizarea revolutiei modovenesti. Intalnirea din seara asta din Piata Universitatii a demonstrat foarte clar cum o miscare democratica, civica, anticomunista poate fi transformata prin apelul la sensibilitati nationaliste intr o miscare unionista. Ori acest lucru va dauna foarte puternic miscarii legitime anticomuniste de la Chisinau. Cine sa ii mai sustina pe cei ce vor sa se uneasca cu Romania? De ce sa nu luam lucrurile asa cum sunt? Niste alegeri falsificate la care populatia reactioneaza corect si legitim iesind in strada! De ce sa invocam motive istorice ale sangelui si neamului si ale romanitatii si fraternitatii ? Nu e ziua Unirii, sunt alegeri democratice falsificate de comunisti, cum am avut si noi e adevarat. Sa fim solidari cu moldovenii, dar nu atat de solidari incat sa le subminam actiunile, transformandu le in ceva ce nu e cazul sa fie, dorinte de unire la Romania? ? Sa ii sustinem pe moldoveni, dar sa nu transformati lupta lor pentru libertate intr/o poveste romantica despre unitatea cu fratii romani, oricat de tare ar prinde la public!